Agentul liber al omului

Mulţi cred alegerea necondiţionată distrugând doctrina agentului liber al omului. Spurgeon a spus: „În legătură cu problema predestinării şi a voinţei libere, adesea am auzit oameni întrebând ”Cum le împaci pe amândouă?” Eu cred că este o altă problemă la fel de dificil de rezolvat. ”Cum faci diferenţă între ele?” Cele două pot fi făcute cu uşurinţă să coincidă ca să interacţioneze. Aceasta mi se pare mie o problemă care nu poate fi formulată, şi un subiect care nu are nevoie de rezolvare.”

I. Agentul liber al omului – o doctrină baptistă
Mărturisirea de credinţă de la New Hampshire afirmă că alegerea este perfect compatibilă cu agentul liber al omului.
Spurgeon a spus: „Predestinarea lui Dumnezeu nu anulează agentul liber al omului, sau lumina responsabilităţii păcătosului.”
J.P.Boice a scris: „Agentul liber aparţine naturii unei creaturi morale inteligente. El trebuie să aibă libertate de alegere, sau el nu va fi responsabil pentru acţiunile sale. Natura adevăratei responsabilităţi constă în puterea de a acţiona contrar, după cum doreşte.”
A.H.Strong: „Agentul liber a fost arătat a fi compatibil cu decretele lui Dumnezeu.”

II. Definirea agentului liber

1. DE CĂTRE DICŢIONARE.
Funk şi Wagnall definesc agentul liber ca puterea sau capacitatea de a acţiona liber, i.e. fără constrângerea voinţei.
Webster defineşte libertatea în aplicarea sa acţiunilor unei fiinţe morale, astfel: „Nedeterminată de nimic dincolo de propria sa natură sau fiinţă; fără a avea nevoie de o cauză sau agent extern; alegând sau capabilă de alegere pentru sine; ca un agent liber.”
2. DE CĂTRE AUTORI DE TEOLOGIE CONSACRAŢI
N.L.Rice: „Agentul liber nu este nimic mai mult decât acţionarea fără constrângere, şi în acord cu propriile noastre dorinţe şi înclinaţii.”
J.M.Pendleton citându-l pe Andrew Fuller: „Un agent liber este o fiinţă inteligentă care are libertatea să acţioneze conform alegerii sale, fără reţinere sau constrângere.”
A.H.Strong: „Agentul liber este puterea de auto-determinare în privinţa mijloacelor sau (a) puterea omului de a alege între mijloace, şi (b) activitatea ulterioară nemijlocită conform motivelor pe care le-a ales.”
John Gill: „O determinare a voinţei spre un anumit lucru, nu este contrară alegerii, pentru că voinţa umană a lui Hristos şi voinţa îngerilor şi a sfinţilor glorificaţi, este determinată doar de ceea ce este bine; şi totuşi, ambii aleg liber să facă binele ... Cu toate acestea, nici incapacitatea omului, sau influenţa harului eficace, nu obstrucţionează vreodată libertatea acţiunilor umane. Un om rău, care este sub înclinaţiile cele mai viguroase, puterea, şi stăpânirea dorinţelor sale, acţionează liber în împlinirea lor; de asemenea un om bun, făptuieşte binele raţional; şi de asemenea niciodată mai mult, decât când el este sub cea mai puternică influenţă a harului divin.”
E.Y.Mullins: „Libertatea în om nu implică scutirea de acţiunea influenţelor, motivelor, eredităţii, mediului. Mai degrabă aceasta înseamnă că omul nu este sub constrângere. Acţiunile sale sunt în ultimă instanţă determinate din interior. El este auto-determinant în ceea ce face. Unii susţin că libertatea în om înseamnă capacitatea de a se transcende pe sine şi acţiona împotriva caracterului (înţelegere greşită a pelagienilor şi arminienilor). Voinţa, astfel nu este privită ca o expresie a ceea ce este omul în caracterul său esenţial. Acesta este autonom, în sensul fiinţei capabilă de alegeri fără legătură cu alegerile trecute, caracteristicile dobândite şi înclinaţiile ereditare. Aceasta este o idee despre libertate de neconceput. Aceasta face voinţa mai mult un accesoriu extern al naturii umane decât o expresie a acesteia. Libertatea exclude constrângerea, aceasta de asemenea exclude capriciul şi arbitrariul. Libertatea este auto-determinare.”

