Frâng stăncuțele pe-un câmp aripi vânturii,
Gândurite stau priviri în cerești copii,
Legănată umblă-n tei ambra de visări,
Parcă-ar fi zenit când iei norul de pe zări.

Se ascund în chihlimbar anotimpuri verzi,
Au trecut în necuprins vorbe-n care crezi,
Pascu-le și le tot mân spre o rimă iar;
Vorbele mi-au îngropat viața-n calendar.

Și de-atâta peisaj, ochiul meu e dus
Tocma-n tinda unui deal și privește-n sus:
De acolo vin culcuș, aripi de iubiri,
Clocotiri de echinocși parcp-s regăsiri.

De-adevăr înveșmântat în vorbiri de nea,
Prinsă-n cuie de argint pe ființa Sa...
Și nu tremur, ci-anotimp am în pălmi sclipind
Când Îl văd pe Domnul meu lumile iubind.