Floarea ruptă (pentru cei mici)
Autor: george petre
Album: Luminita
Categorie: Copii
Floarea ruptă (pentru cei mici)

Un copil a rupt o floare,
Un cadou pentru mămica
Și-a adus-o-n graba mare
Să nu vină cu nimica.

Iar mămica îl sărută
Și punând floarea-ntr-o glastră
După copilaș se uită
Cum se duce la fereastră.

S-a uitat către gradina
De unde rupsese floarea
Însă locul cu pricina
Îi trezi în piept mirarea...

Era gol și-acum copilul
Către mama glăsuiește:
Mami, am văzut că firul
Ce l-am rupt se ofilește!...

Vezi?A zis atunci mămica
Orice om e ca o floare
Orice om e o nimica
El se naște și-apoi moare.

Dar ia uită-te în glastră
Ce parfum aduce-o floare!
În grădina cea măiastră
Suntem flori mirositoare!

Dumnezeu este Stăpânul
Noi, ca florile sub soare
Ce avem aici destinul ,
Să fim flori mirositoare!

Amin George Petre - Chicago
Ian.20.2010
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/35736/floarea-rupta-pentru-cei-mici