Dracu-l acuza pe sfânt

Dracu-l acuza pe sfânt:
„Tu ești dracu pe pământ!”
Bârfitorul îi spunea:
„Tu bârfești cu gura ta!”
Mincinosul susținea, c-ar minți;
Când el... mințea.

Și-uite-așa pe rând, cu toții, îl învinuiau pe sfânt,
Aruncau cu pietre-n dânsul, cu noroi și cu pământ.
Îl bârfeau la colțul străzii
Și prin case îl bârfeau,
Cum, c-ar fi mai rău ca dânșii...
În a sa poartă-l ocărau.

Îi strigau mulțimi de vorbe și ocări, cuvinte grele.
Îi râdeau în nas, spunându-i, că e bun doar de belele.
Să-l dărâme iadul luptă, cu mulțimea-i de cohorte,
Însă, Domnul îl susține și el le spune-n față, verde:

„Minți... și nu spui adevărul.
Nu te-apropia de mine!
Întunericul din tine, te oprește ca să vezi,
Că dreptatea e la mine,
Și de-aceea nu mă crezi!

Nu-ncerca să-i pui pe alții,
Să-i ridici în capul meu,
Căci în luptă, impotrivă-ți,
Se ridică Dumnezeu!

Eu sunt scump înaintea Lui,
Ca lumina ochiului.
Și te pomenești, fârtate,
Că-L izbești din plin in față
Pe Acel ce ține totul,
Cu puterea Lui, măreață.

De furtuna ce o seceri,
Eu iți plâng de milă... frate;
Asta ai semănat si asta,
Ai să culegi pe săturate!

Mă loveai in spate, în lături
Și strigai că ai dreptate...
Te jurai că e ca tine:
Sfântul nu are dreptate!


Și dorești să-ți fie bine? ? ?
Mă-ndoiesc de-a ta credință,
Fiindcă ai semănat doar ură...
Și-o culegi cu prisosință!

Lasă-te de răul care, stăpânește-n viața ta
Și-a iubirii, cale sfântă, să dorești să poți urma
Și în felu-acesta, Domnul, te va binecuvânta!”

Amin!