Cum nu se miră umbra mea de mine,
Oricât, în soare cald, m-aş răsuci,
Aşa nu-mi sunt privirile-Ţi străine,
Aşa mi-eşti drag şi tot aşa mă ştii.

Pe ochiul meu vin ape dimpreună
Cu mincinoase trestii şi bâtlani.
Tu mă ascunzi ca ziua-n săptămână
Şi ca pe-o săptămână între ani.

Să nu mai văd decât semeţe creste
Care în soare numai vieţuiesc.
Şi nu mai sunt, căci umbră nu mai este,
Cu supla-Ţi siluetă mă-nfrăţesc.

Tu mă faci stânca din care izvor
Ţâşneşti lovind toiagul mântuirii.
Eu n-oi seca, chiar dacă am să mor
Umplând cu mine rânduiala firii,

Ci voi uda o nouă formă-n cer
O altă stare într-un alt real…
O, Doamne, -mbracă omul cu mister
Şi îl invită azi la al Tău bal.