Duhul Sfânt este o Persoană. A treia Persoană din Dumnezeire. Sunt texte care ne arată interacţiunea lui cu Tatăl şi cu Fiul, pe de o parte şi cu noi pe de alta, ca Unul care cunoaşte, vorbeşte, sufere (se întristează), se bucură, etc., acţiuni şi stări care caracterizează o persoană.

Lucrul care trebuie să ne intereseze pe noi într-un mod primordial este că, în om, Duhul Sfânt este arătat în Scripturi ca fiind legat de mintea umană şi ca locuind în mintea umană. Să urmărim textele care ne arată acest lucru.

Când Moise avea nevoie de meşteri-artişti care să facă Cortul Întâlnirii, Dumnezeu îi spune lui Moise despre Beţaleel:

„L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un Duh de înţelepciune, de pricepere, şi de ştiinţă pentru tot felul de lucrări,

i-am dat putere (capacitate) să inventeze tot felul de lucrări meşteşugite (lucrări de artă), să lucreze în aur, în argint şi în aramă..." (Exod 31: 1-5).

Neemia scrie:

„Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi" (Neemia 9:20).

În cartea lui Iov citim că:

„Dar, de fapt, în om, Duhul, Suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea." (Iov 32:8).

Când Isaia anunţă naşterea lui Mesia din sămânţa lui David, el ne arată că Mesia va fi completamente plin de Duhul lui Dumnezeu şi ne defineşte cel mai complet cum este acest Duh al lui Dumnezeu:

„Duhul Domnului Se va odihni peste El, Duh de înţelepciune şi de pricepere, Duh de sfat şi de tărie, Duh de cunoaştere şi de frică (ascultare) de Domnul" (Isaia 11:2).

Legătura dintre Mesia (Cristos) şi Duhul Sfânt mai este arătată şi in acest text din Isaia:

„Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El..." (Isaia 42:1).

Tot în Isaia găsim textul cu care se defineşte Domnul Isus în sinagoga din Nazaret, în faţa consătenilor Săi:

„"Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns ca să aduc veşti bune (Evanghelia) celor nenorociţi..." (Isaia 61:1).

Promisiunea fundamentală a Vechiului Testament referitoare la Duhul Sfânt se află în cartea lui Ezechiel:

„Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un Duh nou... Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele" (Ezechiel 36: 26-27).

Observaţi de aici că Duhul Sfânt este agentul care îl conduce (călăuzeşte) pe om să trăiască după poruncile lui Dumnezeu.



Venind în Noul Testament, citim promisiunea Domnului Isus despre Duhul Sfânt:

„Şi Eu voi ruga pe Tatăl Meu şi El vă va da un alt Paracletos, ca să rămână cu voi în veac,

şi anume Duhul Adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi" (Ioan 14:16-17).

„Paracletos" (tradus de Cornilescu prin „Mângâietor") înseamnă literal „unul chemat alături", adică un asistent sau un avocat care la proces stă alături şi îl asistă pe cel dus la judecată. Sensul este acela de „Călăuzitor" care locuieşte în interiorul nostru.

Apostolul Pavel scrie că unul dintre scopurile cu care vine Domnul Isus la noi este „să vă înnoiţi în Duhul minţii voastre" (Efeseni 4:23).

Lui Timotei, Pavel i-L descrie pe Duhul Sfânt astfel:

„Dumnezeu ne-a dat... un Duh de putere, de dragoste şi de chibzuinţă" (2 Timotei 1:7 . Cuvântul „chibzuinţă" este tradus şi prin „minte sănătoasă", sau „minte care gândeşte bine"). Vedem că şi aici Duhul Sfânt este legat de mintea omului.

Lucrul acesta reiese clar şi din această rugăciune a lui Pavel pentru noi toţi:

„Şi mă rog ca Dumnezeu... să vă dea un Duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui... ca să pricepeţi... „ (Efeseni 1: 17-18).

Un text şi mai clar este Romani 8:6, tradus direct şi cuvânt cu cuvânt din original:

„Mintea cărnii este moarte, pe când mintea Duhului este viaţă şi pace."

Aici „mintea Duhului" este mintea care funcţionează sub călăuzirea Duhului Sfânt şi care ascultă de lucrurile pe care i le şopteşte Duhul Sfânt. De aceea, concluzia fundamentală a lui Pavel în discuţia din romani 8 este că:

„Toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu" (Romani 8:14). Acest verset poate fi citit şi astfel:

Numai aceia sunt fii ai lui Dumnezeu a căror minte este locuită de Duhul Sfânt şi care acţionează după călăuzirea pe care le-o dă în minte Duhul Sfânt.



