Zidul

Dar vai, ce se infasoara si iata s-a oprit
Un zid care se vede, pe margini s-a cladit.
Si se vede bine, un zid de ape pus,
Ce zice acum poporul, cand apa s-a adus?

Nu se mai intamplase, sa fie, ce s-a dat,
In clipa-n care marea, in laturi s-a lasat.
Si din a lor uimire, nu se mai saturau,
Cand mergeau peste pietre si vadul il treceau.

Pe jos, un drum facut-a, al nostru Domn de sus,
In clipa indurarii, asa cum le-a mai spus.
Ce mare incercare, trecut-au cu fiori,
Si iata ca se poate si ies biruitori.

Nu va uitati-napoi, mai iute se graieste,
Acum sa treaca vor, sa scape, se doreste.
Si pun pasul acolo, adusi la mal de ape,
Si se rugau cu totii, crezand ca o sa scape.

Si toti pana la unul, ei drumul au urmat,
In clipele in care, marea s-a despicat.
Si au vazut minunea, cand treceau prin dreptul ei,
Au pasit prea speriati, ca-i ajung soldatii acei.

Si dincolo se-nchinara, s-au rugat cu voce tare,
Ce priveliste mareata, pentru ceata cartitoare.
O frumoasa izbavire, Dumnezeu le-a daruit,
Si o mare libertate, cand pe tarm ei au sosit.

Doar atuncia Adevarul a facut in jur ocol,
Si-au vorbit cu atata zor, ca pe cer un mare stol.
In graba li s-au zis ca sa treaca peste vad,
Ca dusmanii sunt porniti, sa le faca un prapad.

Chemati mereu sa duca poverile la mal,
Cu teama au privit, un zid facut de val.
Prin mijloc s-au grabit, pasind cu gandul dus
Vazand lucrarea mare si puterea cea de sus.

II


Soldatii trec cararea, gandind ce sanse au,
Sa prinda pe evrei si planuri isi faceau.
Si cat de multe lucruri, vor duce inapoi,
Si robi au sa ii faca, legati cu funii noi.

Cum au putut sa taca? ce vis li s-antrupat,
Ca iata nici stapanul, sa prinda n-a aflat.
Cu mare razbunare si-n ura se aprind,
Aratand pe fata lor,ca aici pe ei ii prind.

Ce le vor mai face acestor fugatori,
Care-au plecat in noapte, atat de-nselatori.
Cand se lasau ei dusi, de planuri faurite,
Nu vedeau ce tunet, ce fulgere cumplite,

Se pravaleau in fuga pe drumul aratat,
Si auzind de-aproape, ostasii au oftat.
Ca poate n-or ajunge, sa vada iar pamant,
Nu vor putea sa simta iubirea fredonand.

Acum calca pe urma poruncii ce-a primit-o
Si cel nevinovat ce soarta a ales-o.
Din freamatul de val ce s-auzea in cale,
Nu priveau in spate ce vine pe carare

Si n-apucara drumul, sa-l faca jumatate,
Cand cel din urma pasul, cel ce era in spate,
Cand calul lunecat-a, pe pietrele lucioase,
Ceva se intamplase in clipele ramase.

Dar nici o sansa n-au, nu pot scapa de vii,
Fugind si peste ei, marea se pravalii.
Ce parte de sfarsit, avut-au fiorosii,
In tunetul de ape, se inecau cu totii.

Apoi nici o faptura, acolo n-a ramas,
Sub valuri mari de ape, n-au mai facut un pas.
Si trasi in jos degraba, au avut sfarsit,
Au pierit cu totii, in valul ce-a venit.

Surprinsi de-nvalmaseala, de vuiet si prapad,
S-au inecat in ape si groaza-n ochi se vad.
Si-apoi in urma lor, marea se linisti,
Cu tot ce a cuprins, pe loc se potoli.

Un drum facut de Domnul, un zid de ape-n sus,
Un val ducand ostirea, spre moarte a fost pus.
Iar omul ce avuse calauzirea-n toate,
Sortit sa ia poporul, spre Canaan sa-l poarte,

Acesta a fost Moise,ce-avea chipul tacut,
Ce a vazut si rugul si marea a trecut.
Iar intr-o zi vazuse si tara cea promisa
Si spre popor daduse, porunca cea trimisa,

Sa poti tu spune azi, ca numai Domnul poate,
Ca El este cu tine si-ti da putere-n toate.
Si-n mare incercare, cu negura cea deasa,
De e mereu aproape, tu vei ajunge acasa.

Iti vei primi rasplata chiar daca s-a lasat,
Un timp de-ngrijorare, ce te-a indurerat.
Deci, noi cu totii Marea, cea Rosie o stim,
Si de vom sta cu Domnul rasplata noi primim.

In partea celor pusi sa duca incercarea,
Vom scapa in curand, primind eliberarea.

Amin