Capitolul 3

ÎN HRISTOS PRIN MÂNTUIRE: EXAMINAREA EXPRESIEI „ÎN HRISTOS”

Introducere

„În Hristos”, ce adevăr glorios conţin aceste două cuvinte insuflate de Dumnezeu! Profunzimea lor trece dincolo de muchia eternităţii, de acolo de unde primim revelaţia că Dumnezeu „ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Lărgimea întinderii lor transcende spaţiul şi timpul, plasându-i pe aleşi pe cruce cu Isus Hristos, în mormântul morţii Lui, în măreţia învierii Lui şi acum pe tron, în locurile cereşti. Alegerea harului lui Dumnezeu ne-a predestinat în Hristos înainte de a fi timpul şi epocile. Bogăţia harului lui Dumnezeu „L-a făcut păcat [„Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat”] pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21). Lucrarea eficace a harului Său ne-a dat o mărturie ca cea consemnată în mod divin de apostolul Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20).
Totuşi, mulţi cred că motivul biblic „în Hristos” este o referire la a fi plasat în trupul mistic al lui Hristos, prin aşa numitul botez al Duhului Sfânt. Bineînţeles, acesta nu este înţelesul expresiei „în Hristos”, nici nu există vreun trup mistic al lui Hristos sau un botez al Duhului care îl plasează pe cineva într-un trup mistic sau local al bisericii. În acest capitol dorim să examinăm concis motivul „în Hristos” şi să-i arătăm sensul autentic cu scopul de a-l opune în următorul capitol învăţăturii biblice a bisericii ca trup al lui Hristos. Vom observa că cineva ajunge să fie „în Hristos” prin lucrarea lui Dumnezeu a unei noi creaţii în Hristos şi prin asocierea credinciosului cu Hristos prin credinţa în El.


Investigarea câtorva paragrafe

Se crede că Epistola Galatenilor este de fapt prima dintre scrisorile scrise de apostolul Pavel, şi în această carte găsim pentru prima dată cuvintele „în Hristos” şi alte idei înrudite, cum ar fi „Am fost răstignit cu.” Bogăţia acestui adevăr aşa cum a fost primit pentru prima dată de credincioşii din Galatia se regăsea desigur în persoana despre care se vorbeşte. Plinătatea mântuirii noastre este găsită în mod complet în cadrul domeniului persoanei şi lucrării lui Isus Hristos. Conform lui Gromacki, următoarele epistole pauline sunt aşezate în ordinea cronologică a apariţiei lor, după Galateni: 1, 2 Tesaloniceni; 1, 2 Corinteni şi apoi Romani. Nici o altă lumină suplimentară nu este adusă în 1, 2 Tesaloniceni cu privire la motivul „în Hristos”, în afară de cea din Galateni. 1 Corinteni, pe de altă parte, furnizează un mare buchet de versete din care să alegem şi să analizăm motivul „în Hristos”.


1 Corinteni

Dintre multele versete pe care le-am putea examina, două în mod special ies în evidenţă ca nişte săgeţi arătându-ne direcţia corectă pentru cuprinderea şi înţelegerea lărgimii realităţii unirii noastre cu Isus Hristos. 1 Corinteni 1:30 spune:

„Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi, înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.”

Al doilea verset este 1 Corinteni 15:22:

„Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos.”

În aceste două versete unirea noastră cu Isus Hristos este explicată atât ca o lucrare a lui Dumnezeu, cât şi ca ceva ce implică calitatea de cap al lui Hristos. Ce putere, înţelepciune şi slavă sunt conţinute în aceste cuvinte „Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos”. Nici o cauză umană nu este sursa puterii care este capabilă să aducă la viaţă pe toţi împreună cu Hristos şi să ne învieze împreună cu El şi să ne aşeze în locurile cereşti în Hristos.
Efeseni 2:10 spune:

„Căci noi suntem lucrarea Lui [Dumnezeu] şi am fost zidiţi în Hristos Isus.”

Aceasta este o activitate a lui Dumnezeu care are loc în sfera lucrării lui Cristos. 1 Corinteni 1:30 spune:
El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi, înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.”

Noi suntem făcuţi o creaţie nouă în omul nou, ultimul Adam. Această lucrare profundă este pur şi simplu revelată ca o acţiune a lui Dumnezeu.
1 Corinteni 15:22 este primul verset care oferă expresia comparativă plină de înţeles „tot aşa” împreună cu câteva versete explicative însoţitoare care vorbesc despre „ultimul Adam” (v. 45) şi de „al doilea om…din cer” (v. 47). Aici ni se descoperă că înţelegerea acestui motiv glorios „în Hristos” va fi găsită şi dezvoltată ca o comparaţie între ceea ce noi eram în Adam şi ceea ce suntem şi vom fi în Hristos.


2 Corinteni

O lumină suplimentară privind motivul „în Hristos” este oferită în 2 Corinteni. În capitolul 5:17, „a fi în Hristos” se asociază cu intrarea într-o nouă creaţie.

„Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi sau dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

Regenerarea duhului mort al unui om de Duhul Sfânt care îi dă acestuia viaţă spirituală este o binecuvântare prezentă şi o dovadă că acel om este în Hristos. În Hristos credinciosul intră în sfera noii creaţii. Lucrarea lui Dumnezeu în crearea unui nou om lăuntric este singurul aspect prezent cunoscut pe cale experimentală a noii creaţii în Hristos. Prin credinţă noi aşteptăm timpul când Dumnezeu va face toate lucrurile noi. Şi în 2 Corinteni 5:21 noi suntem aduşi poate la punctul culminant al acestei epistole:

„Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”

Aici observăm că Isus Hristos a devenit reprezentantul nostru şi a asigurat o moarte înlocuitoare pentru noi. Dar pe cât este de minunat fiecare din aceste paragrafe, noi nu avem înţelesul lor complet până când nu mergem în Romani 5 unde găsim epicentrul acestui motiv profund. Acolo, expresia „tot aşa” din 1 Corinteni 15:22, care afirmă o relaţie dintre noi în Adam şi noi în Hristos, este schimbată într-un discurs teologic care duce adevărul „a fi în Hristos” până la punctul culminant.


Romani

Un studiu pe Romani 5:10-21 dezvoltă învăţătura calităţii de cap a lui Adam peste rasa umană şi calitatea de cap a lui Cristos peste sămânţa răscumpărată. Baza doctrinară pentru întrebarea: „Ce înseamnă să fii în Isus Hristos?” este clar stabilită în acest pasaj. Cineva poate pur şi simplu întreba: „Ce înseamnă să fii în Adam?”, deoarece unirea noastră cu Isus Hristos este analogă unirii noastre anterioare cu Adam. Noi am fost creaţi de puterea lui Dumnezeu prin intermediul procreării şi am venit în viaţa naturală sub condamnare, pentru că am fost identificaţi ca fiind în Adam. Conform cu Efeseni 2:10, noi am fost creaţi de Dumnezeu în Hristos Isus şi am intrat pe tărâmul vieţii spirituale primind îndreptăţirea deoarece am fost identificaţi ca fiind în Hristos. Efeseni 2:8-9, explică faptul că mântuirea aparţine în întregime harului lui Dumnezeu prin credinţă. Strong scrie: „Aşa cum păcatul lui Adam ne este imputat nouă, nu pentru că Adam este în noi, ci pentru că noi am fost în Adam; tot aşa şi neprihănirea lui Hristos ne este imputată nouă, nu pentru că Hristos este în noi, ci pentru că noi suntem în Hristos – adică uniţi prin credinţă cu Unul a cărui neprihănire şi viaţă sunt infinit mai mari decât puterea noastră de însuşire sau conţinere.”


Referinţe similare

Biblia învaţă marele adevăr potrivit căruia credinciosul este în Dumnezeu, în Fiul lui Dumnezeu şi în Duhul Sfânt. Apostolul Ioan scrie de credincios ca locuind în Dumnezeu:

„Cunoaştem că rămânem în El şi că El rămâne în noi, prin faptul că ne-a dat din Duhul Său.”
(1 Ioan 4:13)

Apostolul Pavel face legătura între a fi „în Dumnezeu” cu a fi „în Hristos”:

„Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica Tesalonicenilor care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos; Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos.” (1 Tes. 1:1).

Pavel vorbeşte despre acelaşi subiect în Romani 8:9,

„Voi însă nu mai sunteţi pământeşti [în carne], ci duhovniceşti [în Duhul] dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”

Trebuie să observăm aici două lucruri: în primul rând, că se vorbeşte despre orice credincios din toate timpurile. Textul nu se referă la a fi în Duhul ca ceva în care credinciosul intră şi iese conform experienţei sale zilnice. Condiţia pentru a fi în Duhul conform acestui verset este doar aceea că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în tine. Aceasta ne duce spre cel de al doilea punct. În 1 Ioan 4:13 a locui în Dumnezeu este sinonim cu primirea şi locuirea interioară a Duhului Sfânt:

„Cunoaştem că rămânem în El şi că El rămâne în noi, prin faptul că ne-a dat din Duhul Său.”

În Romani 8:9 am observat că a fi în Duhul este evidenţiat de Duhul care locuieşte în noi. Romani 8:9 afirmă că cineva posedă tot ceea ce este în Isus Hristos sau că nu are nimic în Hristos dacă are sau nu Duhul lui Hristos care să locuiască în el. Efeseni 2:5 vorbeşte despre noi ca fiind aduşi la viaţă împreună cu Hristos.


Concluzie

Prin urmare, lucrarea suverană a Duhului Sfânt de aducere la viaţă a credinciosului şi de locuire în el reprezintă dovada realităţii de „a fi în Hristos.” Aceasta coincide cu discursul paulin din Romani 5, deoarece când începe viaţa umană aceasta cade pradă condamnării lui Adam şi conceperea sa este în păcat şi moarte; de aceea, moartea spirituală domneşte chiar de la conceperea vieţii umane. Atunci când un ales al lui Dumnezeu este regenerat în mod suveran, unirea sa cu Isus Hristos ca şi Cap aduce justificarea prin sângele lui Isus Hristos; din acest moment, viaţa spirituală este viaţă veşnică în Isus Hristos şi niciodată nu este supusă morţii sau descompunerii. Îndreptăţirea nu este fundamentată pe calitatea vieţii celui care este adus la viaţă mai mult decât condamnarea este fundamentată pe calitatea vieţii naturale care vine prin concepere. Identificarea cu Adam este ceea ce cauzează conceperea în moarte spirituală, în timp ce identificarea noastră cu Isus Hristos aduce îndreptăţirea spre viaţă veşnică.










