Diferenţa dintre „vechea” şi „noua” Evanghelie


de Rolfe Barnard



Acum, prieteni, vin să vă spun deschis că vechea Evanghelie a Harului lui Dumnezeu este opusă acestei „noi evanghelii” ce este parte har, parte fapte omeneşti. Vechea Evanghelie, care este adevărata Evanghelie a lui Dumnezeu, a păstrat cu sfinţenie câteva valori pe care această „nouă evanghelie” le-a pierdut. Vreţi să mă ascultaţi cu atenţie acum? Această nouă evanghelie, pe care o întâlnim astăzi susţinând o răscumpărare universală şi un scop divin de mântuire universală, este constrânsă, prin natura sa, a ieftini harul şi a ieftini crucea lui Cristos, prin negarea faptului că Tatăl şi Fiul sunt Suverani în mântuire. Această „nouă evanghelie” ne asigură că, după ce Dumnezeu, în Cristos, a îndeplinit tot ce a putut să îndeplinească, depinde în final de alegerea fiecărui om dacă scopul lui Dumnezeu de a-l mântui este realizat sau nu.

Acum, prieteni, această poziţie des răspândită – predicarea faptului că Dumnezeu şi-a făcut partea, iar acum stă neputincios în timp ce tu decizi dacă scopul Său va fi sau nu realizat – conduce la două concluzii nefericite.

În primul rând, această poziţie ne conduce la o înţelegere greşită a semnificaţiei invitaţiei îndurătoare pe care o prezintă Cristos în Evanghelie. Când auzim invitaţiile făcute de aceşti predicatori, care strică Evanghelia, înţelegem că ei nu prezintă expresia tandreţei răbdării unui Suveran puternic, ci apelurile patetice ale dorinţelor umane. Şi astfel, Dumnezeul Întronat al Slavei, în predicarea de azi, a fost deodată preschimbat într-un personaj slab, neputincios, care bate la inima omului, inimă pe care nu are puterea de a o deschide. Prieteni, aceasta este o dezonoare ruşinoasă adusă Cristosului Suveran al Noului Testament.

În al doilea rând, această „nouă evanghelie”, în modul în care este predicată, ne determină să negăm dependenţa noastră de Dumnezeu; iar atunci când este vorba de decizii vitale, ne îndepărtează din mâinile lui Dumnezeu. Ne învaţă că, de fapt, noi suntem stăpânii propriului nostru destin şi comandanţii sufletelor noastre. Şi astfel, subminează chiar fundamentul relaţiei noastre cu Creatorul. Nu este de mirare, privind la convertiţii de astăzi, că sunt adesea lipsiţi de reverenţă şi de devoţiune.

Vechea Evanghelie vorbeşte foarte diferit atunci când descrie nevoia omului de Isus Cristos; ea accentuează un aspect ignorat astăzi. Şi anume, faptul că păcătosul nu poate să se supună Evangheliei, aşa cum nu poate asculta nici de Lege, neavând inima înnoită. Pe de altă parte, declarând puterea lui Cristos de a salva, vechea Evanghelie îl proclamă pe El ca Autor şi agent principal al convertirii. Îl predică pe El, ca fiind Acela care prin Duhul Său, prin înaintarea Evangheliei, reînnoieşte inimile oamenilor şi îi trage la El. Aşadar, Vechea Evanghelie, în timp ce susţine credinţa ca pe o datorie a omului, accentuează de asemenea faptul că credinţa nu stă în puterea omului. Dumnezeu este Acela care ne capacitează pentru a-i împlini poruncile. Efeseni 2:8 spune: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

Evrei 12:2a spune: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre...”

Astfel, Vechea Evanghelie nu susţine doar că omul trebuie să vină la Cristos pentru a fi mântuit, ci ea de asemenea afirmă că omul nu poate să vină decât dacă este tras de Dumnezeu. Ioan 6:44 ne spune: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l trage Tatăl, care M-a trimis...”1

Ioan 14:6 spune: „Isus i-a zis: Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

Ioan 3:27 – „Drept răspuns, Ioan i-a zis: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din Cer.”

