Pentru cei doi.. (poezie de nuntă)
Autor: Anca Profiri
Album: fara album
Categorie: Nunta
Se spune că iubirea e-o dureroasă cale
spre frământare' adâncă ce naşte transformarea
-în timp şi-n infinit - întru asemănarea
Iubitului divin şi a Miresei Sale.
Se spune că iubirea e-un sacru legământ,
unind pentru vecie viaţa celor doi
ce-acum sunt una-n Domnul şi una pentru noi.
Iubirea.. e tot ce poate fi mai tainic şi mai sfânt.
Voi spuneţi că iubirea e darul lui Hristos
spre fericirea voastră, împărtăşită-n El.
Voi spuneţi c-un singur duh trăieşte-n voi şi în Acel
ce vă uneşte-n Sine în chip misterios.
Rămâneţi în iubire, urcând a sale trepte
spre a pătrunde taina iubirii prin Isus.
Păstraţi în voi avântul şi acest dor nespus
de-a-L întâlni în Slavă pe cel ce vă uneşte.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/34271/pentru-cei-doi-poezie-de-nunta