Ce-ai semănat
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 2
Categorie: Diverse
1. Ce-ai semănat cu lacrimi,
Ai să culegi cântând,
Oricât de lung e drumul,
Sfârşi-va în curând.

R1: /:Nu plânge după anii,
Ce trec şi nu mai vin,
Fii răbdător în chinuri,
Nu-i cerul tot senin! :/

2. Alege din durere,
Adâncul ei folos,
Tărie-ţi dă privirea,
Răbdării lui Hristos.

R2: /:Nu piere niciodată,
Un bine semănat,
Când mai în lipsă fi-vei,
Tu vei primi ce-ai dat. :/

3. Nu piere Adevărul,
Mărturisit şi viu,
El nu e niciodată,
Zadarnic şi târziu.

R3: /:Nici plânsul rugăciunii,
Nici micul milei dar,
Nici jertfa dusă-n taină.
Nimic nu-i în zadar. :/

R4: /:Căci orice bob rodeşte,
Și-n tot ce vine-i rând;
Ce-ai semănat cu lacrimi.
Ai să culegi cântând. :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 176.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/5647/ce-ai-semanat