Capitolul 4

ÎN TRUPUL METAFORIC AL LUI HRISTOS PRIN SFINŢIRE

Introducere

În capitolul anterior am văzut că a fi plasaţi „în Hristos” reprezintă lucrarea harului lui Dumnezeu în mântuire, unindu-ne cu Hristos, locuirea Duhului lui Hristos în noi fiind dovada acestei realităţi. Înţelegerea greşită a metaforei cap-trup reduce gloria realităţii „aflării în Hristos” la o presupusă lucrare a Duhului Sfânt care ne botează într-un fel de trup mistic al lui Hristos. În acest capitol, dorim să arătăm ce este trupul lui Hristos şi cum este cineva plasat în el.


Înţelegerea eronată a 1 Corinteni 12:13

Mulţi comentatori cred că 1 Corinteni 12:13 învaţă că la convertire Duhul Sfânt botează credinciosul în trupul mistic al lui Hristos, al cărui cap este Hristos; totuşi, aici subiectul este sfinţirea şi participarea în mântuirea deja primită. Trupul în care aceşti corinteni au fost botezaţi a fost un trup care nu ar fi existat dacă ei, ca membri, nu l-ar fi constituit. Nu a existat la fel cum nu există nici astăzi vreun trup cosmic al lui Hristos care să aibă o realitate transcendentă dincolo de trupul din Corint. Contextul arată clar că adunarea corintenilor este portretizată ca un trup metaforic complet, având propriul său cap, despre care nu se spune că ar fi mai necesar decât orice alt membru al trupului. Întâi Corinteni 12:21 spune că: „Ochiul nu poate zice mâinii: nu am trebuinţă de tine, nici capul nu poate zice picioarelor: n-am trebuinţă de voi.” De asemenea, „Voi sunteţi (lit. un) trup al lui Hristos, şi fiecare în parte mădularele lui” – 1 Corinteni 12:27.
Acest trup cu capul său propriu şi cu celelalte membre constituie biserica din Corint. De aceea, a fi plasat în „trupul lui Hristos”, conform epistolelor pauline, este o metaforă care ilustrează o codependenţă. Capul nu poate spune piciorului: „Nu am nevoie de tine.” Dacă se insistă că această relaţie cu celelalte membre în trup este o relaţie salvatoare, atunci mântuirea noastră depinde la fel de mult de celelalte membre ale trupului ca de Isus Hristos Însuşi.


Robert Gundry

Scriind un întreg volum pe acest subiect al înţelesului biblic al termenului grec soma, Robert Gundry este complet de acord cu această concluzie. După ce prezintă ideea defectuoasă a lui Bultmann, că Hristos alcătuieşte un trup într-un mod mistic sau supramundan, în loc ca creştinii să constituie trupul, el răspunde:

„O dificultate majoră aici se află în nereuşita lui Pavel de a sublinia sau chiar menţiona prioritatea temporală a Trupului lui Hristos în faţa creştinilor, sau transcendenţa acestuia dincolo de biserica de pe pământ. De fapt comentariul lui Pavel indică tocmai contrariul. Pentru că toţi putem vedea că Trupul lui Hristos nu are o existenţă aparte de biserica istorică de pe pământ. Bultmann apelează la 1 Corinteni 12:12-13: „Căci după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup – tot aşa este şi Hristos. Noi toţi în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup.” Totuşi, versetele acestea conţin în ele însele o respingere a priorităţii temporale şi transcendenţei Trupului lui Hristos. Pentru că Pavel indică faptul că Trupul are multe membre. Fără ele, acesta nu poate fi un trup. Totuşi, aceste membre sunt creştini, aşa cum specifică în detaliu următoarele versete şi cum stabileşte categoric versetul 27: „Voi sunteţi (gr. Hymeis cu caracter emfatic) trupul lui Hristos şi fiecare în parte, mădularele lui.” Prin urmare, Hristos este Trupul numai în măsura în care are membre, anume, creştini uniţi cu el prin lucrarea Duhului. Nu există trup supramundan.”

Mai departe în capitol Gundry spune:

„Într-un sens Trupul eclesiastic este la fel de fizic cum este şi trupul individual al lui Hristos, nu pentru că acesta constă în trupul individual al lui Hristos, ci pentru că acesta este alcătuit din credincioşii a căror trupuri (la fel ca şi duhuri) aparţin lui Hristos (1 Corinteni 6:15,19-20). Totuşi, într-un sens mai larg, Trupul eclesiastic este metaforic, deoarece compararea unui membru cu ochiul trupului, a altuia cu urechea şi aşa mai departe poate fi înţeleasă (şi este uşor de înţeles) doar într-un mod figurativ.”

Gundry nu este singurul care ajunge la această concluzie. De asemenea, Yorke, în urma unei exegeze atente, ajunge la aceiaşi concluzie. Aceşti doi autori sunt de acord că trupul în care corintenii au fost botezaţi a fost biserica locală din Corint care este ilustrată metaforic ca un trup complet. Trebuie observat că ambii încă recunosc botezul Duhului Sfânt ca fiind implicat. Ceea ce amândoi resping este că Duhul Sfânt îi botează într-un trup universal şi invizibil al lui Hristos. Ei nu văd nici o justificare biblică pentru credinţa într-un trup mistic al lui Hristos.


Importanţa membralităţii bisericii

Unirea noastră spirituală cu Isus Hristos are loc la mântuire printr-un act suveran al lui Dumnezeu şi prin lucrarea creatoare a Duhului Sfânt care produce pocăinţa şi credinţa în inimile aleşilor. Metafora credincioşilor care sunt plasaţi în trupul lui Hristos nu învaţă acest adevăr, ci mai degrabă prezintă un alt adevăr minunat. Plasarea în Hristos începe o activitate de sfinţire, care conduce credinciosul să se alăture unui trup a lui Hristos. Acesta este un aspect al sfinţirii care nu poate fi realizat de credincios în izolare. Aceasta este sfinţirea promovată de evoluţia unui grup de credincioşi strâns legaţi într-o unitate creată de Dumnezeu. Trinitatea este implicată în constituirea unui asemenea grup organizat al sfinţilor pentru acest scop. Plinătatea darurilor spirituale care locuiau în Isus Hristos în timpul lucrării Sale pământeşti sunt date de Isus Hristos cel glorificat prin lucrarea suverană a Duhului Sfânt. Hristos dă o măsură din plinătatea darurilor Sale fiecărui sfânt. Duhul Sfânt înzestrează fiecare credincios cu acest dar şi Dumnezeu îl aşează într-o adunare individuală. Această adunare organizată este ilustrată ca un trup uman în care fiecare membru are unul dau mai multe daruri unice. Împreună, ei funcţionează ca un singur trup al lui Hristos. Procesul ieşirii afară din lume şi intrării în biserică este numit aşezare în trup. Deoarece această adunare organizată este a lui Isus Hristos prin posesiune, prin răscumpărarea cu sângele Său, şi întrucât credincioşii posedă în unitate diverse daruri ale Lui, adunarea este numită trupul lui Hristos.

Isus

Lui Isus i s-a dat Duhul fără măsură (Ioan 3:34). Prin urmare, El avea fiecare dar al Duhului în propriul Său trup. Isaia 11:1-5 a profeţit că Isus va avea înşeptit plinătatea tuturor darurilor spirituale. Evangheliile menţionează că Isus şi-a exersat această plinătate a darurilor spirituale. Nici un om nu poate manifesta fiecare dar al Duhului. Aceste daruri sunt date în parte fiecărui credincios individual pe care Dumnezeu îl aşează în fiecare adunare locală ca să manifeste în fiecare adunare particulară plinătatea darurilor lui Hristos. Doar în unitatea bisericii nou testamentare, care este trupul Său, Isus îşi poate manifesta plinătatea Sa. Efeseni 4:7 învaţă, că fiecăruia personal i sa dat un dar, care este doar o măsură din totalitatea darurilor pe care Isus le posedă în mod suveran ca Mesia slăvit. Efeseni 4:7-16 învaţă că doar într-un trup, într-o biserică locală, plinătatea lui Hristos poate fi manifestată. În unitatea unui trup în care fiecare membru este adăugat şi aşezat de Dumnezeu (Fapte 2:47 şi 1 Cor. 12:18), fiecare membru îşi exercită măsura darului lui Hristos prin Duhul Sfânt şi împreună, în unitatea trupului, este manifestată plinătatea darurilor lui Hristos.


Un adevăr glorios

Este interesant de observat că nu credincioşii individuali, ci bisericile individuale sunt reprezentate printr-un sfeşnic în cartea Apocalipsei. Esenţa a ceea ce face dintr-un grup de credincioşi o biserică, în antiteză cu un simplu grup de credincioşi, ne este descoperită prin înţelegerea semnificaţiei sfeşnicului. Această plinătate a darurilor lui Hristos, date de El, împuternicite de Duhul şi aşezate la locul lor de Dumnezeu, este esenţa trupului lui Hristos. Acest adevăr frumos este învăţat în Efeseni 1:23:

„care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.”

Aici este descoperit un adevăr glorios. Plinătatea lui Hristos, cel care împlineşte scopul desăvârşit al lui Dumnezeu în răscumpărare, care aduce toate lucrurile din ceruri şi de pe pământ în Sine, chiar El în care plinătatea dumnezeirii locuia trupeşte, şi care în zilele întrupării Sale a primit Duhul fără măsură, îşi manifestă plinătatea Sa (adică darurile Sale) în trupul Său (o adunare individuală).


1 Corinteni 12:4-7

1 Corinteni 12:4-7 învaţă că există o diversitate de daruri, slujiri şi acţiuni, dar este un singur Dumnezeu triunic care lucrează totul în toţi:

„Sunt felurite daruri dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.”

Manifestarea Duhului este spre beneficiul tuturor. Fiecare membru din biserica din Corint exercita un dar sau mai multe daruri şi toţi împreună, ca trup complet, au fost rânduiţi să Îl reveleze pe Hristos. Ei trebuiau să manifeste plinătatea darurilor lui Hristos. La aceasta se gândea Pavel când i-a întrebat în 1 Corinteni 1:13a, „Hristos a fost împărţit?” Scopul darurilor Duhului nu a fost nici acela de a-l înălţa pe Duhul Sfânt, nici pe individ, ci pe Isus Hristos. El a posedat şi a exersat diversitatea plinătăţii darurilor Duhului Sfânt în unitatea existenţei Sale umane.


