Pocăinţa e o floare rară…


Pocăinţa e o floare rară
E aproape gata să dispară
dacă vrei cu pocăiţi să te-ntâlneşti
nu pe orice drum o să-i găseşti.

Pocăinţa e o floare-aleasă
Nu o poartă decât o mireasă
E mireasa Mirelui ceresc
Toţi acei ce pe Cristos iubesc.

Pocăinţa e o floare scumpă
Mulţi o calcă în picioare, o aruncă
Omenirea nu-i mai ştie acum valoarea
Prea puţini îi mai cunosc cărarea.

Pocăinţa „are un miros” divin
Toţi îl au câţi Domnului se-nchin’
Răspândesc mireasma de viaţă dătătoare
Celor prinşi în mreji otrăvitoare.

Pocăinţa pocăiţilor e necesară
de nu vor şi ei în Iad să piară
că prea mulţi din dragoste de lume
părăsita-u cele sfinte , drepte , bune…

pocăinţa pocăiţilor este cerută,
poruncită e în Cartea Sfântă.
Dacă asculţi, mereu te pocăieşti
Dacă nu, să ştii te rătăceşti.

Pocăinţa pocăiţilor e aşteptată
De o lume dezorientată
Dacă suntem pentru ei o mărturie
Mai uşor la Domnul pot să vie.



Pocăiţii când se pocăiesc cu-adevărat
Voia celui rău ei nu mai fac
Doar de voia Domnului acum ascultă
Cu credinţă merg pe Calea strâmtă.

Pocăiţii sinceri şi smeriţi
Împreună cu Cristos sunt răstigniţi
Ei au pus pe primul loc Împărăţia
Şi nu-i mai conduce firea şi mândria.

Doamne adu vremi de-nviorare
Să ne-ntoarcem iar pe sfânta cale
Pocăinţa s-o trăim cum se cuvine
Să nu ne mai facem de ruşine.

Şi ne iartă Doamne grava ne-ascultare
Şchiopătăm de ambele picioare
Ca Israelul din vremea lui Ilie
Nu ştiau de partea cui să fie.

Întăreşte-ne să rezidim altarul
Peste care să cobori cu foc, cu harul
Toţi copii Tăi în juru-Ţi să se-adune
Renuţând la „Balii lor”, la lume.

Doamne fă ca să ne crească pocăinţa
Împreună cu iubirea şi credinţa
Dă-ne lacrimi să ne mai udăm ogorul
Şi trezeşte Doamne tot poporul.

Amin!

de Teodor Groza
28.03.2009
Vişeu de Sus