---------------------------------------------------
Extras din Autobiografia lui C.H. Spurgeon cap. 16
---------------------------------------------------

Este un lucru mare a-ți începe viața de credință crezând o învățătură bună și solidă. Unii oameni au primit douăzeci de “evanghelii” diferite în cam la fel de mulți ani. Este greu să prezici câte “evanghelii” vor mai primi până când vor ajunge la capătul călătoriei lor. Eu mulțumesc Domnului pentru că El m-a învățat evanghelia mai devreme în viața mea și am fost perfect satisfăcut cu ea încă de pe atunci în așa fel încât nu mai doresc să cunosc alta. O constantă schimbare a credeului este o pierdere sigură. Dacă un pom este desrădăcinat de vreo două, trei ori pe an, nu vei avea nevoie să construiești un pod mare în care să-ți înmagazinezi merele deoarece nu vei avea mare recoltă. Când oamenii își schimbă mereu principiile doctrinale, ei nu sunt înclinați să aducă mult rod pentru slava lui Dumnezeu. Este bine pentru tinerii credincioși să înceapă prin a stăpâni bine învățăturile fundamentale pe care Dumnezeu le-a predat în Cuvântul Său. Dacă aș crede predicile unora despre o mântuire temporară, fără valoare care durează doar pentru o vreme, cu greu aș putea fi recunoscător pentru această mântuire, dar când știu că pe aceia pe care Dumnezeu îi mântuiește El îi mântuie cu o mântuire veșnică, când știu că El le dă o neprihănire veșnică, când știu că El îi pune pe acești oameni pe stânca veșnicei Sale iubiri și că El îi va duce pe aceștia în împărăția Sa veșnică, oh, atunci cu adevărat mă minunez și sunt uimit că o astfel de binecuvântare mi-a fost dată mie!

“Oprește-te suflete! Dă slavă și minunează-te!”
Întreabă, “Oh! De ce asemenea iubire pentru mine?”
Harul m-a pus pe mine în numărul acela
Al celor ce fac parte din familia Mântuitorului
Aleluia
Mulțumiri, veșnice mulțumiri, pentru Tine! “

Presupun că există unele persoane a căror minte inclină într-un mod natural înspre învățătura liberei voințe a omului. Eu pot doar să spun că mintea mea inclină înspre învățăturile harului suveran. Câteodată, când văd câte un caracter dintre cele mai rele pe stradă, eu simt că inima mea trebuie să explodeze în lacrimi de recunoștință deoarece Dumnezeu niciodată nu m-a lăsat să acționez ca și acești oameni! Mă gândesc că dacă Dumnezeu nu m-ar fi atins cu harul Său, ce mare păcătos aș fi ajuns! Dacă Dumnezeu nu m-ar fi restrâns, aș fi atins cele mai înalte trepte ale păcatului, aș fi plonjat în adâncimile răului și nu m-aș fi oprit de la vreun viciu sau vreo nebunie. Simt că dacă Dumnezeu m-ar fi lăsat singur, eu aș fi devenit un adevărat rege al păcătoșilor. Eu nu înțeleg motivul pentru care sunt mântuit cu excepția faptului că așa a vrut El. Dacă ar fi să mă uit cu sinceritate în urmă, nu pot să văd nici un fel de motiv în mine însumi care m-ar îndreptăți să fiu părtaș harului Divin. Dacă nu sunt în acest moment fără Hristos, este numai deoarece Isus Hristos și-a făcut voia Lui în mine și cu mine, și voia Lui a fost ca eu să fiu cu El acolo unde este El și să împărțim slava Lui. Eu nu pot să pun coroana decât pe capul Aceluia a cărui har puternic m-a salvat atunci când mă îndreptam înspre prăpastie. Privind în urmă la viața mea spirituală, pot să văd că începutul ei a fost Dumnezeu, Dumnezeu într-un mod eficient. Eu nu am luat nici o torță cu care să aprind soarele, ci mai degrabă, soarele este acela care m-a iluminat. Eu nu mi-am început viața spirituală, --- nu, eu mai degrabă am dat cu piciorul și m-am împotrivit Duhului atunci când El m-a atras. Pentru un timp eu nu am fugit după El. Exista o ură naturală în sufletul meu împotriva a tot ce era bun și sfânt. Amenințările erau fără efect asupra meu, avertizările erau ignorate, fulgerele erau disprețuite și cât despre șoaptele iubirii Sale, ele erau respinse ca fiind ceva mai puțin decât nimic, deșarte. Dar, sunt sigur, acum sunt sigur, în ce mă privește, că “Numai El este mântuirea mea”. El a fost acela care a întors inima mea pe dos și m-a adus, îngenunchiat, înaintea Lui. Eu pot într-adevăr spune împreună cu Doddridge și Toplady, -