Să mai adăugăm un text care ne arată că Duhul Sfânt ne leagă minţile de gândirea lui Dumnezeu:

„Şi nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu decât Duhul lui Dumnezeu.

Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său." (1 Corinteni 2:11-12).

În sfârşit, mai adaug ce spune Pavel galatenilor:

„Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă „Ava", adică „Tată"." (Galateni 4:6).

Încep prin a face observaţia că acesta este singurul loc unde Duhul Sfânt este legat de inimă. De regulă, Domnul Isus este plasat în inima credinciosului, deoarece El, Mirele şi Preaiubitul, este legat de inimă. Dar şi referitor Domnul Isus ni se spune că toate gândurile din mintea noastră trebuie să le facem roabe ascultării de Cristos (2 Corinteni 10:5), prin urmare lucrurile acestea nu trebuie absolutizate. Dar totuşi, pe noi ne ajută foarte mult să ştim că Domnul Isus este al inimii noastre iar Duhul Sfânt ne călăuzeşte prin mintea noastră.

Genitivul din expresia „Duhul Fiului Său" poate fi luat nu ca unul posesiv,. Ci ca unul determinativ, şi atunci se poate traduce „Duhul de fiu al Său". În acest caz, Duhul sfânt este Duhul familiei: toţi copiii acelei familii sunt caracterizaţi de acelaşi Duh, au acelaşi fel de simţire şi acelaşi fel de mentalitate. Ce gând copleşitor este acesta: Acelaşi Duh care L-a caracterizat pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne caracterizează pe noi toţi care suntem fiii lui Dumnezeu!

Din toate cele de mai sus rezultă că funcţia principală a Duhului Sfânt este călăuzirea noastră. Dacă este aşa, atunci trebuie să facem un efort considerabil şi susţinut ca să înţelegem ce este această călăuzire şi să ne asigurăm că o avem şi că ne trăim viaţa prin ea şi pe baza ei. Aşadar



Cum ne călăuzeşte Duhul Sfânt



Textul cheie pentru aceasta este următorul:

„Umblaţi călăuziţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământeşti; (firea pământească şi Duhul) sunt lucruri protivnice (opuse, inamice) unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi" (Galateni 5:16-17).

Cu toţi ştim că în originalul grec textul nu spune „firea pământească", ci spune „carnea". Dar nu este vorba numai de carnea propriu zisă (muşchii), ci este vorba de toate pornirile instinctuale şi de obiceiurile păcătoase din natura noastră coruptă. De aceea, Cornilescu a optat pentru expresia mai generalizatoare de „fire pământească."

Pentru moment, însă, să gândim puţin în termenul din original, de carne.

Câtă vreme omul era neîntors la Dumnezeu, mintea lui primea informări şi cerinţe numai de jos, de la carne, care-i transmitea minţii toate dorinţele şi pornirile ei. Iar mintea, la rândul ei, îşi cheltuia toată inteligenţa ei ca să găsească mijloace şi căi pe care să satisfacă dorinţele şi poftele cărnii. Cu alte cuvinte, mintea era numai la dispoziţia cărnii; ea era ancorată numai în carne; ea trăia pentru carne; ea era roaba cărnii. Şi mintea era fericită în această situaţie!

Dar, când omul îl primeşte pe Domnul Isus în viaţa lui, Acesta aduce cu Sine şi implantează în mintea acelui om o nouă Persoană, pe Duhul Sfânt, care locuieşte acolo ca Agentul lui Dumnezeu Tatăl şi ca Agentul lui Cristos, Fiul.

Omul acesta constată brusc că i s-a complicat viaţa. Iată cum. Dacă până acum, la orice mică provocare, carnea lui era stârnită spre o anumită acţiune, şi mintea lui o împlinea fără discuţie şi fără probleme, acum în mintea aceea se aude îndată o voce care-i spune: „Acum tu eşti copil al lui Dumnezeu; acum tu nu mai faci aşa ceva, sau nu mai reacţionezi aşa, sau nu mai spui astfel de cuvinte!"