Drept urmare, prieteni, Vechea Evanghelie înfăptuieşte ceea ce este indispensabil pentru noi, şi anume ea lucrează pentru a răsturna încrederea în sine, convingând în acelaşi timp păcătoşii că mântuirea este în totalitate independentă de ei, conducându-i pe păcătoşi într-o stare disperată a sinelui, dependentă de harul glorios al Mântuitorului Suveran, nu doar pentru a obţine neprihănirea, ci şi credinţa. Astfel, Vechea Evanghelie nu vorbeşte despre a te decide pentru Cristos, cum auzim astăzi; deoarece această expresie sugerează că am vota pe cineva pentru o anumită funcţie. Sugerează în mod clar ideea unui act în care candidatul nu are nici un rol decât să se ofere pe sine pentru alegeri. Totul este stabilit de alegerea independentă a votantului. Aş dori însă ca oamenii să mă creadă când le spun că noi nu Îl votăm pe Fiul lui Dumnezeu pentru a ocupa funcţia de Mântuitor al nostru! Iar Mântuitorul nostru nici nu rămâne pasiv în timp ce predicatorii fac campanie în contul Său.

Prieteni, a veni la Cristos, a te baza pe Cristos şi a te întoarce din păcat într-o predare deplină înaintea lui Cristos, este mult diferit de a te decide pentru Cristos ca Mântuitor personal. Aceia care pervertesc Evanghelia, imploră oamenii să-L accepte pe Isus ca Mântuitor, promiţându-le că vor fi mântuiţi. Aceasta este o minciună venită din iad, deoarece nu se regăseşte pe paginile Bibliei. Dacă o persoană nu se predă lui Isus Cristos ca Domn şi Conducător deplin în propria-i viaţă, nu este mântuită! De asemenea auzim din gura celor ce pervertesc Evanghelia, următoarele cuvinte: „Acum păcătosule care asculţi Evanghelia, Dumnezeu şi-a făcut partea... Diavolul te vrea pentru el, iar Cristos la rândul Său te vrea pentru El, tu însă eşti cel care are votul decisiv.” Dragi prieteni, aceasta este o altă minciună izvorâtă din iad! Cristos nu s-a oferit pe Sine pentru o funcţie. El lucrează şi astăzi şezând pe un tron şi domnind ca Profet, Mare Preot şi Rege. El nu este un simplu spectator în timp ce noi încercăm să-i convingem pe oameni să se decidă pentru El, în timp ce Evanghelia este predicată.

El vine în mod activ prin Duhul pentru a-i trage pe oameni la Sine, şi de aceea noi, predicatorii, afirmăm că El este un Mântuitor pentru cei păcătoşi. Tatăl împreună cu Duhul Sfânt trag păcătoşii aducându-i astfel la Cristos. Mântuirea este a Domnului! Mulţumiri fie-I aduse că este numai în Cristos! Iar la întrebarea „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?” – aceasta fiind de altfel şi întrebarea întrebărilor – Vechea Evanghelie răspunde: „Crede în Domnul Isus.” Şi atunci, cineva va întreba: „Ce înseamnă lucrul acesta?” Vechea Evanghelie răspunde: „Înseamnă a te şti pe tine însuţi un păcătos şi de asemenea a-L cunoaşte pe Cristos care a murit pentru cei păcătoşi. Înseamnă a abandona toată „neprihănirea” proprie şi încrederea de sine, şi a te arunca cu tot ceea ce eşti la picioarele lui Cristos pentru iertare şi pace. Înseamnă schimbarea duşmăniei şi rebeliunii naturale a cuiva faţă de Dumnezeu, cu un duh recunoscător care se supune Voii lui Cristos, prin regenerarea inimii acelei persoane de către Duhul Sfânt. Înseamnă luarea păcătosului de Dumnezeu şi transformarea lui într-o făptură nouă, în Cristos.”

