Patru sute de ani de la fondarea Miscarii Baptiste
Autor: AUREL MUNTEANU
Album: fara album
Categorie: Diverse
Patru sute de ani de la fondarea Miscarii Baptiste
De Aurel Munteanu
In aceste zile Uniunea Baptista din tara, impreuna cu Alianta Baptista Mondiala, fac pregatiri pentru sarbatorirea celor 400 de ani de la infiintarea primei Biserici Baptiste, in Amsterdam. Cu aceasta ocazie, Alianta Baptista se angajaza sa-si promoveze cunoasterea inceputurilor istorice, cat si o discernere a chemarii lui Dumnezeu pentru ei, pe viitor. Acest mega-eveniment este organizat de catre Alianta Mondiala Baptista, in colaborare cu Federatia Baptista Europeana si Uniunea Baptista din Olanda.
Acum, iata un scurt istoric al acestui maret eveniment care va fi aniversat. In jurul anului 1606, un anume John Smyth, preot anglican, paraseste biserica traditionala impreuna cu un grup de credinciosi. In scurt timp, este „luat in colimator” si, din cauza persecutiei, se refugiaza in Olanda unde, dupa indelungi cercetari ale Cuvantului, ajunge sa creada ca trebuie sa adopte botezul, pe baza credintei personale si a marturisirii credintei in jertfa Domnului Isus Cristos.
Istoria spune ca John Smyth se AUTOBOTEAZA, iar apoi cei 36 de membri care ii impartasesc ideile cer sa fie afundati de catre acesta. Si ASA, a luat fiinta PRIMA biserica baptista in Amsterdam in anul 1609, avand ca sediu brutaria unui menonit.
O data cu trecerea timpului, influenta anabaptista schimba gandirea acestui intemeietor de biserici: el retracteaza lucrarea facuta pana atunci si cere sa fie botezat corect de catre anabaptisti. Ca urmare a acestei decizii, unii din membrii bisericii recunosc invaliditatea botezului aplicat de Smyth si il urmeaza, iar un grup de vreo 10 persoane, in frunte cu Thomas Helwys, se impotrivesc. Argumentul adus de ei era : „am fost afundati in apa ca si persoane la o varsta matura si este de ajuns pentru ca un botez sa fie declarat valid.” Dupa lungi polemici, in 1612 acest grup se intoarce in Anglia, unde isi raspandesc crezul: „un botez, un Domn si o credinta!” Acest Thomas Helwys isi pecetluieste credinta chiar cu propriul sange, murind ca martir.
Acestei pozitii (originea baptistilor incepe in Amsterdam cu John Smyth) au subscris si Uniunea Baptista din Romania deoarece invitatia trimisa catre membrii sai zilele acestea suna astfel: „Cu prilejul acestei aniversari, va invitam sa faceti cunostinta cu istoria primei Biserici Baptiste din Amsterdam si a Bisericilor din Romania.”
Evenimentul are loc in zilele de 24-26 iulie 2009.
Acestea fiind faptele, as vrea sa ma adresez in primul rand bisericilor baptiste locale din Romania si pastorilor care le slujesc cu urmatorul caz ipotetic: „Daca eu si familia mea citim Scriptura si, la un moment dat, vedem ca trebuie sa fim botezati la o varsta adulta (toti eram botezati de bebelusi la catolici) pe baza marturisirii credintei, eu ma autobotez in Jiu, dupa care fiecare membru al familiei mele (tata, mama, sotia) cere sa-i botez prin afundare si le indeplinesc dorinta, apoi as veni la biserica dumneavoastra in duminica urmatoare cu o cerere ca sa fim primiti ca membri, NE-ATI PRIMI?”
Cred ca mi s-ar raspunde cu un „NU!” unanim.
Daca as merge cu cererea la Comunitate sau la Uniunea Baptista, ce raspuns credeti ca as primi? Presupun ca acelasi. Pe protestanti si neoprotestanti ii sperie ideea autoafundarii (nici unul din cate imi amintesc nu a avut curajul sa isi intemeieze denominatiunea astfel). Sunt extrem de curios cu ce argumente as fi respins de organizatia baptista de azi. Oricum cred ca ei sunt constienti ca acestea se intorc impotriva lor ca un bumerang.
Fratilor cred ca este de preferat un adevar crud decat o minciuna dulce! Daca fondatorul vostru s-a autobotezat, atunci voi si inaintasii vostri sunteti doar UDATI. Denumirea de „baptist” pe care o purtati devine un nonsens. Cred ca ar trebui sa va luati chiar alta denumire, ca sa nu apara confuzie in lumea religioasa, ca sa stie ceilalti cum sa va eticheteze. Daca Smyth, deschizatorul de drum, marturiseste ca a lucrat faradelege, luindu-si autoritate de la sine, apoi dizolva lucrarea inceputa, cum vi se pare atitudinea lui Thomas Helwys? Eu unul as cataloga-o razvratire si indoit pacat.