Efeseni 5:18

Acest adevăr străbate Noul Testament. În Efeseni 5:18 ni se porunceşte să fim plini de Duh:

„Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a-L manifesta pe Hristos, şi trebuie să fii alăturat trupului lui Hristos pentru a face aceasta pe deplin. Pentru a face lucrarea Lui, Duhul Sfânt trebuie să ne conducă spre o adunare (un trup). Un aspect al umplerii cu Duhul nu este deci o experienţă personală izolată, ci una care îl conduce pe credincios să funcţioneze împreună cu alţi credincioşi într-o relaţie interdependentă. Duhul Sfânt conduce un credincios în lucrarea Sa de sfinţire spre o dependenţă de darurile şi harurile spirituale ale altora. Credincioşii nu trebuie să rămână în izolare, El nu îi creşte pe credincioşi în izolare. Sfinţirea este o lucrare împreună la fel de mult ca o lucrare înăuntru. Dumnezeu este interesat în dezvoltarea trupului (adunării) ca şi în dezvoltarea individului. În realitate, cele două se realizează în acelaşi timp în contextul membralităţii în biserică.


1 Corinteni 12:13

Observăm din 1 Corinteni 12:13 că Duhul Sfânt conduce noul convertit să se alăture trupului lui Hristos iar versetul 18 din acel capitol explică faptul că Dumnezeu în mod suveran îl plasează pe credincios în trup după buna Sa plăcere:

„Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei fie greci, fie robi fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi de un singur Duh.” (v. 13)

„Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.” (v. 18)

Versetul 13 învaţă că un credincios este condus de Duhul să fie botezat în apă ca să fie identificat cu Hristos. Această orânduială este evident folosită ca intrare în trup deoarece credinciosul este pentru prima dată dependent de trup. Trupul bisericii trebuie să administreze botezul deoarece doar el posedă această autoritatea. Ieşind din apele botezului, noi trebuie să umblăm într-o viaţă nouă şi să Îl exemplificăm pe Isus Hristos. Cineva nu se poate îmbrăca cu Hristos decât dacă este aşezat în trupul Lui. Galateni 3:27 spune: „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.” Acesta este motivul pentru care Domnul a poruncit botezarea credincioşilor, apoi a dat autoritate bisericii să boteze. El intenţionat a călăuzit credincioşii spre adunările Lui.


Încă o dovadă

Validitatea interpretării versetului 1 Corinteni 12:13 ca referindu-se la apa botezului este confirmată de specialiştii în limba greacă. Spre exemplu, A.T. Robertson înţelege botezul despre care se vorbeşte în acest pasaj ca „însemnul vizibil al slujirii lui Hristos, simbolul schimbărilor interioare deja lucrate de Duhul Sfânt.” Mai departe, Robertson crede că versetele Galateni 3:27 şi Romani 6:2 vorbesc despre apa botezului. El spune că Galateni 3:27 se traduce mai bine astfel: „care aţi fost botezaţi înspre Hristos” (sublinirea noastră) în sensul de „cu referire la* Hristos”, adică „precum o insignă sau uniformă de serviciu ca şi cea a soldatului.” Verbul „a îmbrăca” este unul comun, având sensul îmbrăcării hainelor (literal şi metaforic aici). Referindu-se la Romani 6:3, care spune: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui”**, din nou el spune că este tradus mai bine „botezaţi înspre Hristos sau în Hristos” (sublinierea noastră). El continuă: „Traducerea ‚întru’ îl face pe Pavel să spună că unirea cu Hristos a avut loc prin intermediul botezului, ceea ce este o idee străină lui, pentru că Pavel nu a fost un sacramentarian…Botezul este proclamaţia publică a relaţiei sprituale interioare a candidatului cu Cristos la care a ajuns înainte de botez.”


Duhul Sfânt

Nicăieri în Scriptură nu ni se spune că Duhul Sfânt ar fi administratorul vreunui botez. Isus a profeţit că El va boteza cu Duhul. Această profeţie a fost împlinită în ziua Cincizecimii când Hristos a trimis Duhul Sfânt cu semne însoţitoare şi a botezat biserica adunată în urma lucrării şi poruncii Sale. Această lucrare a lui Hristos de a boteza cu Duhul, a fost de asemenea săvârşită asupra neevreilor adunaţi în casa lui Corneliu (Fapte 10:44-48). Ar mai putea fi alte două cazuri menţionate în cartea Faptelor, dar ele nu sunt confirmate de mărturia Scripturii la fel ca cele două evenimente. Aceasta a fost împlinirea şi încheierea istorică a botezului cu Duhul înfăptuit de Isus Hristos. Epistolele nu dezvoltă vreo doctrină a botezului credincioşilor înfăptuit de Duhul. Singura presupusă referinţă din 1 Corinteni 12:13 este în cel mai bun caz o bază slabă. Epistola către Efeseni scrisă după îndeplinirea promisiunii lui Hristos de a boteza cu Duhul, afirmă că este „un singur botez” (Efeseni 4:5). Aceasta în mod evident vorbeşte de botezul în apă nu de botezul Duhului.


O problemă pentru teoria trupului mistic

Dacă imediat după mântuire Duhul botează toţi credincioşii într-un trup mistic al lui Hristos, de ce se spune că Dumnezeu aşează membre în trup, după buna sa plăcere? Aceştia sunt numiţi membre înainte ca ei să fie aşezaţi în trup; deci, dacă membrele nu sunt aşezate, nu există nici un trup, deoarece membrele constituie trupul. Mai mult, dacă fiecare credincios este botezat instantaneu de Duhul într-un trup mistic al lui Hristos, de ce este nevoie de libertatea de dispunere a lui Dumnezeu care plasează sau aşează în trup aşa cum voieşte El? Aceasta ar fi inutil. Când ne gândim la trup, ne gândim la ceva ce este organizat, vizibil, local şi funcţional. Un trup este o diversitate ce exprimă unitatea corporativă; este o viaţă organizată, plină de activitate, capabilă de creştere şi reproducere.
Trinitatea este prezentată în Efeseni 4:3-6:

„şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi şi care este în toţi.”

Versetele 3 şi 4 învaţă despre acele lucruri care sunt lucrarea Duhului Sfânt. Viaţa şi existenţa trupului este dependentă de Duhul Sfânt. Nu există un trup al lui Hristos mistic şi transcendent, în care El botează credincioşi. Mai degrabă, El creează unitatea vieţii trupului. Dacă toate elementele unui trup sunt unite, ele nu au în mod necesar viaţă. Viaţa Duhului este cea care dă existenţa şi unitatea trupului lui Hristos. Acesta este motivul pentru care Isus ameninţă să mute sfeşnicul bisericii din Efes în cartea Apocalipsei. Dacă organizarea vieţii Duhului în producerea darurilor lui Hristos în unitatea vie ar fi luată, atunci acolo poate fi în cel mai bun caz un grup de credincioşi – dar nu o biserică a lui Isus Hristos. Duhul este asociat cu singurul trup, ca tip, la care noi suntem chemaţi (versetul 4 şi Coloseni 3:15). În Efeseni 4:5 „un singur botez” nu este asociat cu Duhul, nici cu Tatăl, ci cu Domnul Isus Hristos. Botezul în apă ne asociază cu Cristos (Romani 6:3-5; şi Galateni 3:27).


Concluzie

Un mare număr de erudiţi şi de feţe bisericeşti nu reuşesc să distingă corect între „a fi în Hristos” şi a fi „în trupul lui Hristos.” Făcându-le din neglijenţă a fi sinonime, au provocat confuzii serioase. Majoritatea noilor convertiţi sunt astăzi învăţaţi că atunci când au fost mântuiţi au fost plasaţi în „trupul lui Hristos”. Este un adevăr glorios că o persoană când a fost mântuită este aşezată „în Hristos”, dar a fi aşezat în „trupul lui Hristos” este ceva care are loc după mântuirea iniţială. A înţelege ce este trupul lui Hristos şi rolul tău în el este necesar creşterii tale spirituale. Conştientizarea că Dumnezeu este preocupat atât de maturizarea ta individuală cât şi de creşterea corporativă a trupului lui Hristos, unde Dumnezeu te-a aşezat, este de importanţă capitală.




Capitolul 5

EXAMINAREA PARAGRAFELOR SELECTATE

Introducere


Există pasaje în Biblie care la prima citire par să înveţe şi să susţină ideea populară dar incorectă despre Hristos ca şi cap organic al trupului său, biserica. Aceasta se întâmplă în special acolo unde influenţa învăţăturii bisericii universale şi invizibile a creat o predispoziţie spre conceptul unirii organice. În capitolul prezent dorim să examinăm unele din pasajele despre care se crede că ar învăţa conceptul de biserică universală invizibilă, concept care încurajează interpretarea incorectă a metaforei cap-trup.


1 Corinteni 6:15

Brubaker afirmă că prima menţionare a bisericii ca trup este găsită în 1 Corinteni 6:15. Afirmaţia aceasta este considerată de mulţi ca adevărată, dar se va demonstra că acest paragraf vorbeşte doar de trupul fizic al credincioşilor individuali. Noi credem că dacă vom trata acest paragraf fără o predispoziţie spre trupul invizibil şi universal al lui Hristos, acesta oferă un sens în acord complet cu ceea ce noi am prezentat în capitolele anterioare. Acest verset spune:

„Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!”

Pentru a ajunge la o înţelegere corectă a 1 Corinteni 6:15 este necesar să examinăm în detaliu contextul epistolei.


