Cânturi călătoare

Ochi de lacrimă al iernii
Trece-n marea mea de zbucium
Răscolind prin vechi armonii
Struna din adânc de bucium

Din ascunsa bucurie, mângâierea
Naşte gândul de cerească mântuire
Strânge clipei zbuciumate fire
Nod le face şi începe să prefire

Din mănunchi de flori de gheaţă
Plâns tăcut acelor de necredinţă
Ce s-au prins cu mii de ciucuri
Semn să-mi facă cu reci ...picuri

Neştiind, că gându-mi faur
Din eterna legătură poartă aur
Înzidită într-o tainică grăunte
Ce mi-e scutul, temelie şi o punte

Către altul, către tine cititor
Care ai la rându-ţi sâmbur roditor
Dintr-o veche întocmire şi mister
Lasă-l să răsară şi-uită-te la cer,

Daruri risipite îţi adună azi acasă
Fă din inima lucindă calda lor cămaşă
Lasă bucuriei frâul liber de-a ierta
Lacrima căinţei începe a deşarta...

Împletit cu roze, cânturi călătoare
Din adânc de bucium oare-a câta oară
Zboară pân`la stele rug de rugăciune
De recunoştinţă, semn de plecăciune.

30.01.2010