În zări albastre
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Nihil Sine Deo
Categorie: Diverse
În zări albastre

Mă aflu Doamne-n zări albastre,
Mă aflu sus, între pământ şi cer
Şi-mi pare-un vis spre alte astre,
Dus de pasărea cu-aripi de fier
Creaţie-n plutire a minţii noastre!

Şi-aflându-mă mai sus de nori
Stând şi privind veşnicul soare,
Zburând prin spaţiu, … te-nfiori
De vasta-Ţi şi marea-Ţi lucrare
Ce-nveşmântată-i în splendori!

Căci Doamne, Tu dat-ai ştiinţă
Omului, atunci când l-ai creat,
Ca studiind mult în cunoştinţă
El să tot crească-n timp treptat
Prin cercetări largi şi sârguinţă!

Şi-astfel în mintea-i scrutătoare
Spre ceru-ntins marcat de stele,
A-ncolţit gândul, de-a fi-n stare
Să se îndrepte-n zbor spre ele
Animat, de voia-i cutezătoare.

Să zboare, a fost împins de dor
Pe ceru-albastru-n lung şi-n lat,
Să afle vrând, cum este-n zbor
Când spre zenit, te-ai îndreptat
Pătruns de cel mai scump fior.

Şi, o, Doamne, cât e de frumos!
Când dela mii de metri înălţime,
Priveşti spre lumea cea de jos
Ştiind că este-a ta şi-ţi aparţine
Şi c-o iubeşti din inimă cu patos.

În faţa-mi, e zarea necuprinsă
E infinitul, cel plin de măreţie,
E-a Ta tărie-a forţei neînvinsă,
Mister prea sfânt spre veşnicie
Ieşit din dragostea-Ţi aprinsă!

Şi dacă prin viteză supersonică
În huruit lin acum mă deplasez,
E o minune-a minţii… ce ridică
În suflet, veracitatea unui crez
Ce cu pregnanţă el se certifică,

Anume: "Căci suntem de neam
Prin creaţiune - din Dumnezeu,”
Şi voia-Ţi sfântă, de-mplineam
Puteam să fim spre-alt apogeu
Şi multe alte lucruri cunoşteam!

Căci Doamne, gândul veşniciei
L-ai pus în mintea... ce i-ai dat,
Omului, când plăcerea bucuriei
Pierdută a fost sub greu păcat,
Dar, nu l-ai lăsat pradă pustiei!

Flavius Laurian Duverna
10 martie 2010

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/55946/in-zari-albastre