Diversitate în unitate

Apostolul stabileşte cu uşurinţă în capitolul unu din 1 Corinteni faptul că există unitate în Hristos punând pur şi simplu întrebarea: „Hristos a fost împărţit?” Aceasta este o întrebare retorică în care răspunsul este atât de evident încât nu mai este nevoie să îi dea răspuns. Răspunsul, desigur, este nu. Când ne gândim la a fi „în Hristos”, este simplu de înţeles că toţi credincioşii au unitate în Hristos. În Hristos, toţi sunt una, primind fiecare plinătatea răscumpărării prin sângele Său. Dar, pe de altă parte, credincioşii sunt oameni diferiţi şi au diferite daruri spirituale. Cum poate cineva demonstra diversitate în Hristos, când noi deja am văzut că „nu” este răspunsul la întrebarea retorică „Hristos a fost împărţit?”
Mulţi cred că 1 Corinteni 6:15 rezolvă dilema prin prezentarea bazei pentru dezvoltarea paulină a trupului universal şi invizibil al lui Hristos. Se crede că acest pasaj învaţă că fiecare credincios este un membru al trupului mistic al lui Hristos. O asemenea opinie care ilustrează unitatea noastră ca membre ale unui trup mistic, cu Hristos ca şi cap organic, ilustrează de fapt diversitate în Hristos Însuşi. Se va arăta că nu aici este locul unde Pavel soluţionează dilema demonstrării existenţei diversităţii în credincioşi când în Hristos există doar unitate. Aceasta se face în 1 Corinteni 10:17 şi 12:12.



1 Corinteni 10:17

În primul rând, apostolul foloseşte Cina Domnului în 1 Corinteni 10:17 pentru a-şi îndeplini scopul:

Având în vedere că este o pâine, noi, cari suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.

Domnul nostru deja stabilise că pâinea (bucata întreagă) şi paharul sunt metafore ale trupului şi sângelui Său. Ele nu sunt nici trupul şi sângele real, nici trupul şi sângele mistic, ci trupul şi sângele metaforic. De aceea, se face un transfer uşor de la o singură pâine la metafora trupului, care reprezintă trupul lui Cristos ce nu poate avea diversitate, asimilat de o adunare formată din credincioşi diverşi cu daruri spirituale diverse. Astfel, prin participarea lor împreună în trupul lui Cristos, se spune despre ei că sunt ca un singur trup.
Împărtăşirea prin Cina Domnului din singura pâine ce reprezintă trupul lui Cristos este baza unificării adunării într-un singur trup. Nu existenţa Cinei Domnului, ci participarea efectivă a unei adunări în Cina Domnului este ceea ce manifestă unitatea reală a adunării, descrisă acum metaforic ca trup datorită acestei participări comune. Reprezentând trupul lui Cristos, unitatea pâinii confirmă unitatea Duhului între toţi participanţii la împărtăşirea din acea singură pâine.


1 Corinteni 12:12

1 Corinteni 12:12 dezvoltă mai departe conceptul unităţii în diversitate stabilind o a doua metaforă. Versetul spune:

„Căci după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.”

În acest verset apostolul prezintă un trup fizic ca bază pentru o metaforă. Nu este nimic mistic în ce priveşte referirea sa la „trup”. El vorbeşte despre un trup obişnuit într-un sens generic, cum ar spune cineva „trupul” este o creaţie minunată a lui Dumnezeu, şi cu toate că organele, sistemele şi membrele sale sunt diferite, el este totuşi o unitate. Când el afirmă: „tot aşa şi Hristos” metafora este stabilită. Există ceva în legătură cu trupul uman care este valabil şi cu privire la Isus Hristos. În nici un fel nu caută apostolul să stabilească un trup mistic al lui Hristos. Botezul din versetul 13 („Noi toţi într-adevăr am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.”) este botezul în apă. Această orânduială stabileşte şi constituie unitatea într-un mod practic şi real, la fel cum face şi Cina Domnului. Aceasta este o unitate care poate fi văzută şi experimentată. La fel cum Pavel în 1 Corinteni 10:16, 17 se referă la pâine (observaţi că el nu se referă la o singură cupă, ci doar la o singură pâine), acum se referă la o singură băutură. Natura celebrării Cinei Domnului aşa cum a fost dată de Hristos determină participanţii să bea o singură cupă. Paharul reprezintă a bea într-un Duh, după cum pâinea reprezintă împărtăşirea dintr-un singur trup.


Biserica locală vizibilă

Dovada că noţiunea de trup local-vizibil este dezvoltată reiese din trei direcţii. Prima, Hristos nu este capul organic, ci mai degrabă un membru al bisericii din Corint este capul:

„Ochiul nu poate zice mâinii: N-am trebuinţă de tine; nici capul nu poate zice picioarelor: N-am trebuinţă de voi.” (1 Corinteni 12:21)

A doua, Dumnezeu aşează membre în trup:

„Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.” (1 Corinteni 12:18)

Dacă nu ar fi membre, atunci nu ar exista trup. În context, acest trup metaforic nu are existenţă în afara bisericii din Corint. A treia, există un aspect practic în a suferi şi a fi onorat:

„Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.” (1 Corinteni 12:26)

Versetul 26 nu are aici aplicabilitate practică şi reală în afara bisericii locale din Corint.


Diversitatea darurilor spirituale

Atunci apare întrebarea, a soluţionat apostolul dilema existenţei diversităţii între cei care au unitate în Hristos? În 1 Corinteni capitolul 12, Pavel, prin dezvoltarea acestei metafore, rezolvă problema diversităţii ce coexistă cu unitatea. În primul rând el stabileşte metafora ce echivalează un trup uman cu Isus Hristos. El stabileşte că un trup uman are diversitate şi unitate şi transferă metaforic această calitate asupra lui Hristos. Cu toate acestea, diversitatea în Hristos este cu privire la darurile Sale, nu la fiinţa sau persoana Sa. Diversitatea darurilor Lui spirituale este dezvoltată pe parcursul întregului capitol. De aceea, diversitatea darurilor lui Hristos este echivalentă cu diversitatea trupului uman şi exact aşa cum trupul uman este unul în unitatea sa, Hristos este prezentat ca Unul în care nu există diviziune.


Interpretarea versetului 1 Corinteni 6:15

Întrebarea la care trebuie să răspundem atunci este, ce învaţă 1 Corinteni 6:15? Pentru a înţelege acest mesaj trebuie făcute trei observaţii. Prima, nu citi în text doctrina trupului universal invizibil. A doua, observă folosirea singularului „trup” peste tot cu excepţia versetului 15. A treia, aminteşte-ţi cum foloseşte Pavel „membre”, spre exemplu în Romani 6:13, 19.
Trupul fizic al credinciosului este avut în vedere pretutindeni în acest text. Versetul 13 din 1 Corinteni 6 spune: „trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul.” Observaţi lipsa paralelismului în versetul 15, dacă „mădulare” se referă la membrii individuali diferiţi ai bisericii din Corint. Cum pot membrii (plural) să fie membrele unei curve (singular)? Dacă membrii individuali ai bisericii erau fiecare un membru al lui Hristos, atunci membrii ar fi trebuit să fie uniţi cu curvele [plural – n. ed]. De asemenea, cum poate Pavel afirma în mod retoric la persoana întâi singular „voi lua eu”, „mădularele” lui Hristos? Cum poate un mădular al lui Hristos să ia mai mult decât un membru şi să-i facă pe ei membre ale unei curve?
Se poate gândi că pluralul „mădulare” este folosit în sensul în care cineva este membru în trupul mistic al lui Hristos şi coabitează cu o prostituată, atunci acesta, evident într-un sens, implică alţi membri, căci toţi sunt membre ale aceluiaşi trup al lui Hristos. Ţinând cont de acestea, vom citi cu atenţie versetul 13. Păcatul său, în acest context, se spune că este împotriva propriului său trup. Cu siguranţă dacă ideea bisericii universale invizibile în acest context ar fi fost menţionată, păcatul său ar fi fost împotriva trupului lui Hristos. Aceasta ajută la stabilirea faptului că textul nu dezvoltă o metaforă ecleziastică a bisericii ca trup al lui Hristos; este o mustrare a unor credincioşi individuali ai adunării din Corint, pentru că fiecare dintre cei care păcătuiau îşi folosea membrele propriului său trup ca să păcătuiască prin împreunarea lor cu o prostituată. Trupul care este pentru Domnul (v. 13) va fi înviat (v. 14), este un singur duh cu Domnul (v. 17), este locuit de Duhul Sfânt (v. 19), trup care nu este al lor (v. 19) şi în care ei trebuie să Îl glorifice pe Domnul (v. 20) este trupul a cărui membre unii le uneau cu o prostituată, alcătuind o singură carne cu ea. El se adresează întregii congregaţii folosind pluralul „trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos” dar avertizarea se adresează individual celor ce „se lipesc de o curvă”.
Acest pasaj devine clar când se realizează că fiecare din multele trupuri care alcătuiesc biserica din Corint are, la rândul său, propriile sale membre. Avem aceeaşi întrebuinţare ca şi cea folosită de Pavel în Romani 6:13. Fiecare credincios individual trebuie să-şi supună diferitele membre ale trupului său lui Hristos. Întâi Corinteni 6:19, 20 ne spune că Duhul Sfânt locuieşte în noi şi că trupurile noastre nu sunt ale noastre. Nu are sens că membrele fiecărui credincios individual sunt membrele lui Hristos? Dacă un credincios individual îşi împreunează membrele trupului său cu o prostituată, atunci el ia membrele care aparţin lui Hristos şi le împreunează cu o curvă. Acesta este avertismentul şi argumentul.



Investigaţie asupra Efeseni 2:14-16 şi Coloseni 1:20-24

Următoarele două pasaje sunt selectate pentru a fi analizate împreună:

„Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.” (Efeseni 2:14-16).

„Şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum, prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; negreşit dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi, fără să vă abateţi dela nădejdea Evangheliei, pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer, şi al cărei slujitor am fost eu Pavel. Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” (Coloseni 1:20-24).

Există un paralelism evident între Efeseni 2:14-16 şi Coloseni 1:20-24. Expresia „un trup” în Efeseni 2:16 este expresia cheie ce trebuie analizată. Mulţi cred că acest „un trup” în care evreul şi neevreul sunt reconciliaţi este trupul universal şi invizibil al lui Hristos. Poole menţionează părerea populară şi apoi favorizează interpretarea potrivit căreia „un trup” este trupul fizic al lui Hristos:
„Într-un singur trup ambii oameni uniţi ca un singur trup mistic, sau mai degrabă acest singur trup, aici, este trupul lui Hristos oferit lui Dumnezeu, ca mijloc de împăcare, Coloseni 1:22. Prin cruce; adică prin sacrificiul Său pe cruce.”

Bengel afirmă, „en eni somati (într-un singur trup) pironit pe cruce…Prin moartea Sa, El a nimicit duşmănia împotriva lui Dumnezeu Însuşi en auto (în El), adică în trupul Său.” Această interpretare este consecventă cu contextul şi perfect analogă referinţei la Isus din Coloseni 1:20-22:

„Şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El va împăcat acum, prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea lui sfinţi, fără prihană şi fără vină.” (Coloseni 1:20-22).

