I: Mi bemol

1. Suntem duşi şi clătinaţi,
Zbuciumaţi, pe-al mării chin,
De furtuni şi zile sumbre,
Care peste mine vin.
Într-o ţară unde-n veci,
Nu coboară umbre reci,
Vei vedea cu ochii tăi, cum ai să pleci.

R: În curând, zorii vor veni
Şi, în cer, acasă vom sosi.
Abia atunci pricepe-vom deplin,
Dumnezeu de ce-a lăsat atâta chin.

2. Unii sunt flămânzi aici,
Alţii n-au unde dormi;
Mulţi sunt cei ce locuinţă
Au, în locuri reci, pustii.
Ne-ntrebăm: de ce-i aşa?
Şi răspuns vrem a avea,
Dar Cuvântul Lui ne spune voia Sa.

3. Încercări ne copleşesc,
Nu-nţelegem rostul lor,
Dar aceasta este calea-n
Ţara bucuriilor!
Din cer, ochii Domnului
Paşii văd ai orişicui;
Ne-ocroteşte, în mod tainic, harul Lui.

4. Ispitiţi suntem ades
Şi-acţionăm necugetat...
Plânge inima zadarnic,
Omul nu e mângâiat:
Doamne, nu pot să pricep,
Bine să văd unde-aştept,
Însă răul îmi loveşte al meu piept.