Invierea biruieste(Marcu 16)
Autor: Nelu Roşu
Album: Crampeie de Har
Categorie: Paște
Învierea prăvăleşte piatra
De la poarta minţii ferecate
Şi redă speranţa revederii
Celor dragi îndureraţi de moarte.

Învierea reuneşte grupul
Celor ce-au promis să Îl urmeze,
Motivând şi pregătind momentul
Bisericii-n timp să se lanseze.

Învierea netezeşte drumul
Adevărului de-a fi primit,
Alungând povara necredinţei
Sufletelor ce s-au pocăit.

Învierea întregeşte planul
Martorilor dat să Îl vestească
Preţiosul Dar al Trinităţii,
Singurul lăsat să mântuiască !
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/32689/invierea-biruieste-marcu-16