În Efeseni 2:14-16 contextul este similar prin aceea că trupul de carne a lui Isus este considerat ca mijlocul de a ajunge la pace şi reconciliere. Prin urmare, există o interpretare cât se poate de bună şi consecventă contextual care încă o dată nu recunoaşte trupul mistic al lui Hristos ca o realitate.





Observaţie asupra Coloseni 2:19

În final trebuie să acordăm atenţie versetului Coloseni 2:19:

„Şi nu se ţine strâns de capul, din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.”

Versetul este luat în discuţie, doar fiindcă traducerea KJV are nevoie de ceva lămuriri. În engleză cuvântul „care” pare că ar avea cuvântul „capul” ca antecedent. Aceasta ar face „capul” să fie parte metaforică a trupului şi ar justifica doctrina trupului mistic al lui Hristos. Dar nu aşa stau lucrurile. Expresia grecească ce stă la baza versetului este foarte clară. Termenul „cap” (kefalh) este la genul feminin şi „de la care” (ex on) este fie masculin fie neutru şi nu poate avea capul ca antecedent. Din care ar trebui tradus cu „de la care”, şi îl are ca antecendent pe Hristos ca persoană. Da, Hristos este capul, dar nu un cap metaforic conectat organic la un trup mistic. Hristos este capul peste trup precum soţul este capul peste soţia sa, sau cum Hristos este capul peste bărbat sau peste toate lucrurile. Hristos îmbogăţeşte întreg trupul la fel cum un soţ se îngrijeşte de soţia sa şi o îmbogăţeşte.
Observaţi cuvintele: „nu se ţine de capul”. „A se ţine” este tradus în alte pasaje prin „a se ţine strâns”.* Un trup, desigur, nu ţine capul. Colosenii trebuie să se ţină strâns de învăţătura şi părtăşia lui Isus Hristos ca şi cap peste trupul colosenilor – care era un trup complet. A nu se ţine de Cap este o atenţionare împotriva neîndeplinirii poruncilor lui Hristos şi împotriva necredinţei în învăţăturile Cuvântului Lui. Alte pasaje ar putea fi interpretate fără influenţa doctrinei trupului invizibil universal, însă aceste versete ar trebui să fie suficiente pentru a furniza un model.



Capitolul 6

REZUMAT ŞI CONCLUZIE

Biserica este „trupul lui Hristos”. Natura acestei metafore pauline a fost subiectul acestei cărţi. Principalul punct dezvoltat a fost acela că această metaforă învaţă relaţia funcţională dintre Hristos şi fiecare adunare peste care El este Cap. Această metaforă nu învaţă nici o unire organică a credinciosului individual cu Hristos, nici unirea organică a vreunui grup de credincioşi cu Hristos. Mai degrabă, ilustrează relaţia lui Hristos cu adunarea Sa, în acelaşi fel în care un soţ are grijă de relaţia cu soţia sa, cu toate că ei nu sunt organic o singură fiinţă, ci doi devenind una funcţional, în unitate şi scop. În acelaşi fel, fiecare biserică nu este organic aceeaşi în fiinţă cu un presupus trup mistic al lui Hristos, ci două fiinţe, Hristos şi biserica Sa, devin una prin procesul sfinţirii. Prin intermediul relaţiei Sale funcţionale ca şi Cap, El poartă de grijă bisericii şi o îmbogăţeşte, astfel că există unitate, identitate în ţel şi scop între El şi adunarea Sa. Aceasta este numită trupul Său deoarece este a Lui prin posesie, creaţie şi relaţie. Biserica manifestă darurile lui Hristos, aşa cum El le-a avut în trupul Său cât timp s-a aflat pe pământ. De aceea, unitatea darurilor Sale organizată corporativ este esenţa bisericii.
Se poate ridica întrebarea, dacă interpretarea propusă în această carte este cea adevărată, de ce Noul Testament nu vorbeşte de trupuri ale lui Hristos, ci se referă constant la trupul lui Hristos? Dacă fiecare biserică este un trup al lui Cristos, atunci de ce nu există nici o referire la trupurile lui Cristos? Răspunsul este găsit când se înţelege că termenul biserică (ekklesia) nu este folosit niciodată în Noul Testament într-un sens metaforic. De fiecare dată când Isus a folosit cuvântul biserică sau biserici în Matei şi în cartea Apocalipsei, l-a folosit în sensul său obişnuit. Apostolul Pavel nu schimbă sensul dat de Hristos cuvântului „biserică” (ekklesia).35 Folosirea acestuia este întotdeauna, în fiecare pasaj, fie într-un sens concret fie într-unul generic. De aceea, nu există nici o modalitate de a comunica un sens greşit al ekklesia prin folosirea acestuia la plural – biserici. Pe de altă parte, trupul în eclesiologia paulină este folosit într-un sens metaforic, adică conceptul darurilor lui Hristos organizate într-o adunare este analog diversităţii părţilor trupului uman care există în unitatea perfectă a întregului trup. A vorbi de trupuri ale lui Hristos ar face metafora confuză. Faptul că există o folosire consecventă a cuvântului trup la singular cu privire la biserică, nici nu stabileşte, nici nu necesită existenţa unui trup universal invizibil al lui Hristos. Se stabileşte însă o întrebuinţare atentă a termenului, astfel încât să nu se dezvolte ideea că ar exista mai mult de un singur fel de trup al lui Hristos.
Există un singur popor al lui Dumnezeu, o singură împărăţie a lui Dumnezeu, o singură turmă a oilor lui Dumnezeu. A deveni un copil al lui Dumnezeu, a intra în împărăţie, a intra în turma lui Dumnezeu, toate ilustrează intrarea credinciosului în mântuirea lui Dumnezeu.* Unul care intră în trupul lui Hristos nu este ilustrat ca intrând în mântuire, ci într-o relaţie de sfinţire. Astfel, nu există nici un conflict între existenţa a numeroase biserici individuale, fiecare fiind în sens metaforic un trup al lui Hristos, deoarece mai multe trupuri nu ilustrează o diviziune în Hristos. Mai degrabă, aceasta plasează poporul lui Dumnezeu într-o relaţie corporativă cu Hristos. Amintiţi-vă că există o diferenţă între a fi aşezat în Hristos şi acţiunea lui Dumnezeu care urmează mântuirii de a ne plasa într-un trup care este al lui Hristos. Deci, Hristos nu are mai multe trupuri, ci El are un singur loc în care poporul lui Dumnezeu poate experimenta o unitate corporativă sfinţitoare unul cu altul.
Se poate întreba, de ce nu poate exista un singur trup invizibil dacă poate exista o turmă sau împărăţie invizibile. Motivul este că metafora trupului nu ilustrează mântuirea, ci ilustrează sfinţirea. Când cineva este plasat în împărăţia sau turma lui Dumnezeu, el este mântuit. El intră în realitatea „în Hristos” a mântuirii. Un credincios nu este mântuit fiind plasat în trupul lui Hristos; el este sfinţit pentru Dumnezeu în mod corporativ, împreună cu alţi credincioşi. Toţi vor experimenta binecuvântarea unităţii corporative şi deplina sanctificare în slavă, dar în prezent doar aceia care se supun acţiunii lui Dumnezeu de plasare a lor într-o adunare experimentează progresiv sfinţirea pe care o aduce această relaţie corporativă. O astfel de sfinţire nu creează diviziune în Hristos, ci mai degrabă creează asemănarea cu Hristos într-un mod care nu poate fi îndeplinit de credincios în izolare şi care în prezent aduce glorie lui Dumnezeu şi va avea o măsură de glorie eternă în ceruri.
Învăţătura unirii noastre cu Isus Hristos ar trebui apărată cu tenacitate. Respingerea unei metafore care slăbeşte învăţătura acestui adevăr a fost unul din scopurile acestei cărţi. Noi suntem una în Hristos, aşa cum am fost în Adam. Totuşi, a fi în Adam nu ilustrează păcătosul ca fiind membrul unei cărni universale invizibile. Noi suntem mlădiţele lui Isus care este via. Noi suntem mlădiţele plinătăţii Sale mântuitoare, la fel ca ramurile altoite ale măslinului. Duhul nostru este una cu Duhul lui Hristos întrucât El locuieşte în credincios, dar noi nu suntem un membru al unui trup mistic deoarece o astfel de metaforă nu este învăţată în legătură cu unirea noastră cu Isus Hristos. Într-o astfel de metaforă Hristos ar trebui să fie o parte subordonată propriului Său trup. În acest caz mântuirea noastră nu ar veni de la cap, ci de asemenea şi de la celelalte organe vitale ale trupului. Ne-am putea mândri că susţinem capul. Cei din zilele lui Pavel nu ar fi înţeles metafora în acest fel, deoarece, conform gândirii lor, viaţa trupului este în sânge şi nu în cap. Ei nu înţelegeau creierul ca fiind sistemul nervos central, ci mai degrabă inima şi regiunea abdominală ca regiune a minţii. Când Biblia se referă la trupul lui Hristos, acesta nu înseamnă trupul mistic la care El este capul organic, ci mai degrabă trupul metaforic al lui Hristos, care este al Lui prin posesie, creaţie, relaţie şi domnie. Acesta este construit pe caracteristicile unui trup uman obişnuit şi este aplicat apoi adunării lui Hristos care înfăţişează multele şi diferitele Sale daruri spirituale ce există într-un anumit loc în unitate şi manifestare vizibilă corporativă.














ANEXA 1

ANALOGIA DINTRE TRUPUL LUI HRISTOS ÎN COMUNIUNEA CINEI DOMNULUI ŞI TRUPUL LUI CRISTOS, BISERICA


Introducere

Această anexă introduce un exemplu de studiu comparat în Scripturi a două doctrine distincte care prezintă mai mult decât o similaritate întâmplătoare. Noi numim acest tip de comparaţie analogie doctrinară sau model doctrinar. Scopul următorului exemplu este să stabilească utilitatea folosirii unui model doctrinar în studiul Scripturii. După oferirea exemplului unei analogii doctrinare pentru a verifica utilitatea sa ca o unealtă în studiile biblice vom dezvolta un model doctrinar. Acest model doctrinar va furniza unele paralele interesante şi va arăta că există o corelaţie directă între opinia referitoare la semnificaţia „trupului lui Hristos” în comuniunea de la Cina Domnului şi opinia referitoare la „trupul lui Hristos” ca biserică. Comparaţiile vor consolida adevărul deja stabilit în aceste pagini privitor la metafora trupului lui Hristos, şi printre alte lucruri va arăta inconsecvenţa baptiştilor care susţin falsa doctrină a bisericii universale şi invizibile.


