Ce înseamnă nebun în concepţia Lui Dumnezeu
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse
Nebun, rătăcit şi fără minte.
Lumea spune astăzi despre noi creştinii că suntem nebuni. Filozofii de astăzi, oamenii deştepţi şi pricepuţi, înţelepţii veacului acestuia îl dispreţuiesc pe Dumnezeu şi nu cred în El, ne dispreţuiesc şi pe noi şi ne batjocoresc zicându-ne nebuni fiindcă credem în Atotputernicul Dumnezeu.
Cred că e esenţial ca fiecare creştin să înţeleagă câteva princiii din Psalmul 53. Creştinismul se confruntă astăzi cu ruşinea, batjocora, ocara, înjosirile pe care lumea i le adresează şi mulţi renunţă sau se codesc în faţa presiunilor ei.
Suntem sau nu suntem nebuni? Întreabă-te şi răspundeţi sincer. Eşti nebun? Crezi cumva în Dumnezeu? Sau lasă-mă să formulez altfel, după toate dovezile, studiile şi cercetările care s-au făcut, încă ai rămas cu concepţia aia învechită că există altceva? Eşti nebun?
Dumnezeu are soluţia, Scriptura este îndeajuns de relevantă pentru cei ce vor să afle adevărul. Fă Scriptura să fie actuală.
1. Nebunul zice în inima Lui: „Nu este Dumnezeu". (v1)
Nu noi suntem nebunii, nu noi suntem cei scrântiţi, nu noi suntem retardaţi mental şi înapoiaţi pentru că credem în Dumnezeu. Cine e nebunul? Cel ce nu crede în Dumnezeu.
Aş vrea să te gândeşti sincer la următorul lucru şi fă-ţi timp de meditează la aceasta: cum poţi explica ca creatura să înţeleagă creatorul?, logic dacă ar fi posibil aşa ceva, creatura e la acelaşi nivel cu creatorul – e imposibil. Cum ar putea finitul (oamenii) să priceapă infinitul (Creatorul)?
Lumea spune despre noi că suntem nebuni, lumea vine cu filozofiile, părerile şi teoriile ei şi ne demonstrează cum că Dumnezeu de fapt nu există, că totul este la dispoziţia omului şi el trebuie să profite de asta iar noi suntem nişte oameni retardaţi mental dar pentru noi cei care am crezut în Scriptură şi în Domnul Isus, ni se spune că nebunii nu suntem noi ci lumea aceasta şi tot sistemul ei pervers şi pervertit de păcat care merge în direcţia iadului şi are ca pedeapsă dezastrul Sodomei şi Gomorei – nimicirea veşnică din temelii. (1cor 1:23,24) Crezi acest lucru?
Evanghelia lui Isus Hristos, Cuvântul Sfânt al Lui Dumnezeu trece peste ideile şi părerile noastre, peste ceea ce putem noi înţelege, Dumnezeu e prea mare pentru minţile noastre, de aceea trebuie să credem ceea ce ni se spune ca nişte copilaşi, să crezi şi apoi să te gândeşti, şi nu invers. Oamenii spun că nu cred în Dumnezeu pentru ca nu pot pricepe acest lucru, ce NEBUNI!, dacă L-ai înţelege pe Dumnezeu ai fi la acelaşi nivel cu El şi acela de fapt pe care îl înţelegi nu e Dumnezeu!
2. Dumnezeu se uită de la înălţimea cerurilor peste fii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput, şi să caute pe Dumnezeu
Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au stricat, nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar (v2)
Ooo, cineva care să fie priceput? Unde sunt deştepţii veacului acesuia? Unde sunt cei care cred că ştiu totul? Nebunii, rătăciţii! Vei fi priceput când îl vei căuta pe Dumnezeu, prin aceea ţi se vede inteligenţa şi sclipirea minţii.
Rătăcit înseamnă să cauţi orice altceva decât pe Dumnezeu, şi când vei face acest lucru vei ajunge un păcătos murdar şi nenorocit, afundat în mocirla nelegiurilor şi în răzvrătire faţă de Dumnezeu, cu mintea pervertită de păcat şi condus de sistemul spurcat al lumii acesteia al cărei cap este diavolul.
3. Şi-au pierdut oare mintea cei ce săvârşesc nelegiurea? de mănâncă pe poporul Meu, cum mănâncă pâinea şi nu cheamă pe Dumnezeu? (v4)
Încă o dovadă clară a ceea ce afirmă Dumnezeu. Suntem batjocoriţi nu? Creştinismul e dispreţuit şi ocarât ca şi poporul Domnului de altfel. Cine suntem oamenii fără minte? Cei care batjocoresc poporul Domnului şi nu caută pe Dumnezeu. Când încetezi să nu mai cauţi pe Dumnezeu înnebuneşti. Cum poţi înnebuni? Crezând că poţi tu prin propriile tale puteri şi inteligenţa ta să înţelegi totul.
4. Sfârşitul tuturor lucrurilor:
- Atunci vor tremura de spaimă, fără să fie vreo pricină de spaimă
- Iacov se va veseli şi Israel se va bucura (v5)
Cât de greu înţelegem ceea ce spune Dumnezeu, ne-am lăsat înfricoşaţi de lume, ne-am ascuns ca să nu mai fim batjocoriţi, am acceptat şi am împrumutat ideile lor pentru ca să fim acceptaţi dar am uitat ţinta spre care trebuie să privim. Uită-te la sfârşit, priveşte finalul!
Ei, nebunii, cei care te-au batjocorit, cei care l-au dispreţuit şi blestemat pe Dumnezeu, cei care nu L-au căutat şi s-au crezut deştepţi, da ei, toţi aceia ... vor tremura de spaimă pentru că Dumnezeu se uită de la înălţimea cerurilor şi va rosti la momentul oportun judecata.
Noi, cei care am crezut că există Dumnezeu, cei care L-am căutat, cei care L-am chemat ... ne vom veseli şi ne vom bucura pentru că răsplata noastră e mare.
Un rezumat:
- Nebunii: nu cred în Dumnezeu
- Priceput: să cauţi pe Dumnezeu
- Fără minte: să nu chemi pe dumnezeu
Crede, caută, cheamă, nu inversa ordinea, vei innebuni, să nu crezi că eşti mai deştept dacă faci lucrurile invers, nu încerca, au încercat alţii şi-au sfârşit rău – lepădare.
Nu uita cine sunt nebunii, cine este Dumnezeul tău şi care este finalul tuturor lucrurilor. Îndrăzneşte, eşti fiul Suveranului Dumnezeu şi dacă eşti batjocorit din pricina a ceea ce eşti, aduţi aminte că Fiul Său, fratele nostru mai mare a îndurat aceleaşi lucruri, lumea nu ne cunoaşte pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.
Fiţi binecuvântaţi!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/predici/40266/ce-inseamna-nebun-in-conceptia-lui-dumnezeu