“Harul mi-a învățat sufletul să se roage,
Și mi-a învățat ochii să verse lacrimi”

Și gândindu-mă la present pot adăuga următoarele,

“Acest har m-a păstrat până în această zi
Și nu mă va lăsa să plec”

TOȚI SUNTEM ARMINIENI ÎN VIRTUTEA FIRII NOASTRE PĂMÂNTEȘTI

Îmi pot aminti bine modul în care am învățat învățăturile harului, toate deodată. Născut, ca și noi toți de altfel, un Arminian, eu credeam vechiile lucruri pe care le auzeam mereu de la amvon și nu vedeam harul lui Dumnezeu. Când veneam la Hristos, eu credeam că le făceam pe toate eu însumi și că eu îl căutam pe Domnul cu sinceritate, nu aveam nici o idee că Domnul era acela care mă căuta pe mine. Eu nu cred că tânărul convertit este conștient de aceasta la începutul vieții sale de credință. Îmi amintesc ziua precisă și ora în care am primit pentru prima oară aceste adevăruri în propriu-mi suflet, -- când, după cum spunea și John Bunyan, ardeau în inima mea ca și fierul înroșit și îmi pot aminti cum am simțit că am crescut de la starea de bebeluș la starea de om mare într-o singură clipită, --- că am făcut un progres imens în cunoașterea Scripturii deoarece am găsit, odată pentru totdeauna, cheia care desface enigma adevărului lui Dumnezeu. Într-o anume seară, pe când stăteam în casa Domnului, nu mă gândeam prea mult la predica acelui predicator deoarece nu o credeam. Mă gândeam: “Cum am ajuns oare să fiu un creștin?”, L-am căutat pe Dumnezeu. “Dar cum am ajuns să-L caut pe Dumnezeu?”. Adevărul a licărit brusc în mintea mea, -- Eu nu L-aș fi căutat pe El decât dacă ar fi existat o influență precedentă în mintea mea care să mă facă să-L caut. M-am rugat, mă gândeam, dar apoi mi-am zis: Cum am ajuns să mă rog?. Am fost îndemnat să mă rog prin citirea Scripturilor. Cum am început să citesc Scripturile atunci? Le-am citit, dar, ce oare m-a determinat să o fac? Atunci, într-o singură clipă, am văzut că Dumnezeu era în spatele tuturor acestor lucruri, am văzut că El era Autorul credinței mele și astfel, întreaga învățătură a harului s-a deschis înaintea ochilor mei și de la acea învățătură nu m-am mai depărtat de atunci și doresc să fac din aceasta mărturisirea mea constantă: “Atribui schimbarea din viața mea într-un mod integral numai lui Dumnezeu”

Odată, am participat la un serviciu divin unde textul biblic s-a întâmplat să fie: “El va alege o moștenire pentru noi”, și omul care ocupa amvonul acelei biserici era un Arminian având tare puțină înțelepciune duhovnicească. Astfel, el a început spunând:

“Acest pasaj se referă numai la moștenirea noastră temporară, neavând nimic a face cu destinul nostru veșnic deoarece,” spunea el “ noi nu vrem ca Hristos să aleagă pentru noi în ceea ce privește Raiul sau Iadul. Este așa de clar și de ușor a alege raiul încât fiecare om are atâta înțelepciune firească cât să aleagă Raiul. Noi nu avem nevoie de vreo inteligență superioară care să aleagă Raiul sau Iadul pentru noi. Rămâne la latitudinea voinței noastre libere, și avem la dispoziția noastră destulă înțelepciune, suficiente mijloace pentru a judeca noi înșine în ceea ce ne privește,” și deci, după cum omul nostru a dedus într-un mod foarte logic, nu avem nevoie de Isus Hristos ca să facă o alegere pentru noi. Noi putem să alegem moștenirea pentru noi înșine fără nici un ajutor. “Ohh!” mă gândeam eu, “dar, bunul meu frate, s-ar putea să fie foarte adevărat că am putea, dar, eu cred că noi ar trebui să vrem ceva mai mult decât înțelepciune firească înainte de a alege bine.”

SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU ÎN VIAȚA OAMENILOR

În primul rând, dați-mi voie să întreb, nu ar trebui oare ca noi toți să acceptăm o Providență guvernatoare și o mână a lui Iehova ca mijloc prin care noi am venit în această lume? Acei oameni care cred că după ce ne-a pus în această lume, Dumnezeu ne lasă în mâna liberei noastre voințe să alegem lumea aceasta sau cealaltă ca să ne direcționeze pașii, trebuie să admită că intrarea noastră în lume nu a fost alegerea noastră, ci mai degrabă, Dumnezeu este acela care a ales pentru noi. Ce circumstanțe erau în puterea noastră pentru a ne ajuta să ne alegem părinții? Am avut noi vreun cuvânt de spus în această privință? Oare nu ne-a ales Dumnezeu însuși părinți, loc de naștere și prieteni? Oare nu ar fi putut El să aleagă ca eu să fiu născut având pielea de altă culoare, având ca mamă o ființă murdară care să mă îngrijească într-un staul murdar și să mă învețe să mă închin înaintea dumnezeilor păgâni, la fel de bine ca și o mamă evlavioasă care zi și noapte să-și plece genunchii în rugăciune pentru mine? Sau, nu ar fi putut El oare, dacă ar fi dorit, să-mi dea un deșănțat ca părinte, om de pe buzele căruia să fi auzit un vocabular înfricoșător, murdar și obscen? Nu m-ar fi putut El pune într-o familie în care un bețiv să-mi fie tată, un om care m-ar scufundat și pe mine în închisoarea ignoranței și m-ar fi pus în lanțurile fărădelegii? Oare nu a fost Providența lui Dumnezeu aceea care a ales să-mi dea o soartă așa de fericită făcând ca amândoi părinții mei să fie copii ai Lui devotați în a mă crește în frica de Dumnezeu?

SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU ÎN MÂNTUIRE

Pentru a dovedi doctrina alegerii, John Newton obijnuia să spună o istorioară hazlie despre o femeie care zicea: “Ah! Domnule, Domnul a trebuit să mă iubească înainte ca eu să fiu născută că de nu El nu ar fi văzut nimic demn de iubit în mine după aceea”. Eu sunt convins că acest adevăr este adevărat în ceea ce mă privește. Eu cred în doctrina alegerii deoarece sunt convins că de nu m-ar fi ales înainte de întemeierea lumii, nu m-ar fi ales niciodată și El a trebuit să mă aleagă din motive necunoscute mie deoarece eu nu am putut găsi nici măcar un singur motiv în mine însumi care să mă învrednicească să fiu iubit cu o dragoste specială. Astfel, sunt forțat să accept aceea mare învățătură biblică. Îmi amintesc de un frate Arminian care îmi spunea că a citit Scripturile de zeci de ori și că el niciodată nu a putut găsi învățăturile despre alegere în ele. El a adăugat că era convins de faptul că le-ar fi găsit dacă cu adevărat erau acolo deoarece a citit Cuvântul îngenunchiat fiind înaintea Domnului. Eu i-am răspuns: “Eu cred că tu citești Biblia dintr-o poziție destul de inconfortabilă și cred de asemenea că dacă ai citi-o liniștit de pe un scaun confortabil, ai putea să o înțelegi mult mai lesne. Roagă-te cât mai mult cu putință dar este superstițios a crede că există ceva în postura trupului când citești și astfel, dacă ai reușit să citești Biblia de 20 de ori fără a găsi nimic despre doctrina alegerii, de mirare ar fi dacă ai găsi ceva în toată Biblia. Cred că ai galopat prin Scripturi așa de repede încât nu ai apucat să scoți nici măcar o idee inteligibilă cu privire la înțelesul lor.”

Dacă ar fi uimitor a vedea un râu sărind afară din pământ, cu cât mai minunată ar fi priveliștea unui vast izvor din care toate râurile pământului să țâșnească dintr-o dată în sus, un milion de râuri născute dintr-un singur izvor? Ce priveliște măreață ar fi! Cine și-o poate imagina? Și totuși, dragostea lui Dumnezeu este acea fundație în care toate râurile de milă care ne-au imbucurat rasa, -- toate râurile de har din toate timpurile, --- își au originea. Suflete al meu, stai și tu la marginea acestei sfinte fântâni și dă slavă preamărind pentru totdeauna pe Dumnezeu, chiar Tatăl Tău, care te-a iubit! La început, când acest mare univers exista doar în mintea lui Dumnezeu, înainte ca munții să fie făcuți și ei și cu mult înainte ca lumina să licărească pe tot întinsul cerului, Dumnezeu a iubit pe creaturile Sale alese. Înainte de a exista vreo ființă creată, -- când etherul nu era vânturat de aripile îngerilor, când spațiul în sine nu exista deloc, când nu exista decât singur Dumnezeu, chiar și atunci, în acea singurătate a Divinității și în acel adânc și profund calm și liniște, inima Lui era mișcată cu dragoste pentru aleșii Săi. Numele lor erau scrise pe inima Lui și ei erau dragii inimii Lui. Isus și-a iubit poporul înainte de întemeierea lumii, --- chiar din veșnicie! și când El m-a chemat prin harul Său, El mi-a zis, “Eu te-am iubit cu o dragoste veșnică: de acea, cu o iubire amabilă te-am atras la Mine.”

