Tu cel ce n-ai
Autor: Rad Maria
Album: Du-te spune, vol.II
Categorie: Diverse
Tu cel ce n-ai

Doar azi te-ntreb prietenul meu, tu cel ce n-ai atat de greu,
Tu care n-ai ca mine-n crang cuvinte ce cu drag le strang
Din pana muzei mele,

Tu cel ce azi eşti, sau ai fost cutremurat în tine,
De ce-i făcută mintea ta şi ce fiori se zbat în ea,
Cu ziua care vine.

Ce vrajă fără de puteri te iau în aşteptare,
Şi creezi o lume-n jurul tău şi tot este orgoliul EU
Cand stă atat de mare.

Un EU atat de îngamfat şi de stăpan pe sine,
Nu pune sufletul curat în slujba marelui Impărat,
La randu-i cand revine.

Eu nu te iau la rost amice că slab e glasul meu aici,
Tu ai pana sau mistria, eu am numai poezia,
De vrei asculţi, de vrei te pleci, dar glasul meu nestins pe veci
Acuză doar nemernicia.

O dată pleacă ochii tăi ce –n soare stau pe soclu,
Că n-au să treacă-n alte căi, dacă străin de paşii mei
Privesti durerea acru.

Ce trist că n-ai sa sti vreodată, de-Acel ce-a dat putere
Acel ce ţine-n mana Sa şi sufletul şi mintea ta
Şi viaţa cat o fi de rea.

Ce trist că cel ce merit are şi nici nu-I din această lume,
Clădit-a cerul făr" probleme, a zis şi iată din genune,
Planetele se nasc anume,

Şi tras-a fără şovăială o mare-ntinsă de nălbeală.
Un sclipitor atarna sus, un firicel de ape jos,
Şi se juca în jurul lui pe faţa pămantului.

Cu astrele pan-la sfarşit, cand mai tarziu a adormit,
Iar cu un braţ a–ncolăcit tot pămantul neclintit.
Din neant din zisul -FIE -a ieşit ce măiestrie,

O planetă minunată cu verdeaţă îmbrăcată,
Şi pe tine om din lut, din ţărana de demult,
De la început ai fost pus acolo cu un rost.

Şti că Dumnezeu te vrea să te –ntorci din calea rea?
Iată cine cred eu dară că-I vrednic de cinste slavă,
De mărire şi ascultare de eternă adorare.

Iar durerea mea o şti- glasul trambiţă să fi.
Şi nu mai lăsa nimic azi te cheamă El Mesia,
Maine, eşti ţărană-n plic, ai să uiţi nemernicia.

Tu de poţi să fi un soare şi să arăţi mai strălucit,
Doar la Domnul ce aşteaptă vei ajunge împlinit.
Căci apune ziua ta nesfarşită-I negura,
Ochii se vor obosi, mainile se vor zbarci.

Cei ce te păzesc pe tine se vor face albe bine,
Şi atunci n-ai ce mai face cand ca pleava tu vei zace.
Deci atenţie semnal—o barcă trage azi la mal,
Poate că pe ea se scrie, de acuma VEŞNICIE.

Amin

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/34040/tu-cel-ce-n-ai