Un Creștin pe drum de munte.

Un Creștin pe drum de munte,
Printre pietrele abrupte,
S- ar fi tolănit pe spate
Însă, auzea din urma o strigare:

„Mai departe! Mai departe!
Chiar de oasele te dor,
Poți să depășești momentul,
Cu curaj și cu umor:
Mergi și cucerește piscul!
Domnul ți-este ajutor!”

Și mergând Creștinul nostru
Înspre pisc, dar mai agale,
A oftat și-a spus în șoaptă:
„Offf... decât să urc pe munte,
Tare- aș coborî în vale...

Însă-n vale mă așteaptă,
Uriașii, Deznădejde si Plânsilă...
N-aș dori, Isuse Doamne,
Să ajung să-mi plâng de milă."

Și a hotărât Creștinul,
C-o să meargă înainte,
Fără a asculta de toate
Câte îi veneau în minte.

Hei... și cum urma cărarea,
Dintr-o parte, din umbriș,
A ieșit Satan cel negru
Și se-opri pe povârniș.

Și îi spuse dânsul,
Mândru și cutezător:
„Hei, Creștine! Chiar crezi oare,
Că primești vreun ajutor?

Nu te vezi cât ești de singur
Și că drumul este greu?
Chiar crezi ca pe- aceasta cale,
Te ajuta Dumnezeu?

Hai, fii sincer...
Nu-i mai bine, să te-ntorci acum din drum?
Și de vrei un partener...
Te-nsoțesc eu, chiar acum!"

Se uită Creștinul nostru,
Când la vale... când la munte
Și a hotărât îndată,
Că urcușul o să-nfrunte.

Ce surpriza! ! !
Dintr-o dată, totul pare mai ușor
Și- a pornit vioi pe cale,
Parcă mai încrezător.

A privit apoi în urma
Și-a strigat scrâșnind din dinți:
„Hei! Satan! Tu chiar credeai,
C-o să poți să mă mai minți?

Ai crezut că ți-e ușor? ? ?
Că n-am nici un ajutor
Și că poți să mă oprești?
Ai crezut că biruiești? ? ?
Că poți oare prin cuvinte,
Mintea sa mi-o chinuiești?

Hai, treci iute un' ți-e locul!
Haide, haide, repejor!
Treci acuma, te supune,
Stai la mine sub picior!

Nu-ndrăzni să-ți ridici capul,
Eu cunosc ca am dreptate!
Peste tine, Tatăl meu,
Mi-a dat autoritate!

Ana Mihăiță