O noua sansa

Ai fi putut sa-i dai binete,
Cand te opreai la colt de piete,
Sa spui si tu o vorba, doua,
Insotit de o privire noua.

Puteai sa vezi prin suferinta ei,
Cand te opreai din lucrul cu temei.
C-avea pe gene mult amar,
Stranse in lacrime de jar.
Sa nu iasa la iveala,
Atat de multa oboseala.

Cel asemenea ca tie
In caldura stravezie,
A iesit putin afara,
Si-alerga voios pe scara,

Fara sa priveasca-n urma,
La glasul care-ncet se curma,
De libertatea scapatata,
Din frica ce era odata.

Dar ea, o umbra desirata,
Numara-n tacere tot mai rar,
Atatea promisiuni deodata,
Facute-n taina la altar.

Si numai in adanca noapte,
Mai ridica al sau suspin,
Stiind c-a fost asa de-aproape,
De zambetul acel blajin.

Puteai atat, sa-i dai binete,
Sa-nvalui doar, cuprins de mila,
Privirea sa fara tristete,
Pe suferinta ei de-o fila.

Dar sa sti, pe drum in jos,
Venea un om, mai nestiut,
Cu numele Isus Cristos,
Si langa ea, apoi tacut,

SAMARITEANUL cel milos,
Se puse in genunchi, aproape,
I-a dat o mana bucuros,
Si-un ajutor apoi sa scape.

Puteai fi tu, pe jos in paie,
S-asculte-a inimii bataie,
Printre vesminte zdrentuite,
Cu doruri multe ne-nplinite.

Pentru Acolo, ni se cere,
Si tu si eu sa ne-aplecam.
De n-alinam orice durere,
Oare in ceruri cum noi stam?

Esenta Creatiunii Sale,
In locuri ne mai vizitate,
E dragostea cea jertfitoare,
Nu sa-ti aduni aici palate.

Ea, tonul da in marea clipa,
De-ai fost milos, de te-ai jertfit,
Isus va sti ce sa raspunda,
Acelui care s-a smerit.

Ai dat si tu numai binete?
De te gandeai sa daruiesti.
Pentru un suflet cu tristete,
Puteai si tu sa te opresti.

In tara unde este pusa,
O dragoste de tin'adusa,
Va fi scrisa-n Cartea Lui,
Pentru slava Domnului.

Dar de esti aici de fata,
E harul Sau nemarginit.
O noua sansa pentru viata,
Iti da azi Domnul prea iubit.

Amin