Să-ntorc la cer iubirea...

M-a mângâiat pe frunte dorul
Şi-n treacăt mi-a întins urciorul,
Cu rouă plin şi pulbere de stele,
C-au înflorit pometul de sub ele.

Şoptitu-mi-au petalele din flori,
Când dormita grădina de cu zori,
Că-n mine primăvara s-a mutat,
Trecând de vălul iernii argintat,

Văzduhul plin de triluri se îngână,
Un susur de izvor pe mare o suspină,
De mi-a rămas desculţă primăvara
În sufletul copil pentru a câta oară

Lăsând deschise mie ceruri toate
Din gând angelic visul peste poate,
Să-l trec pe-aripe tăinuite deseori,
Să-ntorc la cer mănunchi de flori...

Ca şi o floare mi-a înflori cuvântul,
Grădina-i cea ce-a înmulţi buchetul,
De Duhul sfânt înrourată din înalturi
Să-ntorc la cer iubirea-n pline ciuturi...

10.02.2010