Haideți să încercăm să dăm o definiție Bisericii:
Biserica reprezintă totalitatea oamenilor născuți din nou prin Evanghelia lui Isus, care lucrează prin darul Duhului Sfânt la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu și au ca nădejde moștenirea vieții veșnice.
Biserica are o chemare: prin Evanghelia lui Isus, un plan de lucru: prin Duhul Sfânt și un scop clar: lărgirea Împărăției lui Dumnezeu (faceți ucenici).
Haideți să luăm pe rând cele trei particularități din definiția Bisericii:
1. Totalitatea oamenilor născuți din nou prin Evanghelia Domnului Isus
a. De ce este necesară nașterea din nou prin Evanghelie?
Fară ea nu poți vedea Împărăția lui Dumnezeu:
IOAN 3:3 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
b. Cum pot să mă nasc din nou?
Trebuie să fiu născut din apă și din Duh
Pot sa fiu născut din nou sau din apă și din Duh, crezând în Evanghelia lui Isus. Aceasta naștere este tainică. Cuvântul Evangheliei și Duhul Sfânt lucrează la nașterea omului nou în inima omului. Omul își dă seama de starea lui, se pocăiește și începe o viață nouă de copil al lui Dumnezeu.
IOAN 1:11-16 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. – Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. – Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har;
c. Cum trebuie să fie viața mea?
Trebuie să am o viață nouă
IOAN 3:6-8 Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.” Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
2COR 5:17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
d. Cine mă ajută să am o viață nouă?
Duhul Sfânt descoperă nevoia de Dumnezeu
1 COR 2:9-11 Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu.
2 COR 3:16-18 Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
2. Lucrează prin darul Duhului Sfânt la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu
a. De ce să lucrezi la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu?
Așa a poruncit Isus
MAT 28:18 Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.
Suntem mădulare în Trupul Lui
1COR 12:12 Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.
b. Cum să lucrez la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu?
Prin darul Duhului Sfânt
1COR 12:4 Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; . sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.
3. Au ca nădejde moștenirea vieții veșnice
a. Moștenirea vieții veșnice împreună cu Isus
ROM 8:17 Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.
b. Moștenirea vieții veșnice în Ierusalimul ceresc
APOC 21:10-11. Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de jasp, străvezie ca cristalul.
c. Moștenirea vieții veșnice la locașul pregătit
IOAN 14:1-4. Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”
Simion Ioanăș