Agonia

Sunt ca o frunza pe ape, batuta de vant,
Ca un pom ce se indoaie, mereu spre pamant.
Si printre valuri ma zbat abatut,
Un suflet ce viata o da ca tribut.

Am ajuns cu incetul la al caii hotar.
Cu ce ma atrage, ma lupt cu amar.
Un gol, o prapastie, aproape-i mereu,
Vreau sa razbesc dar slaba sunt eu.

E parca un vis ce-l traiesc zbuciumat,
Si Doamne la Tine s-ajung am sperat.
E mare dorinta ce-mi da un avant
Chiar daca acuma ma zbat pe pamant.

Tu Prietenul meu, ma fa ca un pom,
Furtuni de vor trece, voi duce ca-n somn.
Am s-astept izbavirea, pe cale avand,
Speranta ca iata se gata-n curand.

Si pus deoparte ma simt fericit,
Cand vad ca Isus, El m-a linistit.
Prin cercul de flacari facu un popas,
Sa pot ca sa-L vad pe Domnul un ceas.

Acum intre ganduri din nou, ma mai zbat,
Dar Te chem sa revii, prin harul lasat,
Intinde spre mine o mana divina,
S-aline suspinul si pacea sa vina.

Ca-n clipa cand arcul sageata intinde,
Sa treaca alaturi sa plece, oriunde.
Raul cel mare inot de-l voi trece,
Gandul la Tine, mereu ma petrece.

Epilog - Apoi intinde mana, ma pune pe o raza,
Din marea-Ti iubire ce astazi lucreaza,
Ca-n ziua pe care o astept bucuros,
Sa vad ca voi merge la Domnul Hristos.

AMIN