De unde vine credinta? Care este originea mantuirii in viata unui pacatos? Aceasta este intrebarea pe care trebuie sa o raspundem... Daca credinta este contributia pacatosului la mantuirea lui si Dumnezeu alege pe pacatos ca o consecinta a acestei credinte, atunci predica de mai jos este inutila...

Pe de alta parte, daca credinta este un dar de la Dumnezeu, daca omul este mantuit prin har si numai prin har, atunci predica de mai jos poate sa aduca lumina in biserica penticostala asupra acestui subiect al alegerii si chemarii. Invatatura care circula prin bisericile penticostale, in acest caz, cum ca, Dumnezeu alege in functie de credinta pe care o prevede in pacatos, este o invatatura inutila. Sa ilustrez:

Un rege foarte bogat si-a chemat supusii intr-o sala mare de tot si pentru ca el era foarte generos, a ales sa imparta cate o punga de bani la o parte din supusii sai si sa nu dea nimic celorlalti... In popor s-a ridicat o intrebare: De ce a ales regele sa dea bani doar la o parte din supusii sai?... Dupa un timp, se ridica un intelept si spune: Oameni buni, este foarte simplu... Regele a dat bani doar la o parte din supusii sai pentru ca in prestiinta Lui, El a stiut ca acei supusi vor primi bani... Ce sa credem despre acest intelept? A oferit el oare vreo explicatie utila pentru dilema poporului? Normal ca regele, in prestiinta lui, a stiut ca unii supusi vor avea bani deoarece el este acela care avea de gand sa le dea bani intr-un mod activ... Dar explicatia inteleptului nu raspunde la intrebarea poporului... Poporul ar fi dorit sa cunoasca criteriile regelui in alegerea sa...

Tot asa si cu explicatia aceasta care circula prin bisericile penticostale din Romania cum ca Dumnezeu alege in functie de credinta pe care o vede mai dinainte in pacatos... Daca suntem mantuiti prin har, daca credinta vine de la Dumnezeu, atunci aceasta explicatie este total inutila... Normal ca Dumnezeu a stiut ca unii oameni vor crede din moment ce El a decis mai dinainte sa le dea acestora har ca sa creada... Explicatia aceasta este absolut fara nici un sens in contextul unei mantuiri prin har, fara fapte si fara merite, adica, fara pricini de lauda.

Care este explicatia biblica pentru originea alegerii? Dumnezeu a ales numai din motive stiute de El insusi, motive pe care noi le vom cunoaste dincolo. Alegerea a fost suverana. Dumnezeu a ales deoarece asa a dorit El. Alegerea a fost de asemenea libera... Nimic in lumea creata nu a fost in stare sa-L influenteze pe Dumnezeu in a alege pe cineva... Dumnezeu lucreaza potrivit cu planul Sau fara ca sa fie influentat de creaturi... Oamenii in aroganta lor doresc sa-si bage nasul in treburile lui Dumnezeu si chiar si in mantuire ar dori ei sa aiba ceva de zis... dar nu au absolut nimic de zis deoarece mantuirea este numai si numai a Domnului... Teologii care pun vointa omului mai presus de vointa lui Dumnezeu sunt manati de un instinct primar al firii pamantesti, instinct care se vede asa de clar in fiecare om... Vrea omul sa fie liber si independent, sa nu depinda de nimeni, nici macar de Dumnezeu... De aici vine si explicatia aceasta despre alegerea pe baza credintei prevazute... Vrea omul sa aiba si el ceva de zis in mantuirea sufletului sau... Nu poate accepta ideea cum ca este mantuit prin har si nu are nimic de zis, nici de facut... Ca sa accepti o mantuire gratuita este usor si foarte greu... Usor deoarece nu trebuie sa faci nimic... Greu, deoarece trebuie sa te golesti de tine insuti si sa intelegi ca Dumnezeu nu are nevoie de faptele, de bunatatea si de meritele tale... Meritele tale, neprihanirea ta, trebuie sa fie aruncate la cosul de gunoi inainte ca tu, omule, sa poti veni la Hristos ca sa fi mantuit numai prin har. Credinta ta, oricare ar fi ea, trebuie lepadata si dispretuita mai inainte ca tu sa poti primi din partea Domnului o credinta mantuitoare... Dumnezeu nu alege in functie de credinta ta deoarece tu nu ai nici un fel de credinta pe care El ar putea sa o aprecieze... Tu poti primi din partea Lui o credinta mantuitoare in Hristos dar nu poti sa vii la Hristos cum vrei tu, cu orice fel de credinta... Trebuie sa o accepti pe a Lui si sa le arunci pe toate celelalte la gunoi.

