Se va îngriji Dumnezeu de mine dacă familia mea nu are unde locui? - Lectia 53, volumul 2
Autor: Asociatia misionara pentru educarea copiilor
Album: Cartea intrebarilor cu meditatii - volumul 2
Categorie: Copii
Verset: "Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre,
căci El însuşi îngrijeşte de voi." 1 Petru 5:7

Continut: Ai văzut vreodată cum îşi face o pasăre cuibul? Foloseşte rămurele,
iarbă sau alte beţişoare, pentru ca micul ei cuib să ofere siguranţă.
Dumnezeu te-a creat cu aceeaşi nevoie după un loc unde să te simţi
în siguranţă. Cu toate acestea, sunt copii a căror familii nu au unde
să locuiască. Uneori, ei trăiesc în adăposturi alături de alte familii
fără casă. Unii trăiesc în maşini sau chiar pe străzi. Ştie Dumnezeu
şi Îi pasă unde locuieşti? Sigur că Îi pasă!
Lucrurile nu merg întotdeauna bine, nici chiar pentru familiile creştine.
Poate că unul dintre părinţi nu mai are servici sau se îmbolnăveşte.
Poate că nu aveţi bani pentru casă. Dumnezeu cunoaşte tot ce se
întâmplă copiilor Lui. El nu este surprins niciodată. El împlineşte
întotdeauna planul Lui perfect pentru tine. Acesta este un alt necaz
pe care poţi să-L încredinţezi Domnului Isus. El doreşte să‑I spui Lui
nevoile tale şi să te încrezi în El.
Chiar dacă nu aveţi unde locui, sunteţi o familie. Vorbeşte cu Tatăl
tău ceresc. Spune-I nevoile tale şi încrede-te în El să te ajute. El poate
să găsească un loc de muncă pentru părinţii tăi. Poate El va trimite
pe cineva care îţi va ajuta familia. Indiferent ce alege Dumnezeu să
facă, El va fi corect şi bun.

Ruga: Doamne, mă bucur că Tu ştii totul despre mine
şi familia mea. Mulţumesc că ai grijă de noi în fiecare zi. În Numele
Domnului Isus. Amin.

Intrebare: Scrie o rugăciune lui Dumnezeu, mulţumindu-I că are grijă de
tine şi familia ta.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/lectia-zilnica/47678/se-va-ingriji-dumnezeu-de-mine-daca-familia-mea-nu-are-unde-locui-lectia-53-volumul-2