CAPITOLUL 6

Capitolele 6 la 8 ne descriu cea de-a treia parte a Cartii – Sfintirea.
Aceste trei capitole trebuiesc studiate ca un tot unitar. Capitolul 6 se ocupa cu precadere cu moartea credinciosului fata de pacat; capitolul 7, acelasi credincios, fiind mort fata de Lege, urmand ca, in capitolul 8, sa-l vedem pe acelasi credincios, viu si biruitor prin Duhul Sfant. Toate aceste trei capitole urmaresc aceeasi idee centrala enuntata in cap.5:17 –"A domni in viata". Capitolul 6, ne arata cum pacatul nu mai domneste peste viata celui nascut din nou (6:12), capitolul 7 arata acelasi lucru, dar in ceea ce priveste Legea (7:1); iar in capitolul 8, vedem roadele acesui fapt, si anume, cum plinatatea Duhului ne da viata si slobozenie (8:2-4).
Din totdeauna credinciosul va fi confruntat cu doua probleme majore:
1. Cum pot sa-mi biruiesc vechea fire pacatoasa manifestata in trup?
2. Cum trebuie sa traiesc ca sa fiu placut lui Dumnezeu?
Capitolul 6 ne da raspunsul la prima intrebare. dovedind ca biruinta se capata prin rastignirea noastra impreuna cu Cristos. Cea de-a doua intrebare insa este mult mai complexa; cum as putea sa fiu placut lui Dumnezeu. cand tot ceea ce fac, chiar si faptele bune, sunt compromise de vechea fire, in care ma aflu? Pacatul nu este numai o manifestare exterioara; ci implica si atitudini si motivatii interioare. Capitolul 7 vine si aduce raspunsul, completat de capitolul 8, aratand ca, cel care crede este mort fata de slova Legii, iar Duhul, care locuieste in el, implineste nevoia de neprihanire ceruta de Lege in viata lui (8:4).
Biruinta crestinului asupra firii pamantesti se castiga ascultand de aceste trei instructiuni:

I. Cunoasterea (6:1-10)

De remarcat este numarul mare de ori in care Pavel foloseste cuvantul "a sti" in acest capitol (v. 3,6,9,16). Strategia lui satan este ca sa ne tina in intuneric fata de adevarurile spirituale pe care ar trebui sa le stim, pentru ca stfel sa traim sub nivelul la care ne vrea Dumnezeu.
Pavel reia ideea din cap. 5:20 ; "daca harul se inmulteste acolo unde se inmulteste pacatul" atunci "sa pacatuim mereu, ca sa se inmulteasca harul" (6:1). Raspunsul il gasim mai jos, unde apostolul dovedeste ca adevaratul credincios este mort fata de pacat. Acesta este marele adevar al identificarii noastre cu Cristos. Nu numai ca Cristos a murit pentru noi, dar si noi am murit impreuna cu El. Deci, cand, prin Duhul, am fost botezati in trupul lui Cristos, am fost ingropati si inviati impreuna cu El la o viata noua.
V.3-4 nu se refera la lucrarea exterioara a botezului in apa, ci la ceea ce acesta ilustreaza, si anume, lucrarea interioara a Duhului, care ne face madulare in Trupul lui Cristos. Cand Cristos a murit, si noi am murit impreuna cu El, cand Cristos a inviat din morti, si noi am fost inviati impreuna cu El la o viata noua. Aceasta este pozitia noastra in Cristos, pentru ca El nu numai ca murit pentru pacat, dar si noi am murit fata de pacat (6:10) Aceasta insemneaza ca a zdrobit puterea pacatului manifestata in trupul pacatului, adica vechea fire (6:6). Firea este inca aici, stim aceasta prea bine, insa a fost "dezbracata" de puterea ei, prin cruce, prin care am fost rastigniti impreuna cu Cristos fata de vechea fire.
Pacatul si firea pamanteasca sunt niste stapani duri. Omul nemantuit este rob al pacatului (Ef. 2:1-3), problema este, ca si multi dintre crestini, ii platesc inca tribute, cu toate ca au fost eliberati de Cristos. Omul citeste cap. 5, descopera adevarul maret ca Cristos a murit pentru pacatul lui, Il primeste in inima sa ca Mantuitor; insa nu continua in a-si insusi adevarul glorioasei libertati pe care o are in Cristos. Reiese clar din cap.6 :1-10) ca cel mantuit este mort fata de pacat (v.2) omul cel vechi a fost rastignit (v.6) si ca acum suntem izbaviti, eliberati de pacat (v.7). Vechea natura pacatoasa nu mai domneste peste credinciosul care Cunoaste adevarul, il Socoteste ca fiind pentru el prin credinta, si se Preda cu totul Domnului.

