E asa de tarziu in inima mea veghinda
Si afara-i un ger cumplit ce bate…
Bate,din rasputeri la fereastra invechita a inimii mele
De parca ar vrea sa imi stinga ultimul jar care mai fumega,
Ramas si el pentru ultimul cantec de seara.

Ziua a fost asa de lunga azi,
Iar soarele…grabit de trecerea timpului,
Parc’a apus mai repede ca ieri
Lasand in urma lui,ceata vremii sa se aseze atat de pe furis
Pe drumul care duce inspre Acas’...inspre Tata.

Pana si ultimele’mi sperante, razlete si ele,
Mi-au tradat inima ce inca tresare de atata dor…
Si...ce’as putea sa fac sa nu imi ratacesc pasii,
Care se grabesc tot mai tare sa se opreasca in prag la Tata...si,
Inima sa I se’nchine?
...

Ca si altadata,
Voi incerca sa gasesc urmele pasilor Lui,dar...
Negura, e tot mai deasa...
Noaptea e tarzie,iar soarele...
De ce s-a grabit sa apuna?...

Nelasand teama sa imi stanjeneasca pasii rataciti
Mi-am amintit ca Tatal meu e si Fauritor de Stele
Si i-am cerut in taina sa imi puna’n cale’o stea...
Cum e’a lui David,o stea,
Care sa nu apuna mai repede ca a Magilor
Ci sa’mi arate drumul inspre Tata

Iar cand voi ajunge Acasa
El, ma va astepta,ca de obicei, la masa
Dar, mai intai ii voi canta,acel din urma cantec de seara,
Regasit in lumina de’Acasa,
Care niciodata nu apune.