De ce a fost judecat Domnul Isus? - Lectia 48, volumul 1
Autor: Asociatia misionara pentru educarea copiilor
Album: Cartea intrebarilor cu meditatii - volumul 1
Categorie: Copii
Verset: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară,
ci să aibă viaţă veşnică". Ioan 3:16
Continut: Seara din camera de sus fusese specială pentru Isus şi ucenciii Lui.
Dar conducătorii religioşi, care Îl urau pe Isus, doreau să-L omoare!
De ce? Pentru că Isus spusese că era Fiul lui Dumnezeu. El pretindea
că este Mesia — Acela pe care Dumnezeu a promis să-L trimită în
lume ca să mântuiască pe oricine de păcat. Conducătorii au refuzat
să-L creadă. L-au arestat şi L-au dus să fie judecat.
Pentru că Domnul Isus nu a făcut nici un lucru rău, conducătorii
religioşi au trebuit să ceară unor oameni să mintă cu privire la El.
Ore în şir, Domnul Isus le-a ascultat minciunile şi a fost bătut cu
cruzime. Conducătorii religioşi doreau ca Isus să moară, aşa că L-au
dus la guvernatorul Pilat şi au spus: „A pretins că este Fiul lui Dumnezeu!
Pentru aceasta trebuie să moară!” Isus nu a spus nici un
cuvânt (Ioan 19:7-9).
Pilat L-a întrebat pe Domnul Isus: „Nu ştii că am putere să Te răstignesc
şi am putere să-Ţi dau drumul?” Domnul Isus i-a răspuns:
„N-ai avea nici o putere asupra Mea, ... dacă nu ţi-ar fi fost dată de
sus” (Ioan 19:11). Isus a ştiut că judecata de care avea parte era în
planul lui Dumnezeu. Venise vremea ca El să sufere şi să moară
pentru păcatele lumii întregi.
Ruga: Doamne, cred că Isus este Fiul Tău, aşa cum
a spus. Mulţumesc că El a fost gata să sufere şi să moară pentru
păcatul meu. În Numele Domnului Isus. Amin.
Intrebare: Dacă ai fi fost prezent la judecata Domnului Isus, ce ai fi spus despre El?
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/lectia-zilnica/47602/de-ce-a-fost-judecat-domnul-isus-lectia-48-volumul-1