TARE PE CALE
Autor: Petrache Sorin
Album: Poeziile pocăinței
Categorie: Diverse
TARE PE CALE
03.01.2010 (Rut 2:1-12)

În ascultare, trudă şi credinţă,
Femeia Rut din Vechiul Testament
Ne dă azi lecţia iubirii-n umilinţă
Ce o trăim cu toţii-n Dumnezeu:
Modestă, harnică şi iscusită,
Iubită-n har de Tatăl Bun din Cer
Femeia Rut cea blândă şi smerită,
Merge pe Cale, dreaptă, cu credinţă
În Unicul şi-Atotoputernic Dumnezeu!
Rămasă văduvă, ca soacra sa Plăcută,
Femeia Rut rămâne-n Dumnezeu
Şi vorba ei sădeşte alinarea,
Speranţa, Crezul şi Chemarea
În Dragostea numită Dumnezeu!
Femeia Rut alege Israelul
Şi la Betleem o duce Dumnezeu
Acolo, la Boaz, în încercare
În zile cu sudoare şi-aşteptare,
Credinţa ei i-a fost Răscumpărare!
În Dragostea-i nemărginită, Sfântă,
Ce numai Tatăl-Dumnezeu ştie s-o dea
Femeia Rut cea binecuvântată
I-a zămislit lui Boaz o Stea…
Sămânţa, astfel încolţită
Prin fiu numit Obed în Israel,
A fost un rod pentru Isai din vremuri
Iar tată pentru David este el.
Aşa e scris în Sfânta Carte Veche
Prin proorocii ce trăiau Cuvântul
Că Rut, femeia moabită,
Exemplu de credinţă şi silinţă,
În Domnul şi-a ţinut Sfânt Legământul.
Gândind la Rut şi-a ei Răscumpărare,
Vă-ntreb, azi, fraţii mei din Adunare:
”Avem noi oare Har în aşteptare?”
AMIN.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/35440/tare-pe-cale