Apoi, în plinirea vremurilor, El m-a cumpărat pe mine cu sângele Său. El a permis ca inima să-i fie rănită adânc din cauza mea înainte ca eu să-L iubesc. Da, când El a venit la mine pentru prima oară nu L-am respins eu oare? Când a bătut prima dată la ușă, și când a cerut permisiunea de a intra, nu L-am scos eu oare afară în ciuda harului Său? Oh! Îmi amintesc cum eu am făcut deseori astfel până când, într-un sfârșit, prin puterea harului Său eficient, El a spus: “Eu trebuie să intru și Eu voi intra” și atunci, El mi-a schimbat inima și m-a făcut să-L iubesc. Dar chiar și acum, eu aș fi continuam să rezist dacă nu ar fi existat harul Său. Bine, atunci, din moment ce El m-a cumpărat atunci când eu eram mort în păcate, nu se subînțelege oare, ca o consecință necesară și logică că El a trebuit să mă iubească pe mine mai întâi? A murit Mântuitorul meu pentru mine deoarece eu am crezut în El? Nu. Eu nu existam pe atunci. Nu aveam ființă. A putut deci Mântuitorul să moară pentru că eu aveam credință când eu însumi nu eram încă născut? A putut fi posibil un astfel de lucru? A putut aceasta să fie originea iubirii Mântuitorului meu pentru mine? Oh! Nu. Mântuitorul meu a murit pentru mine cu mult înainte ca eu să fi crezut. “Dar,” va zice cineva, “El a prevăzut că tu vei avea credință și ca o consecință, te-a iubit”. Ce a prevăzut El oare despre credința mea? A prevăzut El oare faptul că eu îmi voi procura acea credință eu însumi și că voi crede în El prin forțele-mi proprii? Nu. Hristos nu putea să prevadă aceasta deoarece nici un Creștin nu va spune vreodată că credința vine de la ea înseși fără darul și fără lucrarea Duhului Sfânt. M-am întâlnit cu mulți credincioși mari și am vorbit cu ei despre această problem, dar nu cunoscut nici unul care a putut să spună cu mâna pe inimă: “Eu am crezut în Isus Hristos fără ajutorul Duhului Sfânt”.

DEPRAVAREA OMULUI

Sunt legat de doctrina depravării inimii omului deoarece mă văd pe mine însumi depravat în inima mea și am dovezi zilnice care-mi arată că nimic bun nu locuiește în mine. Dacă Dumnezeu intră în legământ cu un om care nu a căzut, omul fiind o creatură atât de neînsemnată, acesta este un act de bunăvoință din partea Lui; dar dacă Dumnezeu intră în legământ cu omul păcătos, omul este atunci o ființă atât de respingătoare încât trebuie să fie, din partea Domnului, un act de grație pură, liberă, bogată și suverană. Când Domnul a intrat în legământ cu mine, eu sunt sigur că a fost totul numai har, nimic altceva. Când îmi amintesc ce cuib de animale necurate și păsări era în inima mea și cât de puternică era voința mea neînnoită, cât de încăpățânată și de rebelioasă împotriva suveranității domniei divine, sunt mereu îndemnat să ocup cel din urmă loc în casa Tatălui meu și când voi intra în rai, va fi pentru a merge printre cei mai mici dintre toți sfinții în calitate de șef al păcătoșilor.

HAR DE LA ÎNCEPUT PÂNĂ LA SFÂRȘIT

Răposatul domn Denham a pus la picioarele portretului său un text foarte admirabil, “Mântuirea este a Domnului”. Aceasta este esența și substanța Calvinismului. Dacă cineva mă va întreba ce înțeleg eu că înseamnă a fi un Calvinist, voi răspunde: “Calvinistul este acela care spune că mântuirea este a Domnului”. Nu pot găsi în Scripturi altceva decât această învățătură. Este esența Bibliei. “El este stânca mea și mântuirea mea”. Spune-mi orice contrar acestui adevăr și va fi erezie, spune-mi o erezie și eu voi putea să-i găsesc originea aici, în faptul că s-a depărtat de la acest mare, acest fundamental, acest adevăr de granit, “Dumnezeu este stânca mea și mântuirea mea“. Care este erezia Romei dacă nu adăugarea a ceva la meritele desăvârșite ale lui Isus Hristos, --- aducerea unor lucrări ale cărnii pentru a asista în îndreptățirea păcătosului? Și care este erezia Arminianismului dacă nu adăugarea a ceva la lucrarea Mântuitorului? Fiecare erezie, dacă este adusă în forma ei brută, va fi descoperită aici. Eu am propria, personala-mi opinie că nu se poate predica Hristos și Hristos crucificat decât în cazul în care se predică ceea noi numim în zilele noastre Calvinism. Numele acesta nu este decât o poreclă. Calvinismul este evanghelia și nimic mai mult. Nu cred că putem predica evanghelia dacă nu predicăm îndreptățirea numai prin credință, fără fapte. Nu cred că putem predica evanghelia dacă nu predicăm despre suveranitatea lui Dumnezeu în dispensația harului și nici nu cred că putem predica evanghelia dacă nu preamărim neschimbătoarea, alegătoarea, veșnica, imutabila și cuceritoarea iubire a lui Iehova. Nu cred că putem predica evanghelia decât dacă ne bazăm pe răscumpărarea specială și particulară a aleșilor Săi, răscumpărare plătită în mod integral pe acea cruce, și nici nu pot înțelege o evanghelie care lasă pe sfinți să cadă după ce au fost chemați, și suporta ca copii lui Dumnezeu să fie arși în focurile iadului după ce au crezut odată în Isus. O astfel de evanghelie, eu o urăsc.

