Se scutură frunze
Din toamna tăcută
Ca clipe ce trec
Pe lîngă mine
Rămas în culoare
De albastră sclipire
Dragostea-mi ruptă
În mormînt o petrec
Suflet ciuntit
De lacrimi tomnale
Ce cad ca şi frunze
Din copacul golit.
Care-i Lumina
Din visele tale
Ce-ţi ţine în viaţă
Duhul mîhnit?
Şi iarăşi cad frunze
În sufletul stors
Rănite de vînt,
Gonite de ploi
Cărările albe
Se pierd nevăzute
În timpul trecut
Ce nu s-a întors
Privesc înspre Tine
Cu ochi de speranţă
Te chem printre lacrimi
În sufletu-mi plin
De greaua povară
Şi ştiu că o frunză,
Muri-va în toamnă...
Ca să renască
În primăvară...