Suferinţă-ngăduită…
Autor: Teodor Groza
Album: Intristari si bucurii
Categorie: Incurajare
Suferinţă-ngăduită…
Suferinţă-ngăduită ,
mi-este greu să te primesc
şi mă-ntreb ca orişicare
cu ce scop, venit-ai oare?
Eşti tu doar o încercare,
poate mică, poate mare,
a credinţei mele-n Domnul?
Sau eşti poate o mustrare,
o pedeapsă spre-ndreptare
pentru slaba mea credinţă
pentru multa-mi neascultare?
Dar, nu cumva tu eşti un mijloc,
ca prin rana ce mă doare,
Domnul să-Şi arate slava
şi puterea Lui cea mare?
De-a aduce mângâiere,
pace şi încurajare
la atâtea inimi care,
încă nu-I cunosc iubirea
şi-s cuprinşi de disperare?
Suferinţă nedorită,
de la Domnul dacă vii,
eu mă rog să am putere
ca înţelegându-ţi rostul
să te port cu bucurie,
cu încredere deplină,
că lucrezi spre al meu bine
şi spre-al celor necăjiţi.
Iar de vei rămâne-o vreme,
să mă însoţeşti pe drum,
mai cu drag şi har pe Domnul
să-L slujesc decât acum.
Şi de câte ori durerea
mă va apăsa din greu
şi vor curge lacrimi multe
eu să pot privi la Isus,
care-a suferit pe cruce
şi-a murit şi-n locul meu.
Suferinţă trecătoare ,
cum e viaţa pe pământ...
Dacă azi cu-amare lacrimi
mi-e obrazul meu brăzdat,
Domnul Isus le va şterge
după cum El a promis;
Căci ştiu că, vine-o zi cu soare
care nu e trecătoare,
ci va fi aşa în veci.
Şi nu va mai fi nici moarte,
boli, necazuri şi durere,
nici păcate nici ispite,
răutăţi, minciuni, himere,
ci doar pace, bucurie,
şi o sfântă părtăşie.
Suferinţă neaşteptată,
ai venit aşa de-odată
şi aşa vei şi pleca…
Însă cât mai stai la mine
voi preface a ta durere
în adâncă cercetare,
pocăinţă şi-nchinare
înaintea Tatălui.
Iar din lacrimile mele
scurse-n timp de rugăciune,
să răsară o putere,
dragoste şi mângâiere,
pentru cei descurajaţi
ca să poată şi ei spune:
că azi „se întorc din lume”
ca să fie vindecaţi.
Aşadar, iubit prieten,
care suferi mai din greu,
nu privi doar la necazuri
ci mai mult la Dumnezeu.
Că nu-i rană să nu poată
Medicul cel bun lega,
iar, de-o-ngăduie o vreme,
este tot spre slava Sa
Şi spre mântuirea ta.
de Groza Teodor
25 martie 2004
Vişeu de Sus
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/57323/suferinta-ngaduita