Efectiv, realmente, concret, în mintea lui locuieşte acum o Persoană care îi spune să acţioneze altfel decât acţiona în mod „natural" până acum. Şi modul în care îi spune această Persoană să acţioneze este exact opusul modului în care acţiona „din fire", de la natura lui, sau din carnea lui. Iată din nou cuvintele lui Pavel:

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământeşti; (firea pământească şi Duhul) sunt lucruri protivnice (opuse, inamice) unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi" (Galateni 5:17).

Întrebarea care se ridică imediat în mintea cititorului acestor cuvinte este:

Dar de unde să ştiu care este mesajul care-mi vine de la carne (din fire) şi care este mesajul care îmi vine de la Duhul Sfânt?

Întrebarea aceasta este absolut crucială şi răspunsul ei trebuie să ne intre în gândire şi în tot sistemul nostru de a exista.

De aceea, în continuare, apostolul Pavel ne dă două liste, zicându-ne: Iată la ce ne îndeamnă carnea (firea) şi iată la ce ne îndeamnă Duhul Sfânt.

Noi trebuie să învăţăm pe de rost aceste două liste, deoarece numai când ele ne intră totalmente în sistemul nostru de gândire şi de existenţă, putem să recunoaştem imediat din care sursă ne vine un îndemn şi din care sursă ne vine celălalt.

Iată lucrurile la care ne îndeamnă firea noastră naturală:

„adulterul, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, invidiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, geloziile, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea" (Galateni 5: 19-21).

Şi iată lucrurile la care ne îndeamnă Duhul Sfânt:

„dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine (în traducere mai aproape de original: amabilitatea), credincioşia (statornicia, perseverenţa), blândeţea, înfrânarea poftelor (în original „encratea", care literal tradus vine „putere în lăuntru", şi tradus modern este: stăpânire de sine, sau control de sine, sau autocontrol) (Galateni 5:22-23).

A înţelege aceste liste paralele şi contrastante este un element esenţial în gândirea şi în viaţa creştină. Iată de ce ele se repetă în atâtea cărţi din Noul Testament. Voi mai aminti aici doar câteva asemenea liste paralele şi contrastante.

Una este în Efeseni 4, începând cu versetul 25 şi continuând în capitolul 5 până la versetul 6. Astfel aici avem:

minciuna - adevărul ,

mânia (strigarea, revărsarea de răutate) - bunătatea, iertarea, dragostea, furtul - bucuria de a dărui tu altora,

cuvinte vulgare - cuvinte care zidesc şi dau har, etc.

O altă listă de asemenea practici opuse unele altora ni se oferă în Coloseni 3:8-14.

Pe de o parte: mânia, vrăjmăşia, răutatea, vorbirea de rău (clevetirea), vorbele ruşinoase (vulgarităţi), minciuna.

Pe de alta: inimă plină de îndurare, bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă răbdare, îngăduinţă, iertare şi dragoste.

Contrastele cele mai multe şi cele mai complete, însă, ni le dă Însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi au fost scrise pentru noi în Matei 5-7, în ceea ce noi numim „predica de pe munte", care este esenţa „legii lui Cristos."



Cum să privim noi listele acestea? Răspunsul categoric şi fără portiţă de evadare ni-l dă Pavel:

„cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu" (Galateni 5:19). Desigur, Pavel nu face altceva decât să repete ce a spus Fiul lui Dumnezeu. Lucrurile pe care ni le spune Acesta în predica de pe munte nu sunt altceva decât o descriere a voii lui Dumnezeu pentru fiii Lui. Apoi El ne avertizează:

„Nu ori şi cine Îmi zice „Doamne, Doamne", va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri". El adaugă că toţi cei care trăiesc altfel „lucrează fărădelege", şi El îi va alunga de la Sine (chiar dacă ei au făcut lucruri neobişnuite în numele Lui!) (Matei 7:21-23).

Prin urmare, lista cu lucrurile la care ne îndeamnă natura noastră rebelă sunt lucrurile care ne pun în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi care ne exclud din familia lui Dumnezeu. Lista opusă este alcătuită din lucrurile la care ne îndeamnă Duhul Sfânt şi aceste lucruri ne califică să trăim în părtăşie cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.



Să revenim la rolul Duhului Sfânt în mintea copiilor lui Dumnezeu. Cheia o avem în aceste cuvinte ale Domnului Isus despre Duhul Sfânt:

„El vă va aduce aminte tot ce v-am spus Eu" (Ioan 14:26).

