A fost o zi din viata mea
Autor: Mihalca Inuţ
Album: Râuri de apă vie
Categorie: Diverse
A fost o zi din viaţa mea când am venit la Golgota.
Mi-a spus duios, uşor şi blând "Isus e singurul Stăpân,
Isus e singurul ce poate să îţi dea astăzi libertate.
Libertatea Lui Isus de-aţi ridica privirea-n sus.

De a putea să spui oricui: "Sunt pe braţul Domnului!""
O pace adâncă se coboară peste cei ce-i aud Glasul
Și fața lor se luminează. Hristos din morți ne înviază;
Așa e nașterea din nou când te întâlnești cu Creatorul.

Am fost și eu pe valul lumii un om pierdut fără speranță
Și nu știam că la Golgota Isus mi-a dat o nouă șansă.
Când cei din jur mă judecau și cu dispreț toți mă priveau,
Am stat în fața Celui care putea să îmi dea 'liberare.

Atunci am stat în fața Lui; era ca para focului.
Avea privirea-nlăcrimată, și mi-a spus: "Vino, Eu ți-s Tată!"
Și cu iubire L-am privit, în lacrimi multe L-am primit
Și a intrat în viața mea Omul de pe Golgota.

Aici în locul care stai este poarta către Rai.
Isus și astăzi este aici și așteaptă să îi zici,
Spune acuma Domnului de vrei să fii copilul Lui
Și atunci El îți va da pacea și Dragostea Sa.

Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/33090/a-fost-o-zi-din-viata-mea