Exemplul unei analogii doctrinare: Hristologia şi inspiraţia Scripturilor

Doar pentru scopul demonstraţiei este dată următoarea analogie dintre doctrina încarnării lui Isus Hristos şi doctrina inspiraţiei Scripturilor. Persoana şi lucrarea lui Isus Hristos este inima corpului doctrinar al Noului Testament. Din acest motiv înţelegerea şi proclamarea clară a ceea ce este Isus Hristos a avut o importanţă primordială printre primele biserici. Ei au susţinut această importanţă chiar în faţa opoziţiei intense venite sub forma învăţăturii false despre Hristos. Mulţi învăţători falşi precum Sabelius, Arius, Apolinaris şi Nestorius au alimentat focurile opoziţiei, fiecare negând fie divinitatea, fie umanitatea lui Hristos, confundându-I naturile sau împărţindu-I persoana. In ciuda tuturor acestor erori doctrinare cu privire la Fiul Încarnat al lui Dumnezeu, adevărul despre persoana Sa a triumfat aproape peste tot de-a lungul creştinătăţii. Astăzi, majoritatea creştinilor susţin adevărul apărat de cei de atunci, potrivit căruia Isus Hristos în fiinţa Sa are două naturi – o natură divină şi o natură umană – în unirea cărora persoana Sa nu este divizată şi în care naturile nu se amestecă.
Spre deosebire de această luptă cumplită asupra persoanei lui Hristos, doctrina inspiraţiei Scripturii nu a primit examinarea atentă pe care a primit-o Hristologia. Istoricul Lindsell spune privitor la dezvoltarea doctrinei în interiorul creştinătăţii:

„În primele secole ale bisericii, teologii şi conciliile bisericii au întâlnit probleme grave. Dar nici unul dintre ei nu a alocat suficient timp problemei inspiraţiei şi ineranţei Bibliei. Problema hristologiei a tulburat pe fiecare negustor de peşte din Biserica Răsăriteană. Lumea greacă înclinată spre filosofie s-a luptat cu problema pre-existenţei lui Hristos. Controversa ariană este reprezentativă pentru această luptă, şi din aceasta au venit decizii care au întipărit adânc în teologia creştinătăţii învăţătura că Isus Hristos este coetern cu Tatăl, în esenţă o singură substanţă şi distinct în persoană.”

Una din preocupările majore în secolul trecut a fost natura autorităţii biblice şi a inspiraţiei. Lindsell expune rezultatele unui sondaj preluat din Christianity Today din 1964: „…sondajul descoperă că autoritatea Bibliei este acum principalul subiect teologic discutat în cercurile conservatoare din America.”
Unii au priceput că o luptă deja dusă şi câştigată poate ajuta în stabilirea problemei în dezbaterea curentă privind inspiraţia Scripturilor. Dacă se pune opinia despre inspiraţie în comparaţie cu Hristologia bine dezvoltată pe care am primit-o şi asupra căreia cădem de acord, se va observa că procesul de comparare înlesneşte dezvoltarea şi înţelegerea doctrinei inspiraţiei.


Comparaţia

Similaritatea dintre încarnarea Cuvântului viu şi intrarea Cuvântului lui Dumnezeu în lume face ca aceată comparaţie să fie posibilă. Isus Hristos, Dumnezeu Fiul, a devenit om fără a înceta să fie Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu a devenit cuvântul omului fără a înceta a fi Cuvântul lui Dumnezeu. Isus Hristos deţine două naturi unite, dar nu amestecate, într-o singură persoană. Biblia posedă două naturi – o natură divină şi o alcătuire umană – dar aceste două aspecte nu sunt amestecate pentru a face un fel de co-paternitate, ci mai degrabă unicitatea entităţii nedivizate a Bibliei constă în faptul că aceasta este Cuvântul lui Dumnezeu. Exact aşa cum Isus Hristos a fost născut de o fecioară printr-o concepere miraculoasă a Duhului Sfânt în pântecele acesteia, tot aşa, Duhul Sfânt a conceput cuvintele lui Dumnezeu în minţile autorilor umani. Maria a dat naştere lui Isus, sămânţa lui David, dar El a fost şi este Fiul lui Dumnezeu. Autorii umani au dat naştere cuvintelor în limba timpului lor, încât acestea au fost numite şi rămân numite până în zilele noastre Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a apărut ca un om obişnuit şi, cu toate acestea, El era Dumnezeu manifestat în carne. Biblia pare a fi o carte obişnuită şi totuşi este Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu.
Cu toate că subiectul nu se adresează direct problemei discutate de noi, el ne înfăţişează validitatea acestui tip de studiu comparativ.


Stabilirea analogiei doctrinare

Noi credem că un model doctrinar similar în principiu cu acele particularităţi discutate anterior care au ajutat la determinarea naturii trupului lui Hristos este găsit în învăţătura biblică a Cinei Domnului. Cele trei păreri populare despre comuniune, transsubstanţierea, consubstanţierea şi reprezentarea, pot fi comparate cu cele trei idei populare despre biserică şi trupul lui Hristos: biserica universală vizibilă, universală invizibilă şi locală vizibilă. Aceste comparaţii dezvăluie unele rezultate interesante.


Opinia catolică: transsubstanţierea

Doctrina transsubstanţierii a înflorit în A.D. 1215. Istoricul S.M. Houghton scrie:

„În anul 1215… la acea vreme Inocenţiu al III-lea a împins în faţă doctrina transsubstanţierii care se află în punctul central al slujbei numită „mesa” şi care susţine că prin cuvintele preotului, pâinea şi vinul Cinei Domnului (numite uneori ‚elementele’) încetează de a mai fi pâine şi vin şi literal şi în realitate devin trupul şi sângele lui Hristos. Prin urmare, ele trebuie adorate. Conciliul a acceptat doctrina şi în acest fel ei au legiferat idolatria.”

Opinia luterană: consubstanţierea

Luteranii, urmând învăţăturile lui Martin Luther, au dezvoltat doctrina despre Cina Domnului cunoscută drept consubstanţiere. Un rezumat al învăţăturii luterane afirmă credinţa lor:

„…noi primim pâinea şi vinul când mergem la comuniune, dar împreună cu acestea primim cu adevărat trupul şi sângele lui Hristos (1 Corinteni 10:15-16). Noi vorbim despre aceasta ca ‚Prezenţa Reală’ a lui Hristos în sacrament. Noi primim iertarea păcatelor, putere pentru viaţa noastră şi oportunitatea de a proclama public că noi credem că Isus a murit şi a înviat pentru noi…”

Această învăţătură a aşa numitei „Prezenţe Reale” a trupului şi sângelui lui Hristos, este doar la un pas depărtare de învăţătura catolică a transsubstanţierii şi este tipică pentru eşecurile Reformatorilor catolici.


Opinia baptistă: reprezentarea

Baptiştii au existat încă din zilele lui Isus Hristos. Istoricul baptist S.H. Ford scrie:

„Cu siguranţă sute de oameni au mărturisit în favoarea faptului că biserici baptiste, sau biserici care au fost numite altfel decât baptiste, au existat totdeauna din zilele lui Isus până în timpul prezent.”

Baptiştii nu cred nici în transsubstanţiere nici în consubstanţiere. Mărturisirea de credinţă baptistă de la Londra din anul 1689 spune:

„Elementele vizibile în acest act, puse deoparte cum se cuvine pentru a fi folosite aşa cum a rânduit Hristos, au o asemenea legătură cu El crucificat, că deşi, într-adevăr, în termeni figurativi acestea sunt uneori numite prin numele lucrurilor pe care le reprezintă, adică trupul şi sângele lui Hristos, cu toate acestea, în substanţă şi natură ele continuă să rămână cu adevărat doar pâine şi vin, aşa cum au fost mai înainte. (1 Corinteni 11:27; 1 Corinteni 11:26-28).”

Baptiştii au crezut şi cred şi azi, că elementele Cinei Domnului doar reprezintă trupul şi sângele lui Isus Hristos. Ele nu sunt sacramentale în natură şi de aceea, nu pot transmite iertarea păcatelor. Aceasta este poziţia biblică.


Analogia între fiecare dintre aceste opinii referitoare la comuniune şi eclesiologiile lor corespondente

Paralela dintre credinţa fiecărui grup privind Cina Domnului şi eclesiologiile lor este pentru acest scriitor dincolo de coincidenţă. O similaritate distinctă poate fi văzută comparând următoarele : transsubstanţierea cu biserica vizibilă universală; consubstanţierea cu biserica invizibilă universală; elementele de la masa Domnului, doar reprezentative, cu biserica locală vizibilă. Acest model doctrinar dezvoltat din cele trei opinii despre orânduiala Cinei Domnului, comparate fiecare cu cele trei opinii majore ale eclesiologiei, face posibilă scoaterea la lumină a semnificaţiei trupului lui Hristos în relaţie cu biserica Sa. Credem că această comparaţie va descoperi o corelaţie între fiecare opinie despre Cină şi corespondentul ei în eclesiologie şi că va demonstra principiul că adevărul construieşte pe adevăr iar eroarea pe eroare.


Transsubstanţierea comparată cu Biserica Universală Vizibilă

În primul rând, vom face o comparaţie între opinia catolicismului despre biserică şi credinţa sa privind Cina Domnului. Inţelegerea catolică a sensului fundamental al ekklesia este destul de surprinzătoare, după cum indică citatul următor dintr-o Enciclopedie catolică:

„Cuvântul din engleză* este înrudit cu scoţianul kirk, germanul kirche şi olandezul kerk, toate fiind derivate din kyriakon, cuvânt din greaca târzie, însemnând ‚a Domnului (casă)’ În greaca clasică ekklesia înseamnă ‚adunare de cetăţeni’ şi implică o egalitate democratică printre membri ce se întâlneau pentru deliberări legislative şi de altă natură. In Vechiul Testament grecesc (LXX), ekklesia reprezintă ebraicul kahal, însemând o adunare religioasă (Deut. 23; 1 Regi 8; Ps. 22). În Noul Testament termenul ekklesia întotdeauna se referă la un grup de oameni; (1) acei creştini dintr-o zonă sau oraş (Fapte 14:23 şi urm.; 1 Cor. 1:2; 2 Cor. 1:1); (2) cei adunaţi într-o casă particulară (Rom. 16 :5; 1 Cor. 16 :19); (3) toţi creştinii adunaţi în biserică (Mat. 16 :18; Efes. 1:22).”

