(partea a doua)

Biserica are nevoie de o schimbare în modul în care prezintă “Evanghelia Veşnică” acestei lumi radical diferită de lumea copilăriei noastre. O schimbare în modul de abordare menită să-i readucă vigoarea spirituală de odinioară. Dacă vechile metode sunt irelevante, trebuie găsite altele noi. Atunci când s-a confruntat cu o situaţie nouă la Filipi, Pavel a schimbat paradigma evaghelistică şi a inventat ceva nou: o grupă mică în natură. Iar grupa era formată din femei, ceva nemaiauzit pe acea vreme...

Matei 5, 13-16 ne prezintă două tipuri de comunitate creştină, două modele de a opera evanghelistic în această lume: modelul cetate şi modelul sare.

A. Modelul CETATE
Sfinţii sunt înăuntru, protejaţi de ziduri. Ei se simt la adăpost de influenţa “lumii” şi liniştiţi se pot închina având aceleaşi principii şi aceeaşi conduită. Îmbrăcați frumos ca pentru biserică, la limita uniformelor, cântând frumos, rugându-se frumos, având programe frumoase de închinare... ei se simt ”frumos” în spatele zidurilor bisericii. Câteodată, cetăţenii acestei cetăţi, organizează câte un atac afară, o cruciadă, trimiţând soldaţi şi fonduri, care să aducă înăuntru câţiva captivi. Apoi porţile se închid din nou iar cei aduşi sunt educaţi să devină cetăţeni de nădejde ai cetăţii respective. Dar trăim într-o lume în care prizonierii aduşi înăuntru de către specialiştii în ale cruciadelor, sunt tot mai puţini iar cazurile când soldaţii înşişi se pierd afară, adică în “lume”, se înmulţesc.

B. Modelul SARE.
Sarea se amestecă intim cu hrana, se topeşte până la punctul unde nu mai poţi să le separi. Dar rezultatul este surprinzător: hrana devine delicioasă. Aplicat corespunzător, acesta este modelul eficient în lumea postmodernă. Acum nu afirm că biserica trebuie să abandoneze definitiv modelul cetate. El funcţionează foarte bine în multe regiuni ale globului, mai ales în lumea a treia şi funcţionează aici în SUA printre comunităţile de imigranţi.
Dar creştera impactului postmodernist, cultura McWorld şi McHollywood amenință să cucerească repede lumea întragă. Musulmanii au simţit aceasta şi de aceea se agită mai mult decât oricând simţind că cetatea lor (o da, au și ei cetatea lor) în care se simţeau bine, este asediată de postmodernism variantă arabă.

Modelul SARE îi aduce mai aproape pe oamenii din biserică şi pe cei din afara ei. Cu condiţia ca sarea să-şi păstreze gustul şi să vrea să se disperseze, să se topească, deci să se piardă pe ea înseşi în procesul care face ca hrana să fie conservată iar mâncarea gustoasă. Dacă rămâne ca bulgăre de sare în eclave pentecostale, sau baptiste sau adventiste, este ireleveantă. Sarea trebuie saă se amestece cu restul hranei – condiție esențială. Am să enumăr câteva aspecte de care biserica trebuie să ţină cont şi o să compar permanent cele două modele, cel tradiţional, CETATE, fără prea mare efect la ora actuală şi acesta, SARE, care trebuie treptat să-l înlocuiască pe celălalt.

1. De la evanghelismul public, la EVANGHELISM RELAȚIONAL.
Modelul actual: Trimiţi broşuri, faci publicitate în presă şi TV, instalezi afişe şi începi seria de conferinţe cu cel mai bun vorbitor, cel mai bun grup de cântăreţi... aproape în fiecare seară pe parcurusul a câteva zile sau chiar săptămâni.
Dar postmoderniştii se arată din ce în ce mai puţin interesaţi de asemenea evenimente mega-bisericeşti. Statisticile şi experienţa ne spun că astăzi oamenii pot fi cuceriţi eficient de evanghelie doar “persoană la persoană.” În Matei 28, 19-20 nu se spune “mergeţi şi organizaţi numai şi numai campanii publice eventual prin satelit” ci “faceţi ucenici”. Iar ucenicii nu se fac pe bandă rulantă ci în urma unui proces complex care timp şi efort din partea meşterului. Lucru personal “1 - 1”.

2. De la proiectele de scurtă durată, la STRATEGII de lungă durată.
De exemplu anul acesta plănuim să organizăm un seminar public de Biblie şi să botezăm cel puţin zece persoane. Iar anul viitor să invităm un evanghelist de la celebru care să facă acelaşi lucru. Mai departe o să mai vedem. Dar lecţiile legate de planul de evanghelizare al New York-ului de după 11 sept ne arată clar că postmoderniştii nu se alătură bisericii mai devreme de 6 luni după ce au intrat în contact cu ea. Trebuie cel puţin doi-trei ani de curtenie pentru o căsătorie(botez) cu acte în regulă. Noi aşteptăm rezultate imediate. Vrem să vedem convertiri în masă, botezuri pe bandă rulantă ca odinioară. Zece pastori să nu mai prididească să-i bage şi să-i scoată din apă pe candidaţii care sunt toţi doctori, profesori, avocaţi, oameni de afaceri şi preoți care s-au predat lui Iisus datorită campaniei organizate de noi… Aașa ar vrea eul nostru…
Trebuie să ne amintim aici că Însuşi Fiul lui Dumnezeu a petrecut trei ani şi jumătate lucrând încet încet cu ucenicii fără să se vadă rezultate senzaţionale imediate. Ba dimpotrivă, la examul de ”licență” toți au picat, părăsindu-L pe Mântuitor în cele mai grele clipe ale vieții Lui pământești. Noi de ce aşteptăm rezultate la minut ?