III. Omul agent liber – asemenea lui Dumnezeu

Dumnezeu este auto-determinat. Tot aşa este şi omul, în toate timpurile. Dumnezeu întotdeauna acţionează conform alegerii Sale; El face după cum doreşte. La fel face şi omul. Dumnezeu nu se poate transcende pe Sine şi să acţioneze contrar caracterului Său. Nici omul nu poate. Dumnezeu este întodeauna determinat spre bine. Omul firesc este întodteauna determinat spre ceea ce spiritual este rău.
Postura voinţei lui Dumnezeu, şi natura şi legile după care aceasta acţionează sunt aceleaşi şi în cazul omului. Fiecare este supus naturii stăpânului ei. Ambele exprimă natura posesorilor în privinţa motivelor. Ambii, omul şi Dumnezeu sunt liberi în toate timpurile să acţioneze în afara celor mai dominante dorinţe şi înclinaţii. Dumnezeu nu este un agent liber mai mult decât este omul.

IV. Agentul liber al omului natural

Omul nu poate de altfel decât să continue în păcat atâta vreme cât se află în stare naturală: Ier.17:9; Prov.4:23; Iov 14:4; Ier.13:23; Ioan 6:65; Rom.8:7-8; 1Cor.2:14. Persistenţa sa în păcat este conformă propriei sale naturi de întuneric şi păcat (Ioan3:19). El continuă în păcat pentru acelaşi motiv pentru care Dumnezeu continuă în sfinţenie.

V. Agentul liber - împietrirea şi orbirea

De-a lungul Scripturii avem orbirea păcătoşilor atribuită lui Dumnezeu, diavolului, profetului, şi păcătoşilor însăşi (Rom.9:18; Ioan 12:40; Is.6:10; Mat.13:14-15; 2Cor.4:3-4) Orbirea este atribuită lui Dumnezeu, deoarece, El decretează, dacă permite sau foloseşte toate circumstanţele care duc credinciosul în orbire. Orbirea este atribuită diavolului deoarece el este autorul păcatului prin care păcătosul este orbit. Aceiaşi orbire este atribuită profetului deoarece predicarea lui, a Cuvântului, aduce la lumină şi face orbirea păcătosului activă în respingerea Cuvântului. Orbirea este atribuită păcătosului însuşi deoarece el iubeşte întunericul mai degrabă decât lumina, şi demonstrează alegerea întunericului prin respingerea Cuvântului.

VI. Agentul liber şi convertirea

Omul este incapabil să se întoarcă de la păcat până când el nu este mişcat de Duhul lui Dumnezeu. Noua natură, de aceea, trebuie să fie implantată, logic, înainte ca să exercite pocăinţă şi credinţă. Cu alte cuvinte omul trebuie să fie regenerat înainte ca el să se poată pocăi şi crede, în convertire.
Când un om se întoarce la Dumnezeu în pocăinţă şi credinţă le acţionează voluntar şi de aceea este un agent liber. El nu este constrâns să acţioneze printr-o putere din afara naturii sale. Când Duhul Sfânt implantează natura cea nouă, în regenerare, acea natură devine la fel ca o parte din om, cum a fost şi vechea natură; şi aceasta mişcă voinţa în conformitate precisă cu natura, legile şi acţiunile normale ale voinţei.

VII. Agentul liber şi libertatea creştină

În Ioan 8:32 Isus face aluzie la libertatea naturii din sclavia păcatului şi nu la agentul liber. Funcţia voinţei, natura şi legile ei de funcţionare sunt aceleaşi înainte şi după convertire. În ambele cazuri omul se auto-determină în privinţa motivelor. Ambele înainte şi după regenerare vor reliefa un singur caracter. Citeşte Simmons pag.187 pentru o explicare amănunţită.




VIII. Agentul liber şi suveranitatea lui Dumnezeu

Agentul liber este în armonie perfectă şi deplină cu suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. Relaţia de unire dintre cele două se află în faptul că voinţa este supusă caracterului oricărui om, prin ambele decrete ale Sale, pozitive sau permisive – pozitive în cazul binelui, şi permisive în cazul oricărui rău. Şi Dumnezeu, determinând toate circumstanţele, controlează motivele care influenţează voinţa. De aceea, Dumenezeu controlează acţiunile omului, şi totuşi, omul acţionează în toate timpurile ca liber, precum acţionează şi Dumnezeu.
Vedem această armonie între suveranitatea lui Dumnezeu şi agentul liber al omului exemplificat izbitor în crucificarea lui Hristos (Fapte 2:23; 4:27-28). Citeşte Simmons pag.188, pentru o explicaţie ireproşabilă.

IX. Agentul liber şi puterea de a acţiona contrar

Aceasta este singura afirmaţie că omul este liber de imperativul extern şi constrângere în acţiunile sale. Omul urmează dorinţele sale cele mai puternice.
În convertire sufletul acţionează contrar acestora, dominându-le ferm. Dar în acest caz, aceasta nu se face cu înclinaţiile latente aduse la viaţă, ci la implantarea noii vieţi.