“Dacă vreodată se va întâmpla,
Ca o oiță din turma lui Hristos să cadă.
Sufletul meu, slab și fricos,
Ar cădea de-o mie de ori pe zi.”

Dacă un drag sfânt de-al lui Dumnezeu a pieri vreodată, la fel de bine să piară toți; dacă unul din cei ce au intrat în legământ s-a pierdut, la fel de bine să se piardă toți deoarece atunci nu mai ar exista nici o promisiune adevărată, ci Biblia este o minciună și nu există nimic în ea care să merite aprobarea mea. Aș fi un infidel imediat ce aș crede că un sfânt al lui Dumnezeu poate să cadă definitiv. Dacă Dumnezeu m-a iubit odată, atunci El mă va iubi pentru totdeauna. Dumnezeu are o minte atotputernică. El a aranjat totul în giganticul Său intelect cu mult înainte de a crea și odată ce El a pus ceva la punct, El nu se mai întoarce ca să altereze ceea ce a făcut. “Aceasta trebuie să fie” spune El, și mâna de fier a destinului notează evenimentul respectiv și ceea ce spune Dumnezeu se face. “Acesta este scopul Meu” și el va sta în picioare deoarece nici pământul nici iadul nu-l poate altera. “Acesta este decretul Meu”, spune Domnul, “duceți-l la îndeplinire, voi, sfinți îngeri, smulgeți-l de pe porțile raiului, voi, dracilor, dacă puteți, dar voi nu puteți altera decretul, va sta în picioare pentru totdeauna”. Dumnezeu nu-și schimbă planurile. De ce ar trebui să și le schimbe? El este Atotputernic și în consecință, poate să facă tot ce dorește. De ce ar trebui să se răzgândească? El este atot-înțelept și în consecință, nu a putut să plănuiască greșit. De ce ar trebui să se răzgândească? El este Dumnezeul veșnic și în consecință, El nu poate muri înainte de a-și atinge scopul. De ce ar trebui să se schimbe El? Voi, atomi neînsemnați de pământ, efemeri, trecători ce sunteți, voi insecte care vă târâți pe această frunză de laur a existenței, voi vă puteți schimba planurile, dar El niciodată, niciodată nu și le va schimba pe ale Sale. Mi-a spus El că planul Său este să mă mântuiască? Atunci eu sunt pentru totdeauna în siguranță.

“Numele meu scris în palmele Sale
Veșnicia nu-l va șterge
Gravat în inima Sa rămâne
Ca semn al harului de neșters”

Eu nu știu cum unii oameni, care cred că un Creștin poate să cadă din har, reușesc să fie fericiți. Trebuie să existe ceva foarte lăudabil în ei pentru ca ei să fie în stare să trăiască o zi fără descurajare. Dacă nu aș crede doctrina perseverenței sfinților până la sfârșit, cred că dintre toți oamenii, eu aș fi cel mai nefericit, deoarece mi-ar lipsi orice sursă de alinare. Nu aș putea spune în orice m-aș afla că eu sunt ca o fântână ale cărei izvoare nu seacă ci aș fi obligat să împrumut analogia unui izvor intermitent care poate seca oricând sau analogia unui rezervor de la care nu mă pot aștepta să fi tot timpul plin. Eu cred că cei mai fericiți Creștini și cei mai adevărați Creștini sunt aceia care niciodată nu îndrăznesc să se îndoiască de Dumnezeu dar care primesc Cuvântul simplu, așa cum este, și-L cred fără să întrebe întrebări, doar nădăjduind că dacă Dumnezeu a spus astfel, se va face. Aduc mărturia mea de bunăvoie și spun că nu am nici un motiv, nici măcar umbra vreounui motiv, să mă îndoiesc de Domnul meu și provoc Cerul și pământul și iadul să aducă o singură dovadă cum că Dumnezeu este un mincinos. Din adâncimile Iadului chem pe diavoli și de pe pământ chem pe toți credincioșii încercați și suferinzi și înaintea Raiului apelez provocând experiența sfinților spălați în sânge să se pronunțe și nu se va găsi, în aceste trei domenii nici măcar o singură ființă care să poată dovedi ceva împotriva credincioșiei lui Dumnezeu, sau să poată slăbi credibilitatea promisiunilor Lui pentru robii Săi. Sunt multe lucruri care se pot sau nu se pot întâmpla dar următoarele versuri se vor împlini întocmai, ---

