Te-am întâlnit cândva atuncea
Autor: Puiu Chibici
Album: fara album
Categorie: Diverse
1. Te-am întâlnit cândva atuncea,
În ceasul vieții cel mai greu,
Și cât de-amară mi-a fost crucea
O știi Isus, doar Tu și eu.
R1: /:O știi c-ai fost și Tu acolo
Povoara ei când m-a răpus,
Și cât am plâns în grea durere
O știi doar Tu și eu, Isus. :/
2. Te-am întâlnit când pe-o cărare
Fără de țintă rătăceam
Și mi-ai adus în suflet soare
Și peste răni mi-ai pus balsam.
R2: /:M-ai prins, Isus, cu drag de mână,
Și m-ai adus pe calea Ta
Și lângă inima Ta bună
Ai pus atunci fiinta mea. :/
3. Ne-am întâlnit din nou când câinii
Rupeau din trupul Tău sleit,
Atunci pe dealul Căpățânii,
Și-am înțeles cât m-ai iubit.
R3: Eu n-am putut atunci, o, Doamne,
Acel Calvar să îl opresc,
Nici să-Ți scot cuiele din palme,
Nici fruntea să Ți-o răcoresc,
Dar cad neputincios, Stăpâne,
Și-ngenunchez la crucea Ta,
Și-Ți mulțumesc că din ruine
Tu ai salvat viața mea.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/58477/te-am-intalnit-candva-atuncea