3. De la agenda noastră, la NEVOILE ALTORA.
Ne-am obişnuit să fim în control; noi să fim iniţiatorii, noi să selectăm ce anume spunem, ce oferim şi în ce ordine... Sau să-i ajutăm pe oamenii cu probleme doar atunci când comitetele aprobă fondurile şi să intervenim atunci când simţim că este un real interes pentru ca acela/aceea să devină membru al bisericii. Dar postmoderniştilor nu le pasă de agenda noastră, aprobată sau nu ci au agendele lor. Ştim cei interesează ? Știm care le sunt problemele ? Sau doar bănuim dar... Modelul “sare” este acela care ne ajută să înţelegem scopul existenţei bisericii.

Sarea nu are absolut nici o valoare calorică sau proteică în sine. Nimeni nu mănâncă la masă drept felul 1 sau 2, sare. Ea doar evidenţiază calităţile hranei. Pe Dumnezeu Îl interesează nu doar ca sarea să fie salvată, ca “solniţa”, fie ea şi una de aur, să stea singură pe masa Lui în Noul Ierusalim, ci hrana. Evanghelia trebuie dusă oamenilor nu pentru ca bisericile noastre să fie mai populate şi zecimea să crească ci ca lumea aceasta să fie prezervată datorită sării, să aibe un gust mai bun (“o jertfă cu un miros plăcut”) şi Numele Creatorului preamărit prin aceasta.

Pavel ne expune strategia lui în 1 Cor.9, 19-23... Făcea corturi. Nu doar ca să se întreţină şi să nu dea ocazii la bârfe cum că vrea să profite de pe urma fraţilor plătitori de zecime ci pentru ocaziile excelente de a intra in legătură cu oamenii. Credeţi că oamenii se duceau să-l asculte la Sinagogă/Biserică doar pentru că erau curioşi şi dornici de predici ? Nu cumva şi pentru că îl cunoşteau pentru că le făcuse corturi bune şi deveniseră interesaţi să-l audă şi în calitate de orator?
”M-am făcut tuturor totul (topitul sării) ca oricum să mântuiesc pe unii din ei”, spune Pavel. Nu pe toţi, este nerealist, ci pe unii, cei care vor simţi cum calitatea vieţii lor, acum cu sare, este mult superioară decât înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu prin intermediul creştinilor săraţi.

4. De la activităţi centrate pe biserică, la ACTIVITĂȚI ORIENTATE ÎN VECINĂTATEA EI.
Tipic, avem în biserici orele noastre de închinare, Şcoala duminicală/de sabat, activităţi cu tinerii, Şcoala de Vacanţă, concerte de muzică creștină, etc. Dar postmoderniştii nu găsesc atrăgătoare atmosfera de biserică chiar dacă ar fi interesaţi în vreo anumită activitate sau predică specială. Aşteptând şi tot aşteptând ca ei să se îmbulzească în bisericile noastre doar pentru că noi considerăm că avem programe frumoase, este pur și simplu pierdere de vreme. Mult mai productiv ar fi ca cei ce locuiesc sau lucrează în apropiere, să fie reclame vii ale creştinismului. Comunitatea primează. Fără nici-o excepţie, la emisiunile de actualităţi sau în presă, ştirile locale şi timpul probabil sunt cap de afiş. Nu ne interesează ce face primul ministru al Suediei ci ce a declarat primăria locală despre programul de asfaltare a cartierului în care locuim… Oamenii vor fi sensibilizaţi de iniţiativa creştinilor de a face ceva pentru comunitatea locală nu doar de a cânta imnuri în interiorul bisericilor lor.
Cât de mult ne implicăm în viaţa comunităţii locale? Ce facem pentru oraşul/comuna noastră? Cu ce am ajutat integrarea delicvenţilor, copiii de la casele de orfani, bătnii de la aziluri, bolnavii fără familie de la spitale, donaţii către pompierii locali… Cum ne ştie vecinătatea: sectanţi preocupaţi de casele şi biserica lor sau oameni deschişi şi gata de face ceva bun pentru comunitatea în care trăim?