Nu poţi să-ţi aduci aminte decât ceea ce ai pus odată în minte şi nu mai ţii minte. Prin urmare, noi trebuie să învăţăm, adică să ne punem în minte, învăţăturile Domnului Isus din predica de pe munte şi din listele pe care le-am dat mai sus, pentru ca astfel Duhul Sfânt să aibă ce ne aduce aminte!

Vă rog să notaţi bine: Această aducere aminte a ceea ce am învăţat deja, ce am pus deja în minte, este modul primordial în care ne călăuzeşte Duhul Sfânt!!!

Iată motivul principal pentru care trebuie să studiem şi să memorizăm Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să ţinem seama de faptul că toţi autorii cărţilor din Biblie au fost insuflaţi (inspiraţi) de Duhul Sfânt. Prin urmare, Autorul Sfintei Scripturi este Duhul Sfânt. Când el ne aduce aminte texte din Scriptură pe care noi le-am pus deja în minte, El ne aduce aminte ceea ce a scris El Însuşi!

Unii afirmă că au fost călăuziţi de Duhul Sfânt să facă lucruri care evident contrazic Sfânta Scriptură. Noi trebuie să fim siguri că ei se auto-înşeală, deoarece Duhul Sfânt nu se contrazice pe Sine Însuşi!

Acesta trebuie să ne fie un ghidaj principal în a discerne de unde ne vine o călăuzire: Dacă ea contrazice ceea ce scrie în Sfânta Scriptură, în mod categoric nu vine de la Duhul Sfânt.



După ce am învăţat bine listele date mai sus, cu faptele la care ne îndeamnă carnea (firea) şi lucrurile la care ne îndeamnă Duhul Sfânt, ne vine foarte uşor să recunoaştem sursa din care ne vine un îndemnă şi din care ne vine îndemnul contrar.

Dacă un îndemn este să ne mâniem şi să ţipăm şi să facem scandal, este clar că îndemnul acesta (tendinţa aceasta, pornirea aceasta) ne vine de la carne (fire).

Şi când, în situaţia aceasta, auzim o şoaptă care ne spune să ne păstrăm calmul (pacea) şi să răspundem cu amabilitate, cu politeţe, cu dragoste, este clar că vocea aceasta este a Persoanei numită Duhul Sfânt din mintea noastră.

Dacă ne vine îndemnul să minţim - şi mintea noastră ne va da o serie întreagă de argumente că e bine să minţim - trebuie să fim siguri că îndemnul vine de la carne, dincolo de care se află Diavolul însuşi, care este mincinosul. Şi dacă auzim şoapta, „Da al vostru să fie da, şi nu să fie nu", adică să spui adevărul indiferent cât pierzi sau cât te costă, trebuie să fii sigur că cel ce-ţi şopteşte lucrul acesta este Cel pe care Domnul Isus Îl numeşte „Duhul Adevărului" (Ioan 14: 17). Şi mai trebuie să ştim că dacă am spus minciuna, de fapt noi l-am ascultat pe Satana şi L-am minţit pe Duhul Sfânt. Exact aşa îi spune apostolul Petru lui Anania (Fapte 5:3).

Să facem acum un pas mai departe în înţelegerea lucrării Persoanei Duhului Sfânt în mintea noastră. La început am învăţat listele pe de rost. Apoi identificăm sursa din care ne vine un îndemn sau celălalt aducându-ne imediat aminte de ce scrie în liste.

Dacă procedăm de mai multe ori în felul acesta, treptat-treptat începem să recunoaştem vocea Duhului Sfânt în mintea noastră. Fiecare persoană are un timbru specific al vocii şi nu există două persoane cu aceeaşi voce. Iată de ce recunoşti o voce iubită în mijlocul unui vacarm de voci gălăgioase. Cu cât practici mai mult ascultarea de Duhul Sfânt, cu atât vocea Lui îţi devine mai familiară şi mai dragă!



Să mai amintim că Duhul Sfânt este numit şi „Duhul sfinţeniei" (Romani 1:4) şi că sfinţenia în noi este „lucrată de Duhul" Sfânt (1 Petru 1:2).

Să o spunem răspicat: Slujba principală a Persoanei Duhului Sfânt în noi este să ne călăuzească în procesul de sfinţire a vieţii noastre!

De aceea, părtăşia cu Duhul Sfânt înseamnă cooperarea cu El în procesul treptat prin care învăţăm să nu mai ascultăm de îndemnurile cărnii (firii), ci să ascultăm de călăuzirea Duhului Sfânt.



