PACE!
Autor: Petrache Sorin
Album: Poeziile pocăinței
Categorie: Diverse
PACE!
04. 10.2009 (Iacov 4:1-17)
Pofta-i un cancer pentru suflet:
E luptă, ceartă şi necaz,
E mână ridicată-n ură
Şi pumnul strâns peste obraz…
Pofta-i blestem şi-n corp e boală,
E fiul peste tatăl lui,
E sabia scoasă din teacă,
Pofta-i păcat – esenţa lui!
Când pocăit te-ntorci în lume,
Tu, de la Tatăl te întorci…
Nu încerca să-L minţi pe Domnul,
Lumina Lui pătrunde tot!
Şi Duhul ce în noi zideşte
E lucru Sfânt, Dumnezeiesc,
El pentru Domnul ne clădeşte
Cu gelozie, făr’ de preţ!
Şi Harul Sfânt când ne cuprinde
Smeriţi, în frică să-L urmăm
Pe Domnul ISUS ce prin jertfă
Ne-a dat putere să luptăm.
El, pentru noi S-a dat pe Cruce
Şi pentru noi, EL S-a ’nălţat
Şi-a coborât de sus, din Ceruri
Puterea Duhului curat:
Duh de-mpăcare şi iubire,
De cumpătare, adevăr,
Duh de sfială şi simţire –
E Duhul Sfânt – biruitor!
El PACE NE ADUCE-N SUFLET,
E Pacea Domnului din Cer,
E Pacea de toţi căutată,
E Mântuirea, Fraţii mei!
Să stăm cu Pace-n Adunare,
Smeriţi, cu frică să-L rugăm:
Să ne aducă Judecata,
EL – singurul Judecător!
Să punem astăzi lacăt gurii,
Iar limba să o facem nod,
Să stingem pofta judecăţii
Cu tot trecutul dat zălog!
Şi dacă Domnul ne iubeşte,
El grija noastră va avea,
Să facem bine ce vom face,
Iar Dumnezeu cu noi va sta!
AMIN!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/34707/pace