Este Dumnezeu Suveran peste mine? - Lectia 14, volumul 1
Autor: Asociatia misionara pentru educarea copiilor
Album: Cartea intrebarilor cu meditatii - volumul 1
Categorie: Copii
Verset: "Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi
în toată purtarea voastră." 1 Petru 1:15
Continut: Dumnezeu este suveran – El este întotdeauna în control. Dumnezeu
face ce Îi place. El decide dacă putem face ce ne-am planificat. El
are control total asupra tuturor oamenilor. Nici un lucru din viaţa
noastră nu scapă de sub controlul lui Dumnezeu.
Te-ai gândit vreodată că lucrurile din viaţa ta au scăpat de sub
control? Poate cineva drag a fost rănit într-un accident sau a murit
de o boală îngrozitoare. Poate familia ta o duce greu, fiindcă unul
dintre părinţi sau ambii părinţi au rămas fără serviciu. Poate cineva
se poartă rău cu tine şi te tratează cu nedreptate.
Când eşti bolnav, sau ai necazuri, trebuie să crezi că Dumnezeu te
iubeşte şi că toate lucrurile sunt sub controlul Lui. El va face ce este
cel mai bine pentru tine, chiar dacă uneori nu poţi să crezi asta.
Biblia spune: „... ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre
binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Nici un lucru
care ţi se întâmplă nu este prea mic ca Dumnezeu să nu-l ştie.
Nimic nu este prea mare ca Dumnezeu să nu-l poată controla. Când
nu înţelegi de ce se întâmplă anumite lucruri, adu-ţi aminte că
Dumnezeu este în control. Te poţi încrede în Tatăl tău ceresc iubitor.
Ruga: Doamne, mulţumesc că Tu eşti în controlul
vieţii mele. Ajută-mă să-mi amintesc că Tu mă iubeşti şi vei face
ce este cel mai bine pentru mine. În Numele Domnului Isus. Amin.
Intrebare: Ce ar trebui să-ţi aminteşti când treci prin situaţii dificile?
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/lectia-zilnica/47564/este-dumnezeu-suveran-peste-mine-lectia-14-volumul-1