Daca radacina este declarata eroare, cum credeti ca ar fi numit Smyth ramurile din ziua de azi??? Va las pe voi sa imi dati raspunsul, si mi-as dori unul oficial daca se poate.
Revenind la partea teologica a argumentului adus de Helwys, cum ca botezul este valid daca primitorul sau e matur, acesta nu sta in picioare. Pentru a fi declarat valid, un botez trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- candidatul trebuie sa fie in deplinatatea facultatilor mentale si sa fie o persoana (barbat sau femeie) nascuta din nou;
- motivul: sa ilustreze figurativ moartea, ingroparea si invierea Domnului Isus. Botezul nu are capacitati mantuitoare;
- modul si elementele: o afundare completa in apa;
- nu in ultimul rand, botezul trebuie aplicat de un administrator scriptural. Administratorul botezului este o biserica nou testamentara, adica o adunare ce se identifica cu adunarea intemeiata de Isus in doctrina, practica si origine. Botezul trebuie sa fie intotdeauna randuiala bisericii si niciodata a misionarului, pastorului sau a altui membru, cu atat mai putin a unuia pus sub disciplina.
O persoana nebotezata nu are dreptul sa boteze. John Smyth si Thomas Helwys sustineau ca asa cum Ioan Botezatorul a primit autoritate de la Dumnezeu sa boteze, fara sa fie el insusi botezat, oricine are aceasta autoritate de a initia botezul. Inconsecventa lor reiese din doua aspecte: 1. Ioan Botezatorul a primit autoritate directa din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a vorbit direct si l-a trimis sa boteze. Citim in Scriptura: „A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.” (Ioan 1:6) Iar Ioan insusi marturiseste: „Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, mi-a zis, etc.” (Ioan 1:33). O persoana nebotezata ar avea dreptul de a initia botezul doar daca ar avea parte de o chemare si imputernicire similare. Dumnezeu nu a mai dat nimanui o astfel de imputernicire. Cine are indrazneala oare sa si-o asume? Chiar John Smyth, care apela la un astfel de text, nu a avut aceasta indrazneala, caci, 2. El nu s-a identificat decat partial cu Ioan Botezatorul. Ioan a botezat fara a fi botezat la randul lui. John Smyth s-a autobotezat inainte de a boteza pe altii, fiind incosecvent textului pe care il cita ca autoritate. Aceasta incosecventa l-a determinat mai tarziu sa isi repudieze autobotezul, vazand ca administratorul si candidatul nu pot fi una si aceeasi persoana.
Administratorul scriptural al botezului este o biserica scripturala. Botezul exista doar atat timp cat exista biserici scripturale. Daca ele ar inceta sa existe, nimeni nu ar mai avea dreptul sa reia practica botezului. Cu alte cuvinte botezul administrat de o biserica locala astazi printr-un barbat ordinat trebuie sa aiba o succesiune neintrerupta inapoi de-a lungul veacurilor, pana la biserica fondata de Domnul Isus in timpul in care a trait pe Pamant cu ucenicii Sai. Principiul lasat in Scriptura este urmatorul: biserica naste o alta biserica de acelasi fel, doctrina si practica, botezand cu acelasi fel de botez..
Cristos, intemeietorul Bisericii, i-a promis acesteia continuitate si victorie impotriva tuturor celor ce vor incerca sa o distruga, din exterior sau din interior. Aceasta reiese clar din Matei 16:18; 28:20. Pavel afirma ca Biserica (Adunarea), in sensul de institutie, va exista in fiecare veac, in Efeseni 3:21.
Si Eu iti spun: tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui.
Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pina la sfarsitul veacului.
…a Lui sa fie slava in Biserica si in Hristos Isus, din neam in neam, in vecii vecilor! Amin.
Noi credem ferm ca Domnul Isus si-a tinut promisiunea, pastrandu-si Biserica, fiind cu ea si pazind-o in asa fel incat nu a existat nici o secunda in istoria Crestinismului in care Domnul Isus sa nu fi avut biserici (adunari) ale Sale pe pamant. Aceasta intelegem prin termenul de succesiune neintrerupta.
Doar printr-un botez ce intruneste conditiile de mai sus (sa imi spuneti daca mai cunoasteti si altele), poti sa te alaturi unei Biserici locale si sa te numeri printre membrii ei. Daca botezul nu intruneste aceste conditii cu siguranta NU este valid. Tu impreuna cu toata fratietatea ta care aveti aceeasi origine sunteti doar UDATI si trebuie sa va dizolvati la fel cum a facut INTEMEIETORUL VOSTRU John Smyth. Cautati o Biserica Baptista autentica, o adunare a carei predecesori au existat in paralel cu Curva cea Mare si Fiicele ei protestante, fiti invatati, botezati si organizati corect in Biserici ale Noului Legamant.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/predici/41154/patru-sute-de-ani-de-la-fondarea-miscarii-baptiste