I: Fa major

1. Fecioară înţeleaptă, cu candela aprinsă,
Ce trează-aştepţi întruna pe Mirele iubit,
Coboară înserarea pe faţa zilei stinse,
Și Mirele, fecioară, nici astăzi n-a venit.

2. Pe-albastrul cer senină puzderie de stele,
Strălucitori luceferi răsar în lung şi-n lat,
Dar nici în seara asta, o, nu este printre ele,
Luceafărul, fecioară, ce-atât L-ai aşteptat.

3. Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită,
Lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia,
Cu suflet alb şi candid, rămâi nebiruită,
Căci sfânta priveghere curând se va găta.

4. Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară,
În râu de lacrimi ochii tu spalăţi-i de somn,
Și-n haina curăţiei aşteaptă-n prag afară,
Dorita arătare a scumpului tău Domn.

5. Nu-i nici o luminiţă în sat la nici o casă,
Că nicăieri nu-i parcă un singur suflet treaz.
Tu singură, fecioară, a cerului Mireasă,
Veghezi prin multe chinuri şi lacrimi şi necaz.

6. Veghează, mai veghează, mai suferă o clipă,
În candela sleită mai toarnă untdelemn;
Vor trece toate astea, vor trece aşa de-n pripă
Cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.

7. Dorm toţi… o nu-i nimica; tu rabdă şi veghează!
Plângi mult? E grea vegherea? Știu suflet scump cât plângi,
Dar iată, răsăritul încet se luminează,
Și-obrazul plin de lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi.

8. Răsare faţa dulce a Mirelui ce vine,
Și noruI într-o clipă pe veci te-o mângăia,
Și ce cununi măreţe de sori şi slavă pline,
Ți-o-mbracă acum, El, faţa, cea plâns şi-a privegheat.