II. Socotirea (6:11)

Nu este suficient ca sa cunoastem pozitia noastra in Cristos, ci, prin credinta, trebuie sa o socotim ca fiind adevarata pentru viata noastra. A-ti socoti ceva inseamna de fapt acel pas al credintei care spune " Ceea ce Dumnezeu spune in Cuvantul sau cu privire la mine este acum un adevar practic in viata mea, eu sunt rastignit impreuna cu Cristos" Socotirea este de fapt credinta in actiune, bazata pe Cuvantul lui Dumnezeu, in pofida orcaror circumstante sau simtiri. Dumnezeu nu ne spune ca noi trebuie sa ne rastignim pe noi insine, este o imposibilitate, ci sa credem ca noi am fost rastigniti si ca omul nostru cel vechi a fost astfel omorat. Moartea prin crucificare este o forma de moarte pe care nu ti-o poti aplica tie insuti; trebuie ca cineva din exterior sa te rastigneasca. Socotirea este actul credintei prin care iti asumi ca fiind adevarat pentru tine Cuvantul lui Dumnezeu si actionezi bazat pe ceea ce spune acesta.

III. Predarea (6:12-23)

Daca intr-adevar crestinul se socoteste mort fata de pacat, el va dovedi aceasta prin faptul ca se va preda in totul lui Dumnezeu. Acesta este cel de-al treilea pas inspre o biruinta totala asupra vechii noastre naturi, firea pamanteasca. Predarea este un act al vointei noastre, un pas al ascultarii de Domnul. Nu este suficient ca sa cunosti adevarul doctrinar, nici chiar sa il socotesti ca fiind adevarat pentru tine; ci trebuie sa faci si ultimul pas, trebuie sa te dai pe tine insuti cu toate madularele tale lui Cristos.
In v. 16-23 Pavel foloseste exemplul robului si al stapanului. Nimeni nu poate sluji la doi stapani. In trecut, inainte de a fi mantuiti, am fost robi ai pacatului, pentru ca ne-am dat acestuia si, in consecinta, am primit plata de la acesta si anume moartea (v.23). Dar acum L-am primit pe Cristos ca Mantuitor, am fost eliberati din robia pacatului, am primit o noua pozitie in Cristos si implicit un nou Stapan si o noua natura, devenind astfel robi ai neprihanirii, din robi ai pacatului cum eram. Prin predarea noastra totala lui Cristos, El face din madularele noastre instrumente ale neprihanirii, producand in viata noastra rodul bogat al neprihanirii si anume sfintirea (v.22).
Crestinul care continua sa-si dea madularele sale ca roabe ale pacatului, va avea ca rod rusinea si intristarea. Cum poate pacatul sa fie stapanul tau cand tu ai murit fata de el? Cum poti sa te supui din nou unui stapan de care ai fost odata izbavit de Cristos? Cel care in mod deliberat alege sa pacatuiasca, se da din nou rob naturii sale vechi si nu Duhului Sfant. Ei traiesc sub potentialul dat de pozitia lor in Cristos, traiesc ca robi cand ar putea sa domneasca ca fii.
Este de o mare importanta sa pastram acesti pasi in ordinea aratata de Cuvant. Noi nu ne putem da lui Dumnezeu si sa fim biruitori asupra firii, pana ce, mai intai, nu ne-am socotit morti fata de pacat si vii in Cristos. Insa nu ne putem socoti morti, pana ce nu am ajuns sa stim care este pozitia noastra in Cristos. Satan nu vrea ca noi sa traim in concordanta cu pozitia castigata pentru noi de Domnul Isus si incearca sa samene confuzie in mintea noastra cu privire la biruinta noastra in Fiul lui Dumnezeu. Nu este destul sa stim ca Isus a murit pentru noi, ci trebuie sa stim ca si noi am murit in El. Nu este destul sa stim ca am primit o noua natura ci trebuie sa stim ca omul nostru cel vechi a fost rastignit pe cruce impreuna cu Cristos. Cunoastere – Socotire – Predare acestea sunt treptele care duc la tronul unde Cristos este inaltat si unde, impreuna cu El, noi domnim in viata, ca slujitori ai neprihanirii si nu ca robi ai pacatului. Avem viata din belsug si libertate prin Cristos.
Un adevar foarte important ce trebuie retinut este ca acesti trei pasi Cunoasterea, Socotirea si Predarea sunt de fapt niste realitati zilnice, nu doar niste adevaruri teoretice, nici macar niste masuri de urgenta, atunci cand suntem ispititi, ci ele reprezinta o atitudine spirituala, prin care privim viata in toate aspectele ei. Credinciosul care isi va adanci privirile in Cuvantul lui Dumnezeu in fiecare zi, va cunoaste pozitia sa in Cristos si va putea sa se predea pe el insusi plinatatii Duhului, obtinand in felul acesta o viata de biruinta. Raspunsul la problema pacatului nu este determinarea, disciplina, legalismul ori nici o alta forma de reforma umana. Biruinta asupra pacatului se capata prin rastignire si inviere impreuna cu Cristos.


Stefan Tohatan, M Th
[email protected]