“El va prezenta sufletul meu,
Nepătat și desăvârșit,
Înaintea slavei feței Lui,
Cu mari bucurii divine“

Toate scopurile oamenilor au fost înfrânte dar nu și scopurile lui Dumnezeu. Promisiunile omului pot fi încălcate, --- multe din ele sunt făcute pentru a fi încălcate, --- dar promisiunile lui Dumnezeu vor fi împlinite întocmai. El este un făcător de promisiuni dar El niciodată nu este un încălcător de promisiuni. El este un Dumnezeu care-și ține promisiunile și fiecare om din poporul Său va fi o dovadă acestei credincioșii divine. Aceasta este încrederea mea personală și recunoscătoare: “Domnul va desăvârși lucrarea pe care a început-o cu mine”, --- nevrednicul de mine, pierdutul și ruinatul ce sunt. El mă va mântui în continuare, și ---

“Eu, printre mulțimea celor spălați în sânge,
Voi flutura frunze de palmier și voi purta coroana,
Și gălăgios, biruința o voi proclama!”

Eu mă îndrept înspre un ținut pe care plugul niciodată nu l-a arat, un ținut unde totul este mai verde decât în cele mai bune câmpii ale pământului și mai bogat decât cele mai abundente recolte pe care ți le poți imagina. Eu merg înspre o clădire având o arhitectură mult mai splendidă decât orice clădire construită de mâini omenești. Ea nu este gândită de muritori ci este “o casă a lui Dumnezeu, o casă care nu e construită de mâini, veșnică, în Paradis”. Tot ceea ce voi cunoaște acolo și toate lucrurile de care mă voi bucura acolo, le voi primi din mâinile Domnului meu și când, într-un sfârșit, voi ajunge înaintea Lui, voi zice, ---

“Harul doar să fie întronat
De-a lungul veșnicelor zile
În Rai să fie piatra cea mai înaltă
Căci merită din plin slăvită”

NICI O LIMITĂ ASUPRA MERITELOR SÂNGELUI LUI HRISTOS

Știu că există unii care cred că este necesar sistemului lor teologic să limiteze meritele sângelui lui Isus. Dacă sistemul meu teologic ar avea nevoie de o asemenea limitare, l-aș arunca la gunoi. Eu nu pot, eu nu îndrăznesc, să permit acestui gând să-și facă locuință în mintea mea deoarece mi se pare un gând vecin cu blasfemia. În lucrarea sfârșită a lui Hristos eu văd un ocean de merite, ocean fără fund în care ochii nu văd nici un țărm. A trebuit să existe suficientă eficiență , în sângele lui Hristos încât, dacă Dumnezeu ar fi dorit, El ar fi putut să mântuiască nu numai lumea noastră, ci chiar și alte zeci de mii de astfel de lumi care au călcat porunca Creatorului. Odată ce ai admis infinitatea meritelor lui Hristos, să le limitezi este de neconceput. Atunci când ai o Persoană Divină ca jertfă, nu se poate concepe o valoare limitată iar măsurătorile omenești nu-și au sensul în ceea ce privește jertfa Divină. Intenția scopului Divin este cea care determină aplicabilitatea jertfei infinit de valoroase, fără a o schimba însă într-o lucrare finită. Gândește-te la numărul acelora asupra cărora Dumnezeu a vărsat deja harul Său. Gândește-te la nenumărații sfinți din Rai. Dacă ar fi să fi prezentat acelei mulțimi, ți-ar fi mai ușor să numeri stelele sau boabele de nisip de pe o plajă decât să numeri multitudinile care există chiar acum înaintea tronului. Ei au venit de la Est, Vest, Nord și Sud, și stau de vorbă cu Avraam, Isaac și Iacov în împărăția lui Dumnezeu și pe lângă mântuiții din Rai, meditează la mântuiții de pe pământ. Binecuvântat să fie Dumnezeu, aleșii Săi de pe pământ, eu cred că se numără cu milioanele și vin zile mai luminoase ca acestea când mulțimi peste mulțimi vor fi aduse la Mântuitor și se vor bucura în El. Iubirea Tatălui nu este doar pentru puțini ci pentru o mulțime excesiv de mare. “O mare mulțime, care nu poate fi numărată,” va fi găsită în Rai. Un om poate recunoaște cifre imens de mari. Puneți Newtonii în funcțiune, activați cele mai puternice instrumente de calculat și ele vă vor calcula cifre impresionante dar Dumnezeu, și numai Dumnezeu, poate număra mulțimea aceea mare a răscumpăraților Săi.

