De ce trebuie să fii martor? - Lectia 2, volumul 2
Autor: Asociatia misionara pentru educarea copiilor
Album: Cartea intrebarilor cu meditatii - volumul 2
Categorie: Copii
Verset: "Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la
orice făptură."Marcu 16:15
Continut: Să presupunem că mama ta sau tatăl tău ar trebui să plece departe,
într-o călătorie lungă. Ţi-ai aminti ce ce-au spus ultima dată? Dacă
ţi-ar da nişte instrucţiuni speciale, i-ai asculta?
Chiar înainte să plece de pe pământ şi să Se întoarcă la cer Domnul
Isus, Fiul lui Dumnezeu, a rostit ultimele cuvinte către ucenicii Lui.
Cuvintele Lui erau o poruncă. El a spus: „Duceţi-vă în toată lumea,
şi propovăduiţi [spuneţi] Evanghelia [Vestea Bună că Domnul Isus
a murit şi a înviat] la orice făptură.“ (Marcu 16:15). Domnul Isus
le-a spus să meargă şi să spună altora despre El. Crezi că ei au
făcut lucrul acesta? Da! Au ascultat de Domnul Isus, fiindcă El le
poruncise, dar şi pentru că Îl iubeau.
Dacă Domnul Isus este Mântuitorul tău, porunca Lui este şi pentru
tine. Când mergi şi spui altora despre Isus, eşti un martor. Domnul
Isus vrea să mergi şi să mărturiseşti la cât mai mulţi oameni ce a
făcut El pentru tine. De ce trebuie să fii martor? Unul din motive este
că Dumnezeu a poruncit lucrul acesta. Alt motiv este că Îl iubeşti pe
Domnul Isus şi vrei să asculţi de El. Domnul Isus vrea să mergi şi să
mărturiseşti. Vei asculta de porunca Lui? Vei fi un martor pentru El,
pentru că Îl iubeşti?
Ruga: Doamne, Te iubesc. Vreau să Te ascult în fiecare
zi. Ajută-mă să ascult porunca Ta de a merge şi a spune altora
despre Tine. În Numele Domnului Isus. Amin.
Intrebare: Gândeşte-te la două motive pentru care e important să fii martor?
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/lectia-zilnica/47619/de-ce-trebuie-sa-fii-martor-lectia-2-volumul-2