Psalmul 27
Autor: Dionisie Giuchici
Album: vol. 2 - Domnul, nu eu!
Categorie: Diverse
PSAMUL 27
Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!
'Naintea Ta mă rog fierbinte,
Ascultă rugăciunea mea,
O, Tată bun, O, Bun Părinte,
Un lucru-Ţi cer şi mult aş vrea.
Din corturile răutăţii
Să mă strămuţi, să mă primeşti
În frumuseţea frumuseţii,
Acolo unde Tu domneşti.
Să văd lumina feţei Tale,
Şi chipul Tău strălucitor,
În templul Tău, în Casa Sfântă,
Să stau în vecii vecilor.
Să-mi desfătez a mea privire,
Să-mi satur sufletu-nsetat,
Să-mi dai din marea Ta iubire,
Din Râul binecuvântat.
În Psalmul douăzeci şi şapte
Se roagă omul credincios,
Dorind s-ajungă şi să-L vadă
Pe Dumnezeul cel frumos.
În Casa Ta eu aflu pace,
Căci Tu acolo locuieşti,
De-aceea vreau şi cer fierbinte
În Casa Ta să mă primeşti.
Această Casă minunată
E Casa cea din pietre vii.
Având pe Domnul şi apostoli,
Fundaţie şi temelii.
De-aceea a dorit psalmistul,
Căci el prin Duhul a zărit
Această Casă minunată,
Cu frumuseţi de negrăit.
Această Casă şi Colibă,
Şi Cort pe stâncă înălţat,
A fost văzută prin credinţă
De omul care s-a rugat.
Acolo Domnul ne va duce
Când taina se va împlini,
Dacă strigăm şi noi fierbinte,
Pe munte sus vom locui.
Eu nu mă tem de nimeni, Doamne,
Căci Tu eşti mântuirea mea.
Cu Tine eu înving oştirea
Ce împotriva mea va sta.
Nădejdea mea, şi-a mea tărie,
Eşti numai Tu pe-acest pământ.
Tu-mi dai viaţă, bucurie,
Mă cercetezi prin Duhul Sfânt.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/32536/psalmul-27