Eu cred că vor fi mai mulți oameni în Rai decât în Iad. Dacă cineva mă va întreba de ce cred aceasta, eu voi răspunde că în Hristos, toate lucrurile trebuie să aibă întâietate și eu nu pot concepe cum Hristos poate avea întâietate dacă sunt mai mulți oameni în împărăția lui Satan decât în Paradis. În plus, nu am citit niciodată cum că trebuie să existe în Iad o mulțime mare care nu se poate număra. Eu mă bucur gândindu-mă că toți copii, imediat după ce mor, aleargă cu grăbire în Rai. Gândiți-vă ce mare mulțime de copii va fi acolo! Apoi, există în Cer nenumărate miriade de duhuri ale oamenilor drepți care au fost desăvârșiți, --- răscumpărații tuturor națiunilor, și rude, și oameni, și limbi câte au fost până acum, și vin vremuri și mai bune când religia lui Hristos va fi universală, când ---

“El va domni de la o margine la cealaltă,

Cu stăpânire nelimitată”

--- când împărății întregi se vor pleca înaintea Lui și când națiuni se vor naște într-o singură zi și într-o mie de ani ai marelui stat milenar vor fi destui mântuiți pentru a compensa deficiența de mântuiți din cele câteva mii de ani care s-au scurs înainte. Hristos va fi Stăpân peste tot și laudele Sale vor fi auzite în fiecare ținut. Hristos va avea întâietate în sfârșit. Vagoanele Sale vor fi mult mai mari decât căruțele nemilosului stăpân al Iadului.

ISPĂȘIREA NU ESTE UNIVERSALĂ

Unii oameni iubesc doctrina ispășirii universale deoarece ei spun, “Este așa de minunat. Este o idee atât de drăguță ideea cum că Hristos a murit pentru toți oamenii” spun ei, “există ceva în ideea aceasta care place instinctelor umanității”. Eu admit că această idee place umanității, dar frumusețea poate deseori să fie asociată cu falsitatea. Există multe lucruri pe care eu le-aș putea admira la această teorie a răscumpărării universale dar voi arăta implicațiile absolut necesare ale acestei teorii. Dacă Hristos a intenționat să mântuie pe toți oamenii pe acea cruce, atunci El a intenționat să mântuie pe aceia care erau pierduți înainte ca El să moară. Dacă doctrina aceasta este adevărată, că El a murit pentru toți oamenii, atunci El a murit pentru unii care erau în Iad înainte ca El să vină în lume deoarece, fără îndoială, existau mulți oameni care au fost aruncați acolo din pricina păcatelor lor. Încă odată, dacă a fost intenția lui Hristos să mântuie toți oamenii, cât de deplorabil a fost El dezamăgit în așteptările Sale deoarece avem propria-I mărturia potrivit căreia există un lac care arde cu foc și pucioasă și în această prăpastie blestemată au fost aruncați, potrivit teoriei ispășirii universale, chiar persoanele care au fost cumpărate cu sângele Său. Conceptul acesta mi se pare mie de o mie de ori mai repulsiv decât oricare din acele consecințe asociate doctrinei Calviniste și biblice a ispășirii speciale și particulare. Gândul cum că Salvatorul meu a murit pentru oameni care au fost sau sunt în Iad mi se pare mult prea oribil. Gândul cum că El a fost Înlocuitorul tuturor fiilor oameni pe acea cruce și că Dumnezeu, după ce mai întâi a pedepsit Înlocuitorul a decis să pedepsească mai apoi păcătoșii înlocuiți la cruce pare a fi în conflict cu toate ideile mele despre dreptatea Divină. Ideia potrivit căreia Hristos a oferit o ispășire și o satisfacere a Dreptății pentru păcatele tuturor oamenilor și totuși unii din acești oameni sunt pedepsiți totuși pentru păcatele pentru care Hristos a făcut deja ispășire mi se pare mie că atribuie lui Iehova o monstruoasă nedreptate care mai degrabă trebuie atribuită lui Saturn, lui Ianus, zeița hoției sau celui mai diabolic zeu păgân. Domnul să ne păzească, să nu gândim vreodată într-un asemenea mod despre Iehova, Dumnezeul nostru drept și înțelept!

