Mereu, mereu, cu-acelasi Dumnezeu
mereu al Lui, de-atata vreme-al tau
te-ai daruit si tuturor le spui
de ce esti fericit in bratul Lui .
..........................

Ai fost mereu tu insuti paradis
cu vise largi, lucrate inadins,
ai fost pe rand si ploaie si furtuna
in lumea insetata si nebuna,
o mica scanteie purtata de valuri,
o minte ce inalta sublime idealuri
o foaie scrisa simplu cu semne de-ntrebare
o zi intunecata, schimbata-n sarbatoare.
Mereu inflacarat de-acelasi sfant "cred eu!",
mereu, mereu, cu-acelasi Dumnezeu.
Dar parca de atata vreme-al Lui,
si El de-atata vreme tot al tau...
si-adesea obosit sa te supui,
s-alegi un bine sec, in loc de rau
mereu fara reprosuri, fara nazuri,
si parca tot cuminte in necazuri,
aceleasi vise exprimate fara vot in lume
aceiasi ploaie monotona fara glume,
aceiasi lumina difuza,
intr-o lume confuza,
dintre cei ce acuza
catre cei ce refuza
ajunge...

Crestinul se-apleaca si plange ...
dureros se-ncovoaie si strange
in piept ce-a ramas din trecut...
fara glas... face-un pas... catre necunoscut...
...........................
Peste ani l-am vazut pe crestin,
fara freamat de nevazut
soptitor de Amin,
avea gandul pierdut;
a gasit ce sa faca, si-i graba,
e un nou inceput pentru El, are treaba...
incaruntit de cursul zilei
numarand banii toti pan´ la ultimul cent
mai pune si-n cutia milei...
in biserica trist, cateodata absent
cautand diferite solutii,
masurandu-se azi cu avutii
a ajuns de dorinti dependent...

Nu mai e ce a fost, ba mai mult,
a ajuns in final un om greu,
si-ntre-al lumii vechi, singur tumult,
a ramas parasit Dumnezeu...