5. De la un singur fel de evanghelizare, la MODURI NOI ȘI PERSONALE DE EVANGHELIZARE.
Acum o sută de ani, o dezbatere liberă despre îndreptățirea prin credință era una în care evcanghelicii excelau şi mulţi s-au alăturat astfel bisericii. Contemporanii noştri însă ocolesc cu grijă orice li se pare a fi fundamentalism: este lumea aevărurilor relative şi simţămintelor personale. De aceea, una dintre cheile succesului o reprezintă flexibilitatea în metode şi mijloace coroborată cu respect față de cei care nu ne împărtășesc opiniile.
Sora X ştie să facă prăjituri şi le-a adus la şcoala publică unde fata ei este cunoscută ca fiind o elevă de nota zece pe linie. A împărţit copiilor dar şi-a făcut timp să se ducă şi la corpul profesoral şi acolo, să îşi ofere serviciile. Să afle cine face naveta sau care dintre copii are nevoie de hrană şi îmbrăcăminte. Fără să scoată un cuvânt despre religie şi biserică. După mai bine de un an, după vizite şi contacte sporadice, două profesoare s-au arătat gata de a sta de vorbă şi desprte altceva decât pedagogie şi bucătărie.
Fratele Y, a luat copii vecinilor în vacanţă la mare, fără să ceară un leu iar acolo, nu a făcut diferenţă între ai lui şi ceilalţi. Doar că seara şi dimineaţa făceau altarul familial- citeau ceva din Biblie și apoi se rugau împreună. Copiii au spus acasă tot ce au văzut. Au trecut ani şi unul dintre ei s-a căsătorit cu o fată creștină despre care aflase că avea și ea același obicei sănătos pe care vroia să-l perpetueze și atunci când o să aibe familia ei... “Cereţi înţelepciune şi vi se va da” este sfatul inspirat al Bibliei aplicabil în primul rând în lucrul cu sufletele.

6. De la fenomenul convertirii la PROCESUL TRANSFORMĂRII.
În mod tradiţional creștinii evanghelici privesc convertirea ca o avansare pe o scală imaginară de la -10 la +10 (de la indiferenţă la botez)… Şi succesul ar fi următorul: să îi luăm pe oamenii de undeva de sub zero şi îi trecem dincolo, dar nu oriunde în partea pozitivă ci tocmai la 10 adică botez, la ”a-L primi pe Iisus”. Doar atunci investiţia este considerată a fi o reuşită; orice alt rezultat afară de +10 ar fi pierdere devreme. Dar tipul “sare” de evanghelism ne arată că succes este şi de la -4 la -1, când, după contactul cu sarea Evangheliei, viaţa spirituală a acelui om s-a îmbunătăţit şi apropierea de Dumnezeu i-a deschis noi orizonturi. Chiar dacă nu a ajuns încă la acel 10 pozitiv, să facem din el mândria bisericii şi precis o stea în coroana noastră. Trebuie să ne amintim că nu noi suntem Salvatorul. Poziția aceasta este ocupată de Fiul lui Dumnezeu, Iisus. Să-L lăsăm pe El să continue și să desăvârșească ceea ce s-a început în sufletul celui cu -4 -1.
Una dintre cărțile mele favorite, ”Christos Lumina Lumii” descrie cum Iisus a lucrat la transformarea atât a lui Petru cât şi a lui Iuda. Mântuitorul a ştiut că Iuda este un eşec, totuşi a continuat relaţia cu el; Isus a văzut greoiul progres al lui Petru care a ajuns în trei ani de la – 10 la doar -9. Și nu a abandonat. Noi de ce să nu copiem modelul Lui de a lucra cu oamenii?

7. De la o lucrare controlată de biserică la una CONTROLATĂ DE DUMNEZEU.
A planifica pentru termen lung şi a cultiva relaţii personale de o viaţă necesită de multe ori a acţiona legat direct nu de planurile comitetului bisericii locale ci prin prisma legăturii pe care o ai tu personal cu Dumnezeu. Iar rezultatele nu se văd imediat. Pavel remarca: 1 Cor.3: 3-7...
Câteodată recoltăm ce au strâns alţii. Şi altădată semănăm şi nu vedem nimic, nici o recoltă. Altcineva va veni şi o va culege…

Concluzie.
Ne sperie schimbarea? Dimpotrivă, schimbările din jurul nostru, din societate şi din Biserică, să fie privite ca instrumente ale harului. Noi ocazii de a cultiva dependenţa de Dumnezeu şi pasiunea pentru salvarea de suflete. Transformările rapide la care asistăm trebuie ne conducă la o nouă reconsacrare şi şi la schimbarea vieţii noastre mediocre de credinţă, cu servicii de închinare trase la indigo şi viaţă personală monotonă. Fie ca bucuria bântuirii să fie experimentată de către toţi cei ce şi-au propus să proclame Evanghelia veşnică cu încredere şi Duh Sfânt.

Cetate Sare Text biblic

Evanghelizare Publică Contact personal, 1 - 1 Mat.28, 19-20

Planuri pe termen scurt Strategie de durată Modelul de lucru al lui Isus

Agenda noastră Nevoile celorlalţi 1 Cor.9, 19-23

Biserica noastră în centru Vecinătatea în centru Pavel ca făcător de corturi

Evanghelizare standard Multiple căi 1 Cor. 12 – 14

Accent pe convertire Accent pe tranformare Petru, Iuda

Controlată de biserică Controlată de Dumnezeu 1 Cor. 3, 5-7

Exclusivistă Integratoare Marcu 9,40