Din fluiere şi flaute
Autor: Dionisie Giuchici
Album: vol. 2 - Domnul, nu eu!
Categorie: Diverse
DIN FLUIERE ŞI FLAUTE

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Din fluiere şi flaute v-am cântat,
Dar nici n-aţi plâns, şi nici nu aţi jucat.
Ci aţi rămas mereu nepăsători,
Ca turmele lipsite de păstori.

Eu v-am trimis pescari şi vânători,
Şi cântăreţi, şi oameni iscusiţi.
Dar pe prooroci, pe ai Mei văzători,
Voi i-aţi respins, şi staţi tot împietriţi.

Căci tu grumazul ţi l-ai întărit,
Şi tot mai tare te-ai îndepărtat.
Eu te-am chemat, dar tu nu ai venit,
Să te întorci şi să fii vindecat.

Tu de la calea Mea te-ai abătut,
Ca un străin ce nu M-a cunoscut.
Eu am voit ca cloşca să vă strâng,
Şi pentru voi am plâns şi încă plâng.

Tu înspre lume ochii ţi-ai deschis,
Spre dumnezeii lor te-ai îndreptat.
Şi ai uitat cum prin Cuvânt ţi-am zis
Căci Eu sunt Domnul care te-am salvat.

Şi-acuma spune-Mi ce-aş putea să-ţi fac?
O, Israele, ca să-Ţi fiu pe plac.
Căci ori de câte ori Eu ţi-am vorbit,
Tu ai rămas în inimă-npietrit.

Mereu îţi strângi comori pe-acest pământ,
Ca lumea care-i fără Dumnezeu.
Şi ai uitat căci Eu Sunt Cel Ce Sunt,
Şi te-am chemat căci vreau să fii al Meu.

Acuma iată, căci vei fi lăsat,
Şi neamurile te vor pustii.
Căci n-ai venit atunci când te-am chemat,
Tu vei gusta paharul cu urgii.

Să-ţi fie scârbă de tot ce-ai făcut,
Sfinţeşte-ţi viaţa şi te voi primi.
Să nu-ţi mai fiu ca un necunoscut,
Să Mă cunoşti când Eu îţi voi vorbi.

Alungă idolii ce-i strângi la piept,
Şi cugetul, şi ochii să-ţi sfinţeşti.
Nu mai trăi aşa ca un păgân,
Sub influenţa firii pământeşti.

Aş vrea să-ţi spun că încă dorul tău,
În inimă M-apasă neîncetat.
Am vrut să te salvez, poporul Meu,
Dar n-ai venit atunci când te-am chemat.

Eu te-am iubit, şi încă te aştept,
Căci vreau să te întorci, poporul Meu,
Să Mă asculţi, să mergi pe drumul drept,
Ca să te întâlneşti cu Dumnezeu.

Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/32481/din-fluiere-si-flaute