O, nu-i de-ajuns Credinței
Că m-am predat cândva
Se cere pân-la moarte
Să nu mă las de ea.

O, nu-i de-ajuns Nădejdii
Că m-am predat să lupt
Ea trebuie să-mi crească
Mai tare ne-ntrerupt.

O, nu-i de-ajuns iubirii
Că ei m-am dăruit
Ci visul meu s-o poarte
Mai rodnic și sfințit.

Și din adâncul vieții
Spre arderea de tot
Tot binele și răul
Din inima să-l scot.

Și-n setea nemaistinsă
De nalt și de frumos
Să mi le-aduc Luminii
Prinos după prinos.

Să mai păstrezi în mine
Doar scrumul lor cel sfânt
Ca semn al ascultării
Promisă-n legământ.