Este prea umilitoare doctrina aceasta a alegerii neconditionate pentru a putea fi predicata in bisericile penticostale... Oamenii s-ar simti mai dependenti de un Dumnezeu stapan pe destinul lor vesnic. Ca doresc sau ca nu doresc, ei sunt total dependenti de Dumnezeu atat in ceea ce priveste destinul lor pe pamant cat si in ceea ce priveste destinul lor vesnic. Membri de biserica care nu au fost nascuti din nou si care nu urasc pacatul ar cadea in fatalism si s-ar opri din trairea lor cu Dumnezeu zicand ca nu are rost din moment ce Dumnezeu a predestinat destinul lor vesnic... Firea pamanteasca ar iesi la suprafata si s-ar lupta din rasputeri incercand cu tot dinadinsul sa-L detroneze pe Dumnezeu din inimile oamenilor. Ceilalti crestini sinceri s-ar simti asa de umiliti atunci cand ar descoperi cu adevarat ca nici macar sa creada nu au vrut in starea nenorocita in care erau inainte de convertire... dar acesti oamenii s-ar pocai din aceasta pricina si s-ar intoarce mai mult cu fata spre Dumnezeu... ei nu ar cadea in fatalism deoarece ei sunt fapturi noi in Hristos, fapturi care detesta pacatul. Apoi, un sentiment de recunostinta ar aparea in biserica penticostala. Oamenii vor incepe sa fie multumitori Domnului pentru ca inainte de intemeierea lumii, Dumnezeu i-a iubit si a dat pe Fiul Sau sa moara pentru ei si ca i-a chemat intr-un mod irezistibil in ciuda rezistentei lor naturale... Recunostinta aceasta va fi urmata de o siguranta a mantuirii. Cand viata spirituala este cladita pe stanca alegerii neconditionate, pe stanca unei vesnice iubiri, viata spirituala infloreste sub binecuvantarea lui Dumnezeu. Cand viata spirituala se cladeste pe meritele propriei performante spirituale, viata aceasta nu propaseste... Cand te increzi in tine insuti pentru inaintarea ta pe calea Domnului, esti cel mai nefericit om deoarece tu esti un biet pacatos care greseste deseori... Biserica penticostala ar avea de castigat si ar fi mult mai puternica imbratisand acest adevar al alegerii neconditionate.

Crestinii adevarati isi vor da seama ca in dreptul lor, Hristos a batut la usa si ei au refuzat tot timpul sa deschida si intr-un sfarsit, Hristos a intrat cu \"forta\" in inima lor si ei nu au mai fost in stare sa-I reziste pentru ca El i-a iubit cu o dragoste eficienta... La un moment dat ajungi sa nu mai poti sa-L refuzi pe Hristos deoarece Duhul Sau este asa de prezent in inima ta incat nu mai rezisti. Cand Duhul a atins inima cu adevarat, rezistentele au cazut la pamant si vointa pacatosului a fost schimbata intr-un mod eficient... Aceasta este chemarea eficienta, chemare experimentata de fiecare pacatos mantuit... Ca esti constient de aceasta sau ca nu esti constient, tu crestine, oricine ai fi, ai fost atras intr-un mod irezistibil la Hristos. Cu tine Hristos a lucrat asa de subtil si de duios incat nici nu ti-ai dat seama ce ti s-a intamplat... Doar te-ai trezit intr-un sfarsit ca Hristos este pretios sufletului tau... Te-ai trezit intr-un sfarsit ca iubesti rugaciunea, partasia cu Cuvantul, partasia fratilor, partasia in cantare... Inainte nu dadeai nici doi bani pe aceste lucruri sfinte... Nu ti se pareau interesante sau importante deoarece tu credeai ca ai lucruri mai bune de facut. Dar dupa ce ai fost chemat intr-un mod eficient la Hristos, vointa ta a fost schimbata intr-un mod eficient si acuma iubesti pe Hristos. Nu-l iubesti pe Hristos pentru ca asa ai decis tu... Tu nu ai fi vrut niciodata sa-L primesti pe El... Tu il iubesti pe Hristos pentru ca Hristos te-a iubit pe tine mai intai si te-a chemat intr-un mod eficient la El si ti-a schimbat vointa.

Nu zic ca nu te-ai impotrivit lui Hristos... Cu siguranta ca te-ai impotrivit chemarii divine... Ceea ce vreau sa spun este ca ai sfarsit prin a capitula deoarece altfel nu ai fi credincios in momentele acestea... Dumnezeu lasa pe alesii Sai sa reziste un timp chemarii lui Hristos dar sfarseste tot timpul prin a le deschide inima si a-i face sa-L accepte pe Fiul Sau. Este cea mai mare dovada de dragoste din partea Domnului atunci cand Domnul decide sa nu-l lase pe un pacatos razvratit in voia mintii sale blestemate ci mai degraba sa-i deschida \"fortat\" mintea si inima pentru ca sa vada lumina Evangheliei... Cand Dumnezeu forteaza pe un om sa se pocaiasca si sa vina la Hristos, El nu-l bruscheaza ci lucreaza intr-un mod asa de subtil si de duios incat omul respectiv crede ca el este acela care alege sa vina la Hristos... Omul crede ca el este acela care il iubeste pe Hristos dar nu intelege ca, cauza iubirii sale pentru Hristos este alegerea neconditionata si chemarea eficienta de care a avut parte... Nu omul cauta pe Dumnezeu ci Dumnezeu cauta pe om... Omul are doar impresia ca este stapan pe propria viata dar Dumnezeu este stapan pe viata lui in mod eficient si vesnicia va confirma lucrul acesta.