Lângă poarta veșniciei îmi pun faptele-n cântar
dar oricât mi-au fost de bune, astăzi fără preț îmi par.

Doamne, cum să cred prin fapte
c-aș intra-n cetatea Ta
numai harul, numai harul
singur e salvarea mea.

Iată, din belșugul pâinii ce mi-ai dat-o ne-ncetat
câtă mi-am oprit-o mie, iar la alții cât-am dat!

Iată, din iertarea multă care-am tot primit-o eu
ce ușor mi-am dat-o mie, iar la alții cât de greu!

Iată, din blândețea dulce care-ntr-una am primit
cât de larg am fost cu mine, iar cu alții ce zgârcit.

Și din marea-mi datorie chiar puținul ce l-am dat
Doamne, cât e cu mândrie și cu laude-ntinat!