Mamă Scumpă!

Când mi-aduc aminte, Mamă,
De braţul tău cel cald şi dulce,
Abia atunci îmi dau cu seamă
Că-n suflet ai purtat o cruce
Supusă fiind, la griji şi teamă!

N-ai vrut, nu ai dorit-o atunci,
Dar, o! Providenţa cea divină,
Ţi-a pus pe-umeri ca s-o duci
Dându-ţi dovezi că te sprijină
Şi-ndemnul ca să n-o arunci!

Şi-ai dus-o având inima frântă
Prin gândul veşnic al sperării,
Căci Domnul, te binecuvântă
Cu ceasul scump al vindecării,
Având dorinţa cea mai sfântă!

Nădejdea aceasta ce-ai purtat
De-alungul timpului în suflet,
S-ă întruchipeze-ai aşteptat
Să-ţi lumineze-al vieţii umblet,
Şi s-o trăieşti cu gând curat.

O! Mamă scumpă şi zdrobită
Ce ai purtat crucea cea grea,
'N-al vieţii drum, deşi mâhnită,
Nu te-ai dezis, în aşteptarea
Vegherii atât de mult dorită!

Căci va veni şi vremea-odată
Când împreună, ne-om simţi,
Prea plini, de fericirea înaltă,
Prin starea care-om consimţi
C-o vom trăi pe veci laolaltă!

Astfel gândind, te-ai consolat
Spunând doru-n rugi fierbinţi,
Si-n pasul vremii, ai acceptat
Sa-ţi porţi povara, în suferinţi
Cu gând la Domnul îndreptat!

Flavius Laurian Duverna
19 februarie 2010