Următoarea întrebare: „Cum voi ajunge să cred în Cristos şi să mă pocăiesc? Frate Barnard, tu îmi spui că nu am nici o abilitate naturală pentru a face aceste lucruri.” Nu eu spun asta, ci Dumnezeu spune lucrul acesta! Dar dacă nu am nici o abilitate pentru a face aceste lucruri, cum voi ajunge eu să cred în Cristos şi să mă pocăiesc? Dacă tu spui că trebuie, dar nu pot, cum am să pot îndeplini lucrul acesta? La această întrebare încurcată, şi totuşi adevărată, Vechea Evanghelie răspunde: „Ascultă prietene păcătos, priveşte la Cristos. Renunţă a mai privi la tine însuţi, renunţă a mai asculta de vechea ta voinţă slabă şi păcătoasă; priveşte la Cristos, caută-L pe Domnul, imploră mila Lui.” 1 Samuel 2:8 spune: „El ridică din pulbere pe cel sărac, ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari...”


Isaia 45:22 spune: „Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.”

Isaia 55:6 de asemenea spune: „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, câtă vreme este aproape.”

Ieremia 29:13 spune: „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”

Plângi înaintea lui Cristos, aşa cum eşti, apelează la mila Sa, cere-I să-ţi dea o inimă nouă, lucrând în tine o pocăinţă şi credinţă autentică. Cere-I lui Cristos să îndepărteze inima ta rea şi necredincioasă şi să-ţi scrie legea Sa în inimă. Stai aproape de El, veghind, rugându-te, citind, şi ascultând Cuvântul Său, continuând să-L cauţi pe Domnul până când El îţi dăruieşte pacea!

Dumnezeul Cel Atotputernic trebuie să înfăptuiască o minune în tine şi să ţi-l descopere pe Cristos înlăuntrul tău, pentru a avea viaţa veşnică.

Ioan 17:3 spune: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.”

Luca 10:22 afirmă: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.”


Duhul Sfânt trebuie să te boteze în trupul lui Cristos. 1 Corinteni 12:13 spune „…noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup...”

Domnul nostru Isus Cristos nu aşteaptă pasiv, ci lucrează în mod activ pentru a-i aduce pe aleşii Săi la credinţă. Predicarea „noii evanghelii” este numită şi aducerea oamenilor la Cristos, ca şi cum doar oamenii vin, în timp ce Cristos stă nemişcat. Adevărata Evanghelie reprezintă venirea lui Cristos la oameni. În timp ce Evanghelia este predicată, şi Cristos este prezentat înaintea ochilor oamenilor, Măreţul Salvator proclamat de Evanghelie este activ – Slavă Domnului! – făcându-şi lucrarea prin Cuvânt. El nu stă pasiv, ci îi cercetează pe păcătoşi cu mântuirea, trezindu-i la credinţă şi aducându-i cu milă la El. Mulţumim lui Dumnezeu că noi nu trebuie să folosim toate aceste metode fireşti pentru a face pe cineva să se decidă a-L accepta pe Cristos! Noi nu trebuie decât să-L predicăm pe Cristos în puterea Duhului Sfânt! Noi nu trebuie să privim la aceşti bieţi păcătoşi având impresia că totul depinde de ei. Ci ştim că în timp ce Îl predicăm, Cristos este pregătit, lucrează, se ocupă de ei. EL este Cel care deschide ochii orbilor, şi, binecuvântat fie Dumnezeu, El trage păcătoşii la Sine. O ce glorios este a-L proclama pe Cristos care a venit în lume pentru a-i mântui pe păcătoşi! Glorificat să fie Numele-I Sfânt!

Luca 5:32 ne spune: „N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.”

Galateni 1:6-9 pe de altă parte avertizează: „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!”