Cântând pe pământ, dar ca in Cer…
Autor: Nechifor Caleb
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cântând pe pământ, dar ca in Cer...
Text biblic:Apoc.5:8-13
În timp ce, în Cer de multă vreme se plângea(locul cel mai nepotrivit pentru aceasta), se plângea, pentru că nu se găsea nimeni capabil şi calificat să vină, să ia cartea din Mâna Celui ce stătea pe scaunul de domnie, şi să îi rupă peceţile, dar deodată s-a auzit un glas care a străbătut şi Cerul şi pământul, spunând : "Nu plînge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei." EL(Domnlui Isus Hristos) deşi era Leul din Iuda, avea fizionomie de Miel( al lui Dumnezeul), care a fost junghiat pentru omenire. Când acest Miel, a luat cartea, Cerul nu a mai putut să stea nepăsător, ci a izbucnit într-o cântare nouă, spre slava Lui.
Dar cum au cântat ei?
Cântând pe pământ, dar ca in Cer...
1. Având o viaţă de rugăciune(v.8,9)
Poţi să te rogi fără să cânţi/predici/reciţi, dar nu poţi să cânţi/predici/reciţi eficient fără să te rogi!
În Cer, cele 4 făpturi vii, cei 24 de bătrâni fiecare aveau într-o mână o alăuta şi în cealaltă un potir, care era plin cu tămâie(care sunt rugăciunile sfinţilor)-v.8.
Şi în cer cântarea e strâns legată de rugăciune.
Înainte de începe să se cânte, în cer s-a "rezolvat " problema rugăciunii-"...Şi cântau o cântare nouă..."-v.9
2. Fiind Una...(v.11,12a)
a.unitate între fiinţele din Cer: făpturile vii, bătrânii şi îngerii cântau fiind una "împrejurul scaunului de domnie". Nici un înger nu spunea:" eu nu pot să ma cobor la nivelul bătrânilor şi să cânt cu ei".-v.11,12a
b. unitate pe pământ:"Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pămînt!"-v.10
3.Glorificând pe Mielul(v.12b,13)
Singurul care merita să stea în picioare era Mielul.Toată slava trebuia să fie a Mielului(Domnlui Isus Hristos) , a Tatălui şi a Duhului Dfânt.
v.12-" Ei ziceau cu glas tare: "Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!" "
v.13- "Şi pe toate făpturile, cari sînt în cer, pe pămînt, supt pămînt, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicînd: "A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpînirea în vecii vecilor!"\"
Dacă se cântă atât de frumos în Cer, oare cine v-a cânta Acolo? Vor cânta, oare, doar fiinţele care, şi acum sunt în cer, oare, doar cei 144.000( Apoc. 14:1-3)? Cu siguranţă Nu numai ei. În Cer vor cânta toţi, cei care vor ajunge acolo, fiind mântuiţi prin jertfa Domnului Isus.(Apoc.15:2,3).
Dacă îmi doresc ceva, mai mult decât îmi doresc să-mi termin facultatea, mai mult decît doresc să cânt frumos, ma mult decât doresc să fiu apreciat de cei din jur,... doresc să cânt în acea zi în corul din Cer. Nu ştiu cine v-a fi "dirijor"(dacă va fi cineva), dar vreau din toată inima sa fiu şi eu în corul acela. Dar nu numai eu, ci toţi cei dragi, aş vrea să cânte întreaga fanfara în Cer atunci, corul, fraţii slijitori şi Biserica Lui de pe întreg pământul. Nu aş vrea să lipsească din acel "cor" nici măcar cei care se comportă ca vrajmaşi ai mei. Toţi să cântăm în acea zi în Cer.. ... Dar nu vom cânta atunci în Cer, dacă nu cântăm încă de pe acum, de aici, de pe pământ să fredonăm cântarile cerului. Doamne ajută-ne.
Cu ocazia sărbătorii fanfarei din Biserica Penticostală nr.:13, Cluj-Napoca, 25.11.07
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/predici/40018/cantand-pe-pamant-dar-ca-in-cer-8230