HOLDELE

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Vino soră, pune mâna, cu al secerei tăiş,
Cu cântări de bucurie, să ieşim la seceriş.
Frate nu mai sta pe gânduri, vino să intrăm în lan,
Să vestim la oameni taina, să vestim cerescul plan.

Uite, holdele sunt coapte, tot pământul este plin,
Să-i chemăm pe toţi la Domnul din pedeapsă şi din chin.
Lucrătorule fii gata, vino să intrăm în rând,
Să lucrăm cu bucurie, să înaintăm cântând.

Nu te teme de căldură, mai aleargă la ulcior,
Bea din apa nemuririi, din al Domnului izvor.
Răcoreşte-te la umbra norilor ce s-au lăsat,
Haideţi să grăbim lucrarea, secerişul minunat.

Să strigăm în rugăciune, către Domnul, fraţi, surori,
Pentru lanul mântuirii, să mai scoată lucrători.
Să nu piară nici un suflet, să nu piară nici un spic,
Dumnezeu să aibă milă şi de firul cel mai mic.

Să venim cu snopii-n mână, snopii binecuvântaţi,
Tot ce strângem să rămână în Isus, surori şi fraţi.
Când sfârşi-va secerişul, când acasă vom pleca,
Domnul, mântuirea noastră, ne va binecuvânta.

Răsplătirea fi-va mare, pentru cei care-au lucrat,
Pe căldura arzătoare, şi pe Domnul L-au urmat.
Nu se uită sus în ceruri, truda care o depui,
În ogorul mântuirii, în lucrarea Domnului.

Daţi deoparte lenevia, învăţaţi de la furnici,
Care-adună pentru iarnă, boabe multe, boabe mici.
Să clădim o piramidă, cât mai mare, cât mai sus,
Ca furnicile să strângem, suflete pentru Isus.

Căci sfârşitul, frate, vine, grâul va fi adunat,
Sufletele mântuite, sus în cerul minunat.
Pleava însă o ia vântul, toţi acei necredincioşi,
După cum ne-a spus Cuvântul, vor pieri cei păcătoşi.

Puneţi astăzi întrebarea: câte spice-ai adunat?
Căci coboară înserarea, şi vei fi acas' chemat.
Ai tăiat din holdă spinii, buruiana celui rău?
Te-ai unit tu cu aceia ce-I slujesc lui Dumnezeu?

Sau ai semănat neghină, ai trăit nepăsător,
Nu ai vrut să fii lumină, să pui grâul în ogor.
Ştii zicala care spune: "ceea ce ai semănat,
Vei culege, dragă frate, când lucrarea s-a gătat!"

Frate lucrător în vie, sau în holdele de grâu,
Vremea este cam târzie, timpul este cam târziu.
Nu mai lenevi pe-afară, fără lucru nu mai sta,
Cheamă-i şi pe-ai tăi la Domnul, rânduieşte-ţi casa ta.

Ai trăit o viaţă lungă, pe pământul însorit,
Câte suflete la Domnul ai chemat, şi au venit?
Ai trăit tu adevărul? Domnul te-a-nsoţit mereu?
Au văzut în tine alţii dragostea lui Dumnezeu?

Eşti tu epistolă scrisă, şi citită de popor?
Este Dumnezeu cu tine? Eşti tu blând şi răbdător?
Porţi tu chipul mântuirii, tot ce faci şi tot ce spui?
Eşti aşa ca Domnul nostru? Porţi tu oare chipul Lui?

Nu-i destul să spui la alţii, numai lor să le vorbeşti,
Prin purtarea ta creştină, trebuie să dovedeşti.
Altfel, eşti numai unealta care-n holdă a lucrat,
Iar când lucrul va fi gata, vei fi frate, aruncat.

Ca şi schela, ca şi plugul, ca şi secera, să ştii,
Fără roadă pocăinţei, lepădat vei rugini.
Pavel s-a luptat cu sine, şi dorea neapărat,
Ca să fie şi unealtă, dar şi grâul minunat.

Asta-nseamnă ascultare de al Domnului Cuvânt,
Când lucrăm în adunare, să fim plini cu Duhul Sfânt.
Bineînţeles, şi-acasă, şi oriunde ne-am găsi,
Să trăim aşa cum scrie, să trăim în orice zi.

Vorbe au şi-acei din lume, dar Puterea cea de sus,
Îi va însoţi pe-aceia care merg după Isus.
El a străbătut pustia, şi flămând, şi însetat,
Să vestească-'Mpărăţia, la poporul adunat.

Noaptea, printre stânci abrupte, El striga la Dumnezeu,
Ziua vindeca bolnavii, şi vestea Cuvântul Său.
Până-n cea din urmă clipă, Domnul nostru a lucrat,
Şi mulţimile de spice, pentru cer le-a adunat.

El a-nsămânţat ogorul, El apoi l-a şi plivit,
El a mântuit poporul, din păcat l-a izbăvit.
El va face secerişul, prin cereştii slujitori,
El va aduna tot grâul, Domnul nostru, fraţi, surori.

Lepădând pe veci neghina, care-n grâu s-a cuibărit,
Pe cei mândri, pe cei negri, care nu s-au pocăit.
Pleava care e uşoară, va zbura ca fulgii-n vânt,
Sigur, ăştia sunt creştinii, doar de formă pe pământ.

"Pune secera şi taie!"- a strigat un sol ceresc-
În Apocalipsa scrie despre globul pământesc,
Care va fi ras deodată, la Cuvântul CELUI SFÂNT,
Îngerii, secerătorii, vor sfârşi acest pământ.

Doamne, ce cuvinte grele! Ce necaz îngrozitor!
"Mergeţi şi culegeţi via!"- a strigat un glas din nor.
Şi în teascul cu mânie, strugurii au fost călcaţi,
Căci afară din cetate, curge sânge de soldaţi.

Valea-i plină de durere, Dumnezeu s-a răzbunat,
Căci de mii de ani, Cuvântul, din păcat i-a tot chemat.
Bieţii cai nu pot să pască, căci e sânge, e război,
Până la a lor zăbale, curge sângele şuvoi.

Doamne, ce îngrozitoare! clipe de dureri, de chin!
Atunci va vedea pământul, ce-a-nsemnat să fii creştin.
Ce-a-nsemnat să porţi ocara, să porţi jugul lui Isus,
Căci aleşii, credincioşii, vor fi duşi în slavă, sus.

Ei vor sta în Odăiţă, sus în cer vor fi răpiţi,
Până când acei din lume vor fi aspru pedepsiţi.
Fraţilor, sfârşitul vine! Haideţi azi să ne trezim!
Ca şi-aceia din Ninive, grabnic să ne pocăim!

Doamne, ştim că cele spuse de prooroci, de-al Tău Cuvânt,
Se vor împlini întocmai, cu privire la pământ.
Ştim că vine secerişul, fă-ne grâu adevărat!
Să rodim sută la sută, după cum ne-ai învăţat.

Doamne, mai ridică astăzi lucrători: surori şi fraţi!
Ca să spună adevărul, la cei neîntemeiaţi.
Să ne pocăim cu toţii, după cum ne-ai învăţat,
Pentru ziua cea măreaţă, să fim grâu adevărat!

Amin