Nu există suflet care susține mai ferm ca mine învățăturile harului și dacă vreun om mă va întreba dacă îmi este rușine să fiu numit Calvinist, eu voi răspunde, --- Eu doresc doar să fiu numit Creștin dar dacă mă întrebi dacă susțin vederile doctrinale susținute de John Calvin, eu răspund, eu în principiu le susțin și mă bucur să mărturisesc aceasta. Dar departe de mine ideea cum că Sionul este locuit numai și numai de Creștini Calviniști sau să cred că nu există alții care sunt mântuiți fără să susțină vederile noastre doctrinale. Lucruri foarte urâte au fost spuse despre caracterul și despre starea spirituală acelui care este numit prințul modern al Arminienilor, John Wesley. Eu pot doar să spun în ceea ce-l privește pe dumnealui că, cu toate că detest multe din învățăturile pe care le-a predicat, totuși, pentru omul în sine am o reverență pe care nu o mai am pentru nici unul din urmașii săi și dacă ar fi ca încă doi apostoli să fie adăugați în rândul celor doisprezece, nu cred că s-ar putea găsi oameni mai potriviți decât George Whitefield și John Wesley. Caracterul lui John Wesley stă deasupra oricărui reproș în ce privește lepădarea de sine, râvna, sfințenia și părtășia cu Dumnezeu. El a trăit cu mult deasupra nivelului obijnuit al Creștinului tipic și a fost unul din cei pe care ”lumea nu-i merita”. Eu cred că există multitudini de oameni care nu pot vedea aceste adevăruri sau, cel puțin, nu le pot vedea în forma în care le punem noi, care totuși au primit pe Hristos ca Mântuitor al lor și sunt la fel de dragi inimii lui Dumnezeu ca și cel mai sănătos Calvinist înăuntrul sau înafara Raiului.

EVANGHELIA ÎNTREAGĂ

Nu cred că sunt diferit de vreounul din frații mei Hyper-Calviniști în ceea ce cred dar sunt diferit de ei în ceea ce privește lucrurile pe care nu le cred. Nu susțin mai puțin decât ei dar susțin mai mult, cred eu, puțin mai mult din adevărul revelat în Scriptură. Nu există doar acele învățături cardinale ale Scripturii prin care să ne îndreptăm corabia vieții înspre Nord, Sud, Est sau Vest, ci pe măsură ce studiem Cuvântul, începem să învățăm cât ceva despre Nord-Vest și despre Nord-Est și toate celelalte direcții care se cuprind între cele patru puncte cardinale. Sistemul de adevăr revelat în Scripturi nu este doar o linia dreaptă simplă ci două astfel de linii și nici un om nu va reuși să obțină o vedere bună asupra aevangheliei până când nu află cum să privească înspre amândouă liniile simultan. De exemplu, citesc într-o Carte a Bibliei, “Și Duhul şi Mireasa zic: Vino! Şi cine aude, să zică: Vino! Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!”. Totuși, eu sunt învățat în altă parte a Bibliei că “nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă”. Văd, într-un loc din Scriptură, providența lui Dumnezeu peste tot ce a creat, și totuși văd de asemenea, și nu mă pot abține să nu văd, că omul trăiește cum dorește și că Dumnezeu a lăsat acțiunile omului, într-o mare măsură, în mâna voinței libere a acestuia. Acum, dacă ar fi să declar că omul a fost așa de liber să acționeze încât nu a existat nici un control al lui Dumnezeu asupra acțiunilor sale, aș fi adus foarte foarte aproape de ateism. Dacă, pe de altă parte, declar că Dumnezeu conduce universul în așa fel încât omul nu este destul de liber pentru ca să fie responsabil, aș fi adus imediat în prăpastia Antinomianismului sau a fatalismului. Faptul că Dumnezeu predestinează și faptul că totuși omul este responsabil, sunt două realități pe care puțini le pot vedea într-un mod clar. Ele sunt considerate drept inconsistente și contradictorii dar nu sunt. Vina este în slaba noastră abilitate de a le înțelege. Două adevăruri adevărate nu pot fi contradictorii. Dacă deci, găsesc că este predat într-o parte a Bibliei că totul este rânduit mai dinainte, și este adevărat, și găsesc de asemenea în altă parte a Bibliei că omul este responsabil pentru toate acțiunile sale, și sțiu că și aceasta este tot adevăr, atunci numai din cauza nebuniei mele îmi imaginez că aceste adevăruri se pot contrazice. Nu cred că ele pot fi puse laolaltă și unite pe vreo nicovală omenească dar cu siguranță că ele vor fi una în veșnicie. Aceste învățături sunt ca două linii care sunt aproape paralele în așa fel încât mintea umană care le urmărește până se pierd în orizont nu va descoperi niciodată că ele de fapt se întâlnesc, dar ele cu siguranță că se întâlnesc și se vor întâlni undeva în veșnicie, aproape de tronul lui Dumnezeu, de unde izvorăște orice adevăr.