1. Samson când a fost biruit de păcat,
Dalila tăiatu-i-a părul,
C-atunci legământul cel sfânt şi-a călcat
Şi-atunci şi-a trădat Adevărul.

R1: Atuncea vrăjmaşii l-au prins şi i-au scos
Şi ochii - plătindu-şi desfrâul
La râşniţa lor, într-o temniţă, jos,
L-au pus să le macine grâul! :/

2. Când drumul credinţei prin har nu ţi-e drept,
Când ochii-ţi privesc într-o parte,
Dalilele lumii te-apucă la piept,
Şi viaţa ţi-o-împing înspre moarte.

R2: Te leagă cu funii mai strâns de pământ,
Tăindu-ţi puterea cea sfântă,
Şi calci în picioare un sfânt legământ,
Căci false iubiri te încântă!

3. Vrăjmaşii te-apucă şi ochii ţi-i scot
Să nu poţi vedea niciodată
Frumos Adevărul cu cerul lui tot,
Din Țara-n lumina îmbrăcată!

R3: La râşniţa lor te silesc să-nvârteşti
Să macini sămânţa minciunii,
Mai crunt te apăsă, când tu oboseşti
N-au milă de tine niciunii.

4. Pieri-vei cu ei în lumescul palat,
Când ora cea sfântă-o să vie,
De nu-L chemi pe Domnul cel Sfânt şi-ndurat,
Căci vremea de har e târzie!

R4: O, Doamne, păzeşte-mă Tu să nu fiu
Cuprins de-o Dalilă vicleană,
Iar drumul credinţei, mai drept să mi-l ţii,
Nălţându-Ți doar Ţie Osană! :/

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 145