Un alt element de bază este să ne amintim mereu că Duhul Sfânt este o Persoană, tot astfel cum este Tatăl şi cum este Fiul. Prin urmare, relaţia noastră cu Duhul Sfânt trebuie să fie o relaţie de dragoste! Noi trebuie să-L stimăm şi să-L iubim pe Duhul Sfânt! O Persoană pe care o iubeşti te atrage; Îi doreşti comunicarea; doreşti să-I faci bucurie împlinindu-I dorinţele!



În Efeseni 5:18 citim: „fiţi plini de Duh". Toţi teologii ne spun că aceasta este o poruncă, deci noi trebuie să ne umplem de Duhul Sfânt! Cum? Simplu: În mod conştient, dimineaţa la timpul nostru de părtăşie cu Domnul să-L invităm pe Duhul Sfânt să ne umple fiinţa şi să-I dăm asigurarea că orice ne va spune, vom asculta de El, vom trai sub călăuzirea Lui! Părtăşie înseamnă înainte de toate comunicare. Prim urmare părtăşia cu Duhul Sfânt (2 Corinteni 13:14) înseamnă comunicare cu Duhul Sfânt, stare de vorbă cu Duhul Sfânt.

Dacă noi ascultăm de îndemnurile pe care le găsim în lista cărnii (firii), prin aceasta Îl întristăm pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:30). Cu aceasta, noi Îl facem pe Duhul Sfânt să întrerupă comunicarea (părtăşia) cu noi. Aceasta înseamnă că El se retrage undeva într-un colţ în noi şi noi ne golim astfel de El. Dacă vrem să ne umplem din nou de El, trebuie să începem prin a ne recunoaşte păcatul şi prin a ne angaja solemn, hotărât şi categoric că o vom rupe cu practica aceea, că nu vom mai face păcatul acela. El nu ne umple câtă vreme vede că noi mai intenţionăm să practicăm lucrul acela!

El ne umple numai dacă noi suntem de acord ca El să lucreze în noi sfinţenia vieţii!!



Duhul Sfânt este o Persoană care şi-a făcut reşedinţa în mintea noastră. Scopul lui primordial este să-L slăvească pe Domnul Isus în noi (Ioan 16:14) şi să ne transforme pe noi după chipul Domnului Isus (2 Corinteni 3:18). Noi trebuie să-L considerăm Prieten bun, care are intenţii dumnezeieşti cu noi. Şi trebuie să-I cultivăm prietenia.



In Ioan 14:15-22, Domnul Isus ne spune că Tatăl va trimite pe Duhul Sfânt să locuiască în noi, dar imediat adaugă că şi el Personal va veni şi va locui în noi.

Tot aşa, în Efeseni 3:14-19, citim că ne întărim în putere în omul din lăuntru (mintea, cf. Romani 7: 22 comparat cu 23) şi astfel Domnul Isus va locui în inima noastră. Când ne vom întări astfel prin Duhul Sfânt şi când vom fi plini de dragostea Domnului Isus, vom fi „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu" (v.19).

Pentru aceasta am fost noi făcuţi: să trăim plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Aceasta se împlineşte când învăţăm să trăim în unire cu Domnul Isus şi când învăţăm să trăim prin călăuzirea Duhului Sfânt.



Post scriptum

Una dintre funcţiile Duhului Sfânt este să ne adune pe toţi în Trupul lui Cristos (1 Corinteni 12:12-13). Pentru a ne îndeplini funcţia noastră de mădulare ale Trupului lui Cristos, Duhul Sfânt ne dă daruri „în folosul altora" şi „spre zidirea Bisericii."

Trăirea în Trupul lui Cristos este guvernată de cele 25 de porunci pe calapodul „unii altora", sau „unii pe alţii".

Câteva exemple:

„Iubiţi-vă unii pe alţii"

„Vegheaţi unii asupra altora"

„Sfătuiţi-vă unii pe alţii"

„Învăţaţi-vă unii pe alţii"

„Purtaţi-vă unii altora sarcinile"

„Încurajaţi-vă unii pe alţii"

„Mângâiaţi-vă unii pe alţii", etc.

Un aspect al călăuzirii Duhului Sfânt este că orice daruri ne dă El, tot El ne învaţă să le folosim spre folosul altora şi pentru zidirea altora.