Opinia catolică este corectă până când înţelesului de ekklesia îi este dat o răstălmăcire eclesială făcându-l să însemne toţi creştinii adunaţi în Biserica universală vizibilă Catolică, ca ierarhie religioasă.
Eroarea originală din eclesiologia catolică este în mare măsură multiplicată de nevoia lor exagerată de misticism. Aceasta se poate demonstra prin afirmaţiile lor din documentele Conciliului Vatican II cu privire la doctrina despre Biserică, ca trup al lui Hristos:

„Hristos, unicul Mediator, a înfiinţat şi susţine continuu aici pe pământ Biserica Sa sfântă, comunitatea de credinţă, speranţă şi caritate, ca o entitate cu un contur vizibil prin care El a comunicat graţia şi adevărul tuturor. Insă societatea structurată cu organe ierarhice şi Trupul Mistic al lui Hristos nu trebuie să fie considerate ca două realităţi, nici nu sunt adunarea vizibilă şi comunitatea spirituală, nici Biserica pământească şi Biserica îmbogăţită cu lucruri cereşti; mai degrabă, ele formează o singură realitate complexă care îmbină elementul divin cu cel uman. Din acest motiv, printr-o analogie deloc slabă, aceasta este comparată cu misterul Cuvântului întrupat. La fel cum natura asumată unită inseparabil cu El slujeşte Cuvântul divin ca un organ viu de mântuire, tot aşa, într-un mod similar, structura socială vizibilă a Bisericii serveşte Spiritului lui Hristos care o însufleţeşte, în zidirea trupului…În acel Trup viaţa lui Hristos este turnată în credincioşii care, prin sacramente, sunt uniţi în mod ascuns şi real cu Hristos care a suferit şi a fost glorificat.”

Apare cât se poate de clar că există un paralelism în gândire privind învăţătura catolicismului despre transsubstanţiere şi felul în care acesta înţelege natura bisericii. Interpretarea mistică şi chiar canibalică a cuvintelor lui Hristos „acesta este trupul Meu” (1 Cor. 11:24) coincide cu modul mistic şi totuşi „real” în care catolicii se înţeleg pe ei înşişi ca fiind trupul lui Hristos.
Misticul şi realul sunt amestecate împreună pentru a forma „o singură realitate complexă care îmbină elementul divin cu cel uman”. Ei fac o analogie între întruparea lui Isus Hristos şi însufleţirea bisericii vizibile de către Spirit într-un asemenea mod încât să-l facă un organ viu al mântuirii şi o întrupare eclesiastică a lui Isus Hristos. Ei cred că „în acel Trup viaţa lui Hristos este turnată în credincioşii care, prin sacramente, sunt uniţi în mod ascuns şi real cu Hristos care a suferit şi a fost glorificat.” Observaţi de asemenea că „ascuns” este contrastat cu “real” dând sensul că modul real aparţine naturii vizibile şi fizice a Bisericii.


O hermeneutică eronată

O comparaţie a acestor două doctrine dezvăluie o eroare în aplicarea principiilor hermeneutice potrivite în interpretarea Scripturii. Biblia este literatură şi în ea găsim o gamă completă de limbaj figurativ. Dar cu dorinţa lor excesivă de misticism, ei forţează anumite figuri de stil spre absurd. In construirea doctrinei lor a transsubstanţierii, catolicii răstălmăcesc cuvintele lui Isus „Acesta este trupul Meu” şi le iau literal, justificând credinţa lor că pâinea şi vinul în realitate devin trupul şi sângele lui Isus Hristos. Doctrina catolică privind biserica răstălmăceşte acele pasaje care se referă la biserică ca trup al lui Hristos, pentru a fabrica credinţa lor că trupul lui Hristos prin sacramente este într-un mod real Biserica universală vizibilă.
In loc să vadă biserica drept o adunare chemată afară a credincioşilor organizaţi dintr-un loc anume şi doar metaforic un trup, din cauza diferitelor daruri ale lui Hristos care sălăşluiesc acolo într-o unitate corporativă, ei forţează această metaforă a trupului într-o formă care îmbină misticul cu realul într-un sacrament vizibil universal. Ei ingnoră adevărul învăţat de metafora pe care Duhul Sfânt l-a mişcat pe Pavel să o folosească în 1 Corinteni 12:12:

„Căci după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar să sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.”

Aceasta este formularea de bază care stabileşte uzanţa metaforei pe parcursul întregului capitol. Apostolul oferă o metaforă a unui trup fizic ilustrând o unitate funcţională în sânul Bisericii din Corint. La fel cum diversitatea membrelor dintr-un trup uman există în unitatea unui singur trup, tot aşa diversitatea darurilor spirituale locuiesc în Isus Hristos în unitatea persoanei Sale. Aceasta fiind adevărat, se merge mai departe, afirmându-se că biserica din Corint este metaforic un trup uman în care fiecare membru deţine un dar diferit al lui Hristos şi, întocmai ca Isus Hristos, şi ei trebuie să existe în unitate.


Unitatea trupului lui Hristos

Unitatea lui Hristos este o temă recurentă în epistola către Corinteni. Ea începe cu întrebarea: „Hristos a fost împărţit?” Centralitatea lui Isus Hristos este mai apoi dezvoltată în diferite aplicaţii de-a lungul cărţii. Când cineva ajunge la 1 Corinteni capitolul doisprezece, Pavel nu vorbeşte despre plasarea în Hristos în ce priveşte mântuirea, ci plasarea într-o adunare care este descrisă metaforic ca un trup, astfel încât el să poată demonstra că unitatea avută în vedere este practică. Ce semnificaţie practică are 1 Corinteni 12:26 pentru milioanele din întreaga lume care sunt chiar acum în Hristos?

„Şi dacă suferă un mădular toate mădularele suferă împreună cu el ; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.”

Se vorbeşte despre acelaşi trup găsit în contextul întregului capitol – biserica din Corint.
Ceea ce ne defineşte pe noi în trupul lui Hristos nu este naţionalitatea noastră, genul sau statutul social, ci mai degrabă darul lui Hristos pe care Duhul Sfânt l-a dat în mod suveran şi pe care Tatăl l-a pus în mod suveran în fiecare adunare individuală, la fel cum a făcut în Corint. Despre membri se vorbeşte ca fiind un ochi, picior, cap, etc., fiecare fiind aşezat de Dumnezeu astfel încât să alcătuiască un trup organizat. Jerrel Huffman scrie:

„‚Trupul’ nu este doar un agregat de părţi, ci o aranjare ordonată a acestor părţi. Spre exemplu, ‚trupul’ uman este un tot, alcătuit din multe părţi – mâini, picioare, braţe, urechi, ochi, cap şi truchi. Un morman de capete, mâini sau picioare nu altcătuiesc un trup! În acelaşi mod, un număr de credincioşi sau totalitatea credincioşilor nu alcătuiesc în mod necesar o eclesie. Aceşti membri trebuie să fie aşezaţi într-un aranjament ordonat pentru a constitui o eclesia.”

El încheie acest capitol vorbind despre aşezarea de către Dumnezeu a acestor daruri în biserică. Persoana şi darul său se spune că sunt unul şi acelaşi. Apostolii sunt puşi în biserică, dar de asemenea şi minunile, cârmuirile şi limbile. Unitatea cu care Hristos deţine aceste daruri este analogă diverselor membre ale unui trup uman care există în unitatea corpului. In acelaşi fel, biserica din Corint, cu diversitatea darurilor lor, există în unitate deoarece ei sunt trupul metaforic al lui Hristos.


Consubstanţierea: comparaţie cu Biserica Universală Invizibilă

În al doilea rând, o comparaţie poate fi făcută între opinia lui Luther despre consubstanţiere şi ideea sa despre biserică. Învăţătura populară de astăzi, găsită chiar şi printre unii baptişti, că biserica este trupul universal şi invizibil al lui Hristos, îşi are rădăcinile în perioada Reformei. S.E. Anderson afirmă : „Reformatorii au promovat teoria ‚bisericii universale invizibile’ încercând să îi întreacă în iscusinţă pe catolici.” Conform istoricului Philip Schaff, doctrina bisericii invizibile a început cu reformatorul Zwingli:

„…Augustin a făcut o distincţie importantă între ‚adevăratul trup al lui Hristos’ (corpus Christi verum) şi ‚trupul lui Hristos amestecat’ (corpus Christi mixtum sau simulatum).” „Luther a fost primul care a folosit termenul ,invizibil’. Zwingli a adăugat pentru prima dată termenul ,vizibil’ în a sa Expositio christianae fidei (1531): ‚Credimus et unam sanctam esse catholicam, h.e. universalem ecclesiam. Eam autem esse aut visibilem aut invisibilem.’”

Cu toate că Schaff atribuie formularea doctrinei lui Zwingli, el afirmă că Luther a fost primul care a folosit termenul invizibil în relaţie cu biserica.


Dezvoltarea doctrinei consubstanţierii

Este interesant de observat şi în sprijinul punctului pe care îl demonstrăm că în timpul Reformei, Martin Luther, reformatorul, a introdus învăţătura sa despre consubstanţiere şi ideea invizibilităţii bisericii. Conform lui Luther însuşi, el a avut dificultăţi cu această învăţătură:

„Găsindu-mă în mare încurcătură, am făcut mari eforturi pentru a trata chestiunea; m-am străduit cu toată puterea să o scot la capăt şi să scap, înţelegând că prin aceasta voi tulbura foarte mult Papalitatea. Dar mă văd prins, nu mi-a fost lasată nici o cale de scăpare: deoarece cuvintele evanghelistului (Acesta este trupul Meu, etc.) sunt prea limpezi şi clare pentru a fi forţate spre un alt înţeles.”

După citatul lui Luther privind pâinea şi vinul în sacrament, Thomas Deane, un papistaş, merge mai departe declarând:

„Este clar că în această doctrină Luther nu a fost nici catolic, nici protestant în felul Bisericii Angliei. Dar el a rămas suficient de catolic încât să păstreze prezenţa reală a trupului şi sângelui Domnului nostru în sacrament.”

Încă o dată poate fi făcută destul de uşor o paralelă. In viziunea lui Luther asupra Cinei Domnului, pâinea şi vinul nu devin literal trupul şi sângele lui Isus Hristos, dar ele devin „Prezenţa Reală” a trupului şi sângelui lui Hristos. Aceasta este doar un pas depărtare de poziţia menţinută de Biserica Catolică. Luther nu a ajuns la adevăr în reformele sale privind sacramentul catolic al Cinei Domnului şi privind biserica. Şovăiala sa de a lăsa doctrina papală în întregime l-au determinat să dezvolte învăţătura consubstanţierii şi respingerea autorităţii Bisericii Catolice l-au condus la dezvoltarea ideii de invizibilitate în relaţie cu adevărata biserică. Prezenţa trupului şi sângelui lui Hristos în elementele sacramentului era invizibilă dar reală, conform înţelegerii lui Luther. Aceeaşi idee de prezenţă invizibilă dar reală a trupului lui Hristos utilizată în interpretarea sa a ideii catolice de transsubstanţiere, a fost introdusă de Luther în eclesiologia reformatorilor, care au dezvoltat o viziune asupra bisericii ca prezenţă invizibilă şi totuşi reală a trupului lui Hristos. Pornind de aici, trupul lui Hristos devine o prezenţă cosmică, ceva ce nici un creştin nu poate vedea, dar la care fiecare creştin este parte. Inţelegerea baptistă recunoaşte prezenţa reală a lui Isus Hristos prin Spiritul Său în mijlocul adunării, dar nu o prezenţă reală a trupului Său mistic unind membri individuali.


Reprezentarea: comparaţie cu biserica locală

In al treilea rând, o comparaţie poate fi văzută între înţelegerea baptistă istorică a Cinei Domnului şi opinia lor despre biserică. Se recunoaşte de către acest autor că înaintaşii noştri baptişti au oferit o mai mare semnificaţie spirituală Mesei Domnului decât mulţi baptişti contemporani. In Mărturisirea de Credinţă Baptistă de la Londra din anul 1689 limbajul este impresionant de limpede în negarea transsubstanţierii şi la fel de clar în negarea consubstanţierii. Opinia baptistă afirmă că elementele sunt reprezentative pentru trupul şi sângele real al lui Hristos. Trupul şi sângele lui Hristos sunt prezente doar metaforic. Eclesiologia baptistă este de asemenea consecventă acestei înţelegeri a Mesei Domnului. Trupul lui Hristos este o metaforă pentru o adunare locală aşa cum exista în Corint, şi nu are o existenţă sau realitate cosmică sau transcendentală. Duhul Sfânt, prin apostolul Pavel, pur şi simplu face o analogie între deţinerea de către Isus Hristos a diverselor daruri spirituale în unitatea persoanei Sale şi un trup uman cu toate organele şi membrele sale şi care există totuşi într-o unitate frumoasă. Intâi Corinteni 12:12 dezvoltă apoi această metaforă a unui trup, folosindu-se de biserica din Corint în loc de Hristos.

„Căci după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.”

Fiecare din ei este ilustrat ca un membru distinct al trupului şi totuşi există unitate a trupului. Fiecare membru reprezintă un dar al lui Isus Hristos. De aceea, diversitatea membrilor reprezintă diversitatea darurilor lui Hristos date prin Duhul Sfânt iar unitatea Duhului îi asociază făcându-i trup al lui Hristos, deoarece acesta este un trup metaforic care deţine darurile lui Hristos.


Sumar

Adevărul construieşte pe adevăr iar eroarea pe eroare. Comparaţiile noastre arată cât de vitală este înţelegerea biblică a oricărei doctrine – în special a eclesiologiei. Erezia, desigur, destul de rar are o ordine logică, dar atunci când eclesiologia cuiva este greşită, aceasta conduce spre alte erori majore în soteriologie şi în orânduielile bisericii prin îmbinarea sau confundarea acestora. Acestui scriitor, corelaţiile făcute anterior îi destăinuie un model de docrină care demonstrează inconsecvenţa baptiştilor care menţin doctrina protestantă a bisericii universale invizibile. Această doctrină, acum menţinută de mulţi baptişti, nu este evident o trezire a adevărului, ci o noutate doctrinară, născută din necesitatea doctrinară în care s-au plasat Reformatorii când au respins autoritatea Bisericii Catolice dar nu au recunoscut succesiunea bisericilor locale baptiste din timpul lui Hristos până în zilele lor.



ANEXA II: UN MODEL DOCTRINAR PENTRU O APROFUNDARE ULTERIOARĂ

Un alt model doctrinar poate fi dezvoltat prin examinarea celor trei opinii predominante din cadrul creştinătăţii privind botezul şi prin compararea fiecăreia cu eclesiologia ei corespunzătoare. Catolicii cred că apa botezului te poziţionează în mod real în Hristos. Protestanţii cred că Duhul te botează într-un trup invizibil universal al lui Hristos. Baptiştii cred că credincioşii, aflaţi deja în Hristos printr-o lucrare salvatoare a lui Dumnezeu, sunt botezaţi în apă ca reprezentare a morţii, îngropării şi învierii lui Isus Hristos, fiind prin aceasta făcuţi membri ai unui trup al lui Hristos. Evident, dacă ideile diferă în privinţa definiţiei bisericii, se va deosebi şi modul de intrare în ea.
Catolicismul învaţă că botezul în apă este un sacrament aducător de mântuire şi este transmis ca mijlocul fizic prin care cineva poate fi plasat în mod real în Hristos, rezultatul fiind că acesta devine în mod real un membru al trupului vizibil şi universal al lui Hristos. Lucrarea fizică a botezului iniţiază puterea Duhului de a plasa participantul în unire cu Hristos. Aceasta schimbă realitatea fizică a persoanei deoarece în mod mistic şi real aceasta devine membru al trupului universal vizibil al lui Hristos.
Protestantismul susţine că Duhul Sfânt botează oamenii la mântuire într-un trup invizibil universal al lui Hristos. Astfel, pasajele care învaţă limpede botezul în apă sunt făcute să spună că se referă la botezul în Duhul. Botezul este spiritual şi trupul lui Hristos este spiritual. A fi plasat într-un trup al lui Hristos este echivalent cu mântuirea.
Baptiştii, din nou, văd botezul în apă ca singurul botez despre care vorbeşte Scriptura în Efeseni 4:5, „Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.” Această lucrare este o mărturisire simbolică a lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, atunci când El ne-a aşezat în Isus Hristos. Botezul în apă este lucrarea de sfinţire care ne aduce în unire cu trupul metaforic al lui Hristos, adunarea Sa. Botezul în apă este o imagine metaforică a unirii noastre cu Isus Hristos şi ne aduce în unire cu trupul Lui metaforic, biserica Sa.



BIBLIOGRAFIE

Anderson, S.E., Real Churches or a Fog, Bogard Press, Texarkana, Texas, 1975.

Banks, Robert, Paul’s Idea of Community-The Early House Churches In Their Historical Setting, William B. Eerdmans Publishing Companiy, Grand Rapids, Michigan, 1980.

Bengel, John Albert, Gnomon of the New Testament, T&T.Clark, Edinburg, 1878.

Brubaker, J. Michael, soma In Pauline Ecclesiology, 1984.
Carroll, B.H., Ecclesia (The Church), The Challenge Press, Little Rock, Arkansas

(Editor) Carson, D. A., Biblical Interpretation And The Church Text and Context, The Paternoster Press, Exeter, Great Britain, 1984.

Deane, Thomas, The Religion of Mar.Luther Neither Catholik nor Protestand, Prov’d from his own Words.

Gromacki, Robert G., New Testament Survey, Baker Book House, Grand Rapids, Michigan, 1974.

Gundry, Robert H., Soma in Biblical Theology With Emphasis on Pauline Anthropology, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Michigan, 1987.

Ford, S.H., The Origin of the Baptists, Baptist Sunday School Committee, 1950.

Houghton, S.M. Sketches From Church History, The Banner of Truth Trust, Edinburg, Great Britain, 1980.

Huffamn, Jarrel (taken from notes prepared for Bible class of Sovereign Grace Baptist Church), Duncan, Oklahoma.

Kierstead, Melanie Starks, Ekklesia – The Body of Christ: Development of the Primary Pauline Image of the Church.

Lloyd-Jones, D.M., God’s Ultimate Purpose, Baker Book House, Grand Rapids, 1978.

Poole, Matthew, A Commentary On The Bible, Volume III: Matthew-Revelation, McLean, Virginia, MacDonald Publishing Company, (n.d.).

Ridderbos, Herman, Paul An Outline of His Theology, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1975.

Robertson, A.T., Word Pictures in the New Testament Concise Edition, Holman Bible Publishers, United States, 2000.

Schaff, Philip, History of the Christian Church., 1910.

(Editors) Spence, H.D.M. and Exell, Joseph S., The Pulpit Commentary-Amos, Vol. 31, Funk & Wagnalls Company, New York and London.

(Editors) Spence, H.D.M. and Exell Joseph S., The Pulpit Commentary-Galatians-Ephesians, Vol. 46, Funk & Wagnalls Company, New York and London.

(Editor) Stravinskas, Peter, M.J., Our Sunday Visitor’s Catholic Encyclopedia, Our Sunday Visitor, Inc., Huntington, Indiana 1991.

Strong, Augustus Hopkins, Systematic Theology, Judson Press, Valley Forge, PA., 1974.

The London Baptist Confession of Faith, 1689.

Thornbury, John, The Doctrine of the Church, Heritage Publishers, Lewisburg, Pennsylvania, 1971.

Yorke, Gosnell, L.O.R., The Church as the Body Of Christ in the Pauline Corpus A Re-Examination, University Press of America, Inc. Lanham, Maryland, 1991.

(Edited, by), Youngblood, Ronald, Evangelicals and Inerrancy, Thomas Nelson Publishers, Nashville, Tennessee, 1984.

Zodhiates, Spiros, The Complete Word Study Dictionary New Testament, AMG Publishers, Chattanooga, TN, 1992.

A Summary Of Lutheran Teaching, lutherancentraldist.org/lutheac.htm