1. Din zorii zilei mele, în lanul Tău m-am dus,
Culegător de spice, aşa precum mi-ai spus.
Cântau secerătorii, când îi urmam tăcut,
Sfios şi singuratic şi lăcrimând, ca Rut.

2. Prin tot zăduful zilei, sub soarele arzând,
Cu fruntea aplecată m-am ostenit tăcând.
Dorind, când vine seara, să-Ți pot aduce-n prag,
C-o dragoste smerită toţi snopii strânşi cu drag.

3. Stăpâne, iată seara se-ntinde peste văi,
Pe rând se-ntorc acasă toţi lucrătorii Tăi.
Pe urma tuturora mă-ntorc şi eu tăcut,
Sfios şi singuratic şi lăcrimând ca Rut.

4. Mă ruşinez de rodul puţin agonisit,
Dar Tu-mi cunoşti arşiţa prin care m-am trudit.
O, iată, vine noaptea, îţi cer un adăpost,
S-adorm cu-aceia care la munca Ta au fost.

5. Întinde-Ți peste mine veşmântul Tău plăcut,
La sfinteIe-Ți picioare s-adorm şi eu ca Rut.
Iar Mâine Dimineaţă mă scoală fericit,
Să-ntâmpin bucuria spre care-am suferit